Fragmentul zilei – 25 noiembrie 2017: Păsările galbene – Kevin Powers

Doi sergenți tineri au venit repede dinspre clădire și s-au îndreptat fiecare înspre un capăt al zidului. Apoi a sosit colonelul, scund, roșcat și pășind cât de drept putea ca să pară mai înalt. Avea cu el un reporter și un cameraman. Locotenentul a schimbat câteva vorbe cu el și amândoi s-au întors către noi.

 – Cum merge războiul în seara asta, băieți? ne-a întrebat.

Un zâmbet larg i s-a așternut pe chip, prin întuneric.

– Bine, a răspuns Sterling cu o siguranță ternă.

Ca și când ar fi avut nevoie de confirmare, colonelul ne-a privit pe fiecare în parte, drept în ochi, până când am răspuns cu toții:

– Da, domnule, în seara asta e bine.

Chiar și în lumina intermitentă se vedea foarte clar cât de curată era uniforma. Mirosea a apret când s-a apropiat de noi. Și-a încrucișat brațele pe piept și a început să vorbească, iar zâmbetul de pe față i-a dispărut. M-am întrebat repede care era chipul lui real; a scos o bucată de hârtie și să înceapă să citească de pe ea, oprindu-se discret ca să se asigure că reporterul era atent.

– Filmați?

– Continuați. Prefaceți-vă că nu suntem aici.

Colonelul și-a dres glasul, și-a extras o pereche de ochelari din buzunar și i-a așezat pe nas. Unul din sergenți a venit până lângă el și i-a luminat hârtia de pe care citea, cu o lanternă mica.

– Băieți, a început el. Vi se va cere în curând să acționați cu mare violență pentru o cauză justă.

Pășea de colo-colo, iar urmele lăsate de bocancii lui în praful fin nu se ștergeau deloc. Fiecare pas era precis, iar mersul nu făcea decât să întărească și să definească urmele inițiale. Sergentul cu lanterna îl urma îndeaproape.

– Știu că nu este nevoie să spun cu ce fel de inamic veți avea de-a face.

Vocea i se schimba într-un stacato sec pe măsură ce căpăta încredere în puterea lui a de ne motiva, ca o bâtă care-mi netezea cutele obosite ale creierului.

– Acesta este pământul în care-i îngropat Iona, locul unde l-a implorat pe Dumnezeu să facă dreptate. A continuat: Noi suntem dreptatea aceea. Acum aș vrea să vă pot spune că ne vom întoarce cu toții, dar nu pot. Unii dintre voi nu se vor mai întoarce cu noi.

Atunci am fost mișcat, dar acum, când mă gândesc la discursul ăla, cel mai bine îmi amintesc mândria colonelului, cât de mulțumit era de propria-i sinceritate, cum făcea abstracție de noi ca indivizi.

– Dacă muriți, să știți un lucru: o să vă sui în primul avion către Dover. Familiile voastre vor avea parte de onoruri mai presus de oricare altele. Dacă nenorociții ăștia vor luptă, o să le-o dăm. S-a oprit, pradă sentimentalismului. Nu pot să merg cu voi, băieți, a explicat el cu regret, dar vom păstra tot timpul legătura de la centrul de operațiuni. Rupeți-le capul!

Locotenentul a început să aplaude și ne-am luat după el. Ni se spusese să ținem sub control zgomotul și luminile, dar toate se duseră pe apa sâmbetei când venise echipa de filmare și colonelul începuse să-l imite ca un cur pe generalul Patton. Îmi dădeam seama cât de dezamăgit era colonelul. I-am privit pe ceilalți din pluton să văd dacă puteam citi ceva pe chipurile lor. Murph privea în jos la vârfurile bocancilor. Sterling asculta cu atenție, cu un genunchi la pământ, de sub păducel. Focurile din întuneric au devenit lumini care fâlfâiau dinapoia pleoapelor mele închise.

Colonelul i-a făcut semn locotenentului, întinzându-i brațul, cu palma în sus:

– Locotenente, ai dumitale sunt.

– Mulțumesc, domnule. Și-a dres vocea de vreo trei ori. În regulă, băieți, cincizeci la sută stau de gardă în seara asta. O luăm din loc chiar înainte să se facă lumină și traversăm câmpul deschis de acolo cât suntem încă la adăpostul întunericului.

S-au aruncat câteva priviri peste umăr înspre spațiul pustiu dintre tabăra noastră și oraș. Era prea mult întuneric ca să vezi ceva, dar imaginile se conturau ca o gravură în noapte. Duhoarea morților se desprinsese dintre celelalte mirosuri care veneau dinspre Al Tafar. Gunoaiele incendiate și canalizarea, mirosul greu de miel afumat, râul; mai presus de toate se simțea putoarea de putreziciune ce răzbătea chiar dinspre cadavre. Un fior mi-a scuturat umerii, un tremur scurt, când am sperat că n-o să calc în băltoaca grețoasă a vreunuia când vom pleca la luptă.


Cartea Păsările galbene poate fi achiziționată de la: