/* */
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 4 iunie 2019: Păcatele fiului. Vol.3 – Theo Anghel

Deodată nevoia de a-l vedea și de a-mi umple pieptul cu lumina privirii lui a devenit urgentă. Voiam să-l țin în brațe și să-l rog să mă ierte fiindcă nu am știut de la început ce ne lega.

Mi-am aruncat ochii spre partea lui de pat. Cearșaful era neatins, iar perna nu purta urma capului său. M-am speriat, căci știam că avea obiceiul să dispară pe nepusă masă.

Pășind încet, ca și când aș fi fost într-o casă plină cu oameni adormiți, am coborât treptele spre parter. Câteva zgomote înfundate ajungeau până la mine.

 – Bele…, am vrut să-l strig, dar m-am oprit la timp, apoi m-am corectat: Luca?

 – Sunt la bucătărie, i-am auzit vocea străbătând spațiul.

 – Ai bucătărie? m-am mirat. N-am știut.

 – Ce să vezi! râse. Nici eu.

Apăru din spatele unui zid, cântărindu-mă din cap până în picioare cu un zâmbet enigmatic în colțul gurii.

 – Știi să gătești? miji ochii la mine.

 – Nu. Tu?

 – Nici eu.

 – Atunci, ce faci în bucătărie?

 – Încerc să-mi dau seama cum se prăjesc ouăle.

  – Nu știi să prăjești niște ouă? am izbucnit în râs, căci expresia deznădăjduită a chipului său făcea toți banii.

 – Am zis că nu știu să gătesc.

 – Să arunci niște ouă în tigaie nu se cheamă că șții să gătești, am spus, strecurându-mă pe lângă el și intrând în bucătărie.

Pe masă erau două sacoșe din plastic, pline cu alimente. Fusese la cumpărături. Am apucat pungile și am scos tot ce era în ele.

 – Mălai? l-am întrebat. Ce faci cu el?

Se scărpină în creștet, ridicând din sprâncene.

 – Nu știu. Am luat tot ce mi-a picat sub ochi și părea comestibil. Trebuie să te hrănesc.

Am oftat. Dacă așteptam până mă hrănea el, puteam să-mi iau adio de la viață. I-am întors spatele și am început să aranjez alimentele în dulapurile goale.

 – N-ai nimic în astea, am zis.

Tocmai apucasem un pachet de griș pe care voiam să-l pun lângă celelalte produse, când i-am simțit pieptul lipindu-se de spatele meu. Am coborât pleoapele și mi-am mușcat obrajii pe interior, fiindcă, de câte ori făcea asta, o flacără scăpăra în pântecele meu, apoi se propaga ca valul unui cutremur până în vârful firului de păr. Apropie gura de urechea mea stângă, și coborî palma peste a mea. Mi se făcu brusc cald.

 – Griș, spuse încet. Ce putem să facem cu el?

 – Păi…, am îngăimat, însă n-am reușit să adaug și altceva, fiindcă mâna dreaptă îi alunecase sub bluza mea și urca ușor spre sâni.

Pielea mi s-a făcut de găină, iar sfârcurile mi s-au întărit dureros. Nu avea nici un rost să mă gândesc că era vorba de abilitatea lui demonică de a inspira dorință, căci știam de unde venea această insațiabilă atracție pe care o exercita asupra mea.

M-a întors cu fața, mi-a cuprins talia cu palmele și m-a urcat cu șezutul peste blatul rece al bucătăriei.

 – Griș cu lapte, am mormăit, cu mințile împrăștiate.

 – Aham.

Deschise nasturii bluzei, unul câte unul. Îmi prinse sânii între mâinile sale, apoi se aplecă și sărută scobitura dintre ei.

 – Ți-am spu că pornim de unde am rămas, nu?

Cuvintele mi-au răsunat în cap ca lovitura unui gong supradimensionat Inima mi-a stat pentru o clipă, apoi s-a cocoțat în cutia craniană, de unde a început să bubuie asurzitor. Emoțiile din ziua în care ne-am văzut ultima oară în turnul fortăreței au năvălit asupra mea. Apoi, ca o urmare firească, întâlnirea cu Gaap. Semnele din dreptul sânului drept au început să-mi ardă pielea. Am gemut și am dus degetele acolo, încercând să-mi alin durerea.

 – Ce este? se alarmă Luca.

Privirea îi coborî peste degetele mele răschirate. Le îndepărtă și privi surprins culoarea celor câteva pete. Mă coborî cu picioarele pe podea, îmi încheie nasturii bluzei, și mă conduse spre unul dintre scaunele din jurul mesei.

 – Stai aici, ordonă aplecat asupra mea, privindu-mă fix în ochi, și-mi spui cum se fac blestematele alea de ouă prăjite. Trebuie să te hrănești de urgență.

Slăbită, am aprobat din cap.

În fața blatului de bucătărie s-a arătat mai descurajat decât dacă ar fi descoperit că armia sa infernală ar fi avut de înfruntat un inamic de zece ori mai puternic. Apucă două ouă, apoi se întoarse spre mine, întrebându-mă din priviri despre pasul următor.

 – Serios? l-am tachinat. Unde vrei să prăjești ouăle alea? În mâini. Îți trebuie o tigaie.

 – Tigaie? ridică din sprâncene.

Exasperată, am dat ochii peste cap.

A pus ouăle la loc, în cofraj, apoi s-a dus în camera de zi de unde l-am auzit comandând de mâncare.

 – Iartă-mă, ți-am folosit telefonul, a spus când s-a întors. Nu te superi, nu?

Mi l-a întins, iar eu, șovăind, l-am apucat ca pe un obiect străin, care nu avea nicio legătură cu mine. Mi-am aruncat ochii pe ecranul albăstrui, încă luminos. O listă lungă cu apeluri ratate se pierdea în spatele icoanelor unor aplicații. Printre ele, numele lui Dima apărea de mai multe ori.

Pacatele Fiului vol. 3


Cartea Păcatele fiului. Vol.3 poate fi achiziționată de la:

«
»
%d blogeri au apreciat: