Contractul din mâinile lui Chapman poate că era inaplicabil din punct de vedere legal, semnat cu un nume fals și cât se poate de absurd, dar a avut efectul psihologic dorit. Perspectiva unei aventuri l-a entuziasmat pe Chapman. Prietenia pe care o legase la beție în Franța îi dădea o senzație plăcută, desigur, dar gândul lui era la Freda și la copilul din Anglia; și la Betty; și la Vera, fosta lui soție; iar dacă nu se gândea la nimic din toate acestea, atunci mintea îi era la oricare dintre sirenele din Soho.
Zilele se scurgeau într-o înșiruire de teste, probe, detalii și întârzieri. Urâtul vânători de spioni din Angers s-a întors, într-un „Chrysler formidabil, cu radio”, ca să asiste la o demonstrație a calităților de sabotor și trăgător ale lui Chapman: a tras într-un șir de pahare de vin de la cincisprezece pași și a declanșat o explozie. Următoarea demonstrație a fost pentru un colonel dintr-o divizie de panzere care și-a făcut apariția într-un Mercedes: Chapman a aaruncat în aer un buștean, în urma unei explozii întârziate în care a folosit baterii și un ceas de mână. În aceeași seară, Von Groning a anunțat că are bilete pentru „Folies-Bergere”, teatrul de estradă din Parisul ocupat la care spectacolele se jucau mai departe cu casa închisă. Chapman a fost încântat de perspectiva petrecerii unei nopți la Paris, deși bucuria i-a mai trecut când l-a auzit pe Von Groning spunând, în tren, că „șeful vrea să îl vadă”. Chapman nu era dus să se bucure de spectacol; o dată în plus, el era spectacolul.
În seara aceea, în timp ce intrau în clădirea faimosului teatru din arondismentul 9, Chapman l-a auzit pe șef șoptindu-i lui Thomas: „Lasă-l pe Fritz să meargă primul, iar el va sta chiar în spate.” Spectacolul începuse deja, o învălmășeală de dansatoare cu jupoane, care dansau cancan, când doi bărbați în haine civile au intrat în liniște și s-au așezat chiar în spatele lor. Unul avea mustață și șchiopăta vizibil: „S-a uitat la mine tot timpul de după program”, și-a amintit Chapman. Foarte probabil, acel individ era Rudolf Bamler, șeful secției de contraspionaj a Abwehrului și unul dintre puținii naziști inveterați din organizație. După spectacol, Von Groning a plecat cu taxiul, iar Chapman și Thomas s-au întors la hotel pe jos, oprindu-se să se uite la vitrine: „De fiecare dată când m-am uitat”, scria Chapman, „i-am văzut pe cei doi studiindu-mă foarte atent”.
Chapman s-a simțit ușurat când a ajuns la „Grand Hotel”. În timp ce el și Praetorius intrau în camerele lor, a auzit, din apartamentul lui Von Groning, vocile unor americani. S-a întors spre supraveghetorul lui: „Americani?”
„Nu, sunt doar doi dintre oamenii noștri, se joacă”, a zis Praetorius repede. În seara aceea însă, deschizând ușa de la dulap și lipindu-și urechea de paravanul care despărțea camera lui de cea a lui Von Groning, Chapman a fost sigur că și-a auzit șeful vorbind cu doi americani. Unul dintre ei spunea „Ei bine, am vrea să-l vedem pe tip.” Chapman era convins că „tipul” era el; și-a amintit că, la un moment dat, Graumann spusese că, dacă sabotarea activității companiei De Havilland mergea bine, avea să fie trimis „într-o misiune importantă în America”.
Experiența de la vilă făcuse să se nască în el un efemer sentiment de libertate, dar acum avea impresia că era supravegheat și urmărit de parcă se întorsese în închisoare, iar gardienii îl pândeau prin fanta din ușa metalică. Părea că toată lumea stătea cu ochii pe Chapman: camarazii lui din Nantes, superiorii naziști, spionii americani și chiar compatrioții lui.
Într-o seară, la „Cafe de France” din Nantes, Chapman a observat un tânăr care îl privea foarte atent de la o masă din colț. Von Groning îl avertizase că era „supravegheat foarte probabil de britanici” și îi arătase pozele unor presupuși agenți, dintre care nu recunoscuse pe niciunul. Acum, avea convingerea că era urmărit. Individul avea douăzeci și ceva de ani, era bine făcut, părul dat într-o parte, costum gri și un aer de „West End” care i se părea neobișnuit de familiar. Chapman și-a ferit privirea, iar când s-a întors, după o clipă, bărbatul dispăruse. Nu i-a pomenit lui Von Groning de întâmplare, dar dorința de a pleca a devenit tot mai puternică: trebuia să ajungă în Anglia înainte ca englezii să ajungă la el.
Cartea Agentul Zigzag poate fi achiziționată de la: