"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 20 mai 2020: Diabolica – S.J. Kincaid

Cu toţii credeau că Diabolicii sunt neînfricaţi, dar în primii mei ani nu am cunoscut decât frica. Mă chinuia chiar şi în dimineaţa în care familia Impyrean m‑a văzut în padoc.

Nu puteam vorbi, dar înţelegeam majoritatea cuvintelor pe care le auzeam. Stăpânul padocului îşi avertiza frenetic ajutoarele: Senatorul von Impyrean şi soţia lui, Matroana Impyrean, urmau să sosească în scurt timp. Îngrijitorii se plimbau în jurul țarcului meu, cercetându‑mă din cap până‑n picioare, căutând vreun defect.

I‑am aşteptat pe Senator şi pe Matroană cu inima bubuindu‑mi în piept, cu corpul încordat pentru luptă. Şi apoi au sosit.

Cu toţii, dresori şi îngrijitori, au căzut în genunchi înaintea lor. Stăpânul padocului le‑a atins plin de respect încheieturile degetelor de obrajii lui.

 – Vizita dumneavoastră ne onorează.

M‑a străbătut un fior de frică. Ce fel de creaturi erau acestea, dacă neînfricatul stăpân al padocului se pleca înaintea lor? Câmpul de forţă strălucitor al ţarcului meu nu‑mi păruse niciodată mai restrictiv. M‑am retras în spate cât de mult am putut. Senatorul von Impyrean şi soţia lui s‑au apropiat şi s‑au uitat la mine de cealaltă parte a barierei invizibile.

 – După cum puteţi vedea, le‑a spus stăpânul padocului, Nemesis are aproximativ aceeaşi vârstă ca fiica dumneavoastră şi a fost ajustată fizic potrivit specificaţiilor dumneavoastră. Doar că va ajunge mai mare şi mai puternică în anii ce vor urma.

 – Eşti sigur că fata asta e periculoasă? a întrebat Senatorul tărăgănând cuvintele. Arată ca un copil înspăimântat.

Cuvintele mi‑au dat fiori.

Nu trebuia să fiu nicicând înspăimântată. Frica însemna şocuri, reducerea raţiilor, tortură. Nimeni nu trebuia să mă vadă vreodată speriată. Am aţintit asupra Senatorului o privire feroce.

Când mi‑a surprins ochii, a părut uimit. A deschis gura să mai spună ceva, apoi a ezitat, mijind ochii, înainte să‑şi ia privirea de la mine.

 – Poate că ai dreptate, a mormăit el. Se citeşte în ochi. Poţi să vezi cruzimea. Draga mea, eşti cu adevărat sigură că avem nevoie de chestia asta monstruoasă la noi în casă?

 – Toate familiile importante au un Diabolic acum. Fiica noastră nu va fi singurul copil lipsit de apărare, a spus Matroana. Aş vrea să văd pe ce o să dăm banii, a continuat, întorcându‑se spre stăpânul padocului.

 – Desigur, a răspuns stăpânul și s‑a întors să facă semn unui îngrijitor. Vreo prietenă apropiată…

 – Nu, a spus Matroana cu o voce tăioasă. Trebuie să fim siguri. Am adus propriul nostru trio de condamnaţi. Va fi o încercare satisfăcătoare pentru creatură.

Stăpânul a zâmbit.

 – Da, desigur, Grandisima von Impyrean. E bine să fiţi prevăzătoare. Sunt atât de mulţi crescători care nu respectă standardele… Nemesis nu o să vă dezamăgească.

Matroana a făcut un semn cu capul spre cineva pe care nu‑l puteam vedea. Pericolul pe care îl prevăzusem s‑a materializat: trei bărbaţi erau conduşi spre ţarcul meu.

M‑am lipit din nou cu spatele de câmpul de forţă, furnicăturile făcând să‑mi tremure pielea de pe spate. Am simţit un nod de gheață în stomac. Ştiam ce urma să se întâmple. Nu erau primii bărbaţi care erau aduşi să mă viziteze.

Ajutoarele stăpânului padocului au desfăcut lanţurile bărbaţilor şi au dezactivat câmpul de forţă pentru a‑i băga în ţarc, activându‑l apoi la loc. Am început să respir cu dificultate. Nu voiam să o fac. Nu voiam.

 – Ce‑i asta? a întrebat unul dintre condamnaţi, uitându‑se când la mine, când la publicul neaşteptat.

 – Nu e evident?

Matroana şi‑a trecut braţul pe după al Senatorului. A aruncat o privire satisfăcută spre soţul ei, după care s‑a adresat condamnaţilor cu un ton pe cât se poate de plăcut:

 – Faptele voastre violente v‑au adus aici, dar aveţi ocazia să vă răscumpăraţi greşelile. Omorâţi acest copil, şi soţul meu vă va oferi iertarea.

Bărbaţii au făcut ochii mari spre Senator, care a fluturat din mână lipsit de interes.

 – Este întocmai cum spune soţia mea!

 – Dacă nu o veţi face, a continuat Matroana zâmbind, veţi fi executaţi toţi trei. Acum omorâţi copilul.

Condamnaţii m‑au cântărit din ochi şi după o clipă cel mai voinic dintre ei a rânjit strâmb.

 – E doar o fetiţă. Mă ocup singur de ea. Vino încoace, fetiţo.

A păşit spre mine.

 – Vreţi ceva sângeros sau doar să‑i rup gâtul?

 – E alegerea ta, a spus Matroana.

Încrederea bărbatului le‑a dat curaj celorlalţi, făcându‑le chipurile să strălucească datorită speranţei libertăţii. Inima mi se zbătea în piept. Nu aveam cum să‑i avertizez să se îndepărteze de mine. Chiar dacă aş fi făcut‑o, nu m‑ar fi ascultat. Căpetenia lor spusese că eram doar o fetiţă – aşa că asta vedeau acum. Asta a fost greşeala lor fatală.

Bărbatul mai voinic s‑a aplecat să mă înşface neglijent, apropiind atât de tare braţul de mine, încât i‑am putut simţi duhoarea.

Mirosul a declanşat ceva în mine. A fost la fel ca de fiecare dată până atunci: frica a dispărut. Groaza s‑a dizolvat într‑o explozie de furie.

Dinţii mi s‑au încleştat în braţul lui. Sângele a ţâşnit, fierbinte şi arămiu. Bărbatul a scos un ţipăt şi a încercat să se tragă înapoi – prea târziu. L‑am prins de încheietură şi m‑am năpustit înainte, răsucindu‑i braţul. Ligamentele i s‑au rupt. L‑am lovit în spatele genunchiului ca să‑l dobor la pământ. Am sărit peste el şi‑am aterizat cu un pocnet al cizmelor pe ceafa lui. I‑am crăpat ţeasta.

Mai era un bărbat, de asemenea prea îndrăzneţ, care se apropiase prea mult şi abia acum îşi dădea seama de greşeala pe care o făcuse. A urlat îngrozit, dar nu a reuşit să fugă. Am fost prea rapidă. L‑am pocnit cu palma în cartilajul nasului, înfundându‑i‑l direct în creier.

Am păşit peste cele două cadavre spre al treilea bărbat – cel care avusese minte cât să se teamă de mine. A ţipat şi s‑a retras împleticindu‑se spre câmpul de forţă, ghemuindu‑se cum făcusem eu mai devreme, când încă nu eram furioasă. A ridicat mâinile tremurânde. Trupul i se zguduia din pricina suspinelor.

 –  Te rog, nu! Te rog, nu‑mi face rău, te rog, nu!

Cuvintele lui m‑au făcut să ezit.

 

Diabolica


Cartea Diabolica poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,1 rating based on 18.357 ratings (all editions)

ISBN-10: 6068811506
ISBN-13: 9786068811505
Goodreads: 40273961

Author(s):Publisher: youngart
Published: //2018

Nemesis e o Diabolică – un monstru, ar spune unii –, un umanoid creat în laborator special pentru Sidonia, fiica Senatorului von Impyrean. E nemiloasă, are o forţă fizică de temut şi i-a fost încredinţată o singură misiune: să ucidă pe oricine ar vrea să-i facă rău Sidoniei. Şi-ar da bucuroasă viaţa pentru ca aceasta să fie în siguranţă. Aşa încât atunci când Împăratul află de ereziile Senatorului Impyrean şi-i porunceşte să i-o trimită pe fiica lui la curtea galactică, Nemesis e cea care, deghizată, îi va lua locul Sidoniei. Odată ajunsă acolo, va descoperi că politica e un adevărat cuib de vipere, unde trebuie să se adapteze rapid pentru a supravieţui, folosindu-şi alte abilităţi decât cele fizice. Astfel, în mijlocul pericolelor şi al rebeliunilor, Nemesis îşi va descoperi umanitatea şi, poate, va găsi calea de a salva lumea.


Diabolica este o poveste despre curaj, maturitate şi găsirea identităţii, într-o lume în care nu ştii cine îţi e prieten şi pe cine te poţi baza.
 


Fragmentul zilei – 20 mai 2020: Diabolica – S.J. Kincaid

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: