/* */
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 5 ianuarie 2018: Fortăreața digitală – Dan Brown

Chiar dacă nu trăise pe propria piele cel de-Al Doilea Război Mondial, Ensei Tankado studiase totul despre el – mai ales despre punctul lui culminant, explozia atomică în urma căreia pieriseră 100 000 dintre concetățenii săi.

Hiroshima, ora 8.15 dimineața, 6 august 1945 – un act intenționat de distrugere. O manifestare inutilă de putere din partea unei țări care învinsese deja în război. Tankado acceptase toate acestea. Nu putea accepta însă faptul că bomba îi furase posibilitatea de a-și cunoaște mama. Ea murise la nașterea lui, în urma complicațiilor produse de iradierea la care fusese supusă cu atâția ani înainte.

În 1945, înainte de nașterea lui Ensei, mama lui se dusese, la fel ca mulți prieteni ai ei, la Hiroshima pentru a se oferi voluntară în centrele pentru arși. Acolo devenise hibakusha – o persoană iradiată. Nouăsprezece ani mai târziu, la treizeci și șase de ani, își dăduse seama că avea să moară în timp ce aștepta în sala de nașteri, cu o hemoragie internă. Ce n-avea să afle niciodată era că moartea o scutise de oroarea supremă – unicul ei fiu se născuse diform.

Nici tatăl lui Ensei nu își văzuse fiul. Șocat de pierderea soției și rușinat de apariția unui copil despre care surorile medicale îi spuseseră că e un nou-născut imperfect, care probabil n-avea să supraviețuiască peste noapte, bărbatul se făcuse nevăzut din spital și nu se mai întorsese vreodată. Ca atare, Ensei Tankado a fost dus la orfelinat.

În fiecare noapte, tânărul Tankado se holba la degetele lui răsucite, ținându-și în brațe păpușa-fetiș și își jura că se va răzbuna – răzbunare împotriva țării care îi furase mama și îl determinase pe tatăl lui să îl abandoneze de rușine. Ce nu știa el era faptul că destinul avea să își spună cuvântul.

În luna februarie a celui de-al doisprezecelea an de viață al lui Ensei, un fabricant de computere din Tokio sunase la familia lui adoptivă și întrebase dacă băiatul handicapat putea lua parte la o testare de grup pentru o nouă tastatură pe care firma o proiectase pentru copiii cu handicap. Familia își dăduse acordul.

Lui Ensei i se păruse imediat că știe cum să umble cu computerul, deși nu văzuse așa ceva în viața lui. Computerul îi deschidea lumi pe care el nu și le imaginase vreodată. În scurt timp, unealta devenise viața lui. Pe măsură ce crescuse, începuse să dea lecții, să câștige bani și astfel, în cele din urmă, dobândise o bursă la Universitatea Doshisha. Peste puțin timp, Ensei Tankado deveni faimos în Tokio cu porecla fugusha kisai – geniul infirm.

Ajunse într-un târziu să citească despre Pearl Harbor și despre crimele de război japoneze. Ura lui față de America începu să se estompeze. Ensei deveni un budist devotat. Uitase de jurământul lui din copilărie de a se răzbuna; iertarea era singura cale către iluminare.La douăzeci de ani, Ensei Tankado ajunsese un fel de figură de cult subteran printre programatori. IBM i-a oferit un permis de muncă și un post în Texas. Tankado nu ratase ocazia. Trei ani mai târziu plecase deja de la IBM, trăia în New York și scria aplicații software de unul singur. Era în fruntea noului val de criptare cu chei publice. Scria algoritmi și câștiga o avere.

La fel ca în cazul multor autori de algoritmi de criptare, NSA a început să-i dea târcoale. Ironia sorții își spunea cuvântul prin ocazia de a lucra în inima guvernului unei țări pe care odinioară jurase că se va răzbuna. Se decise să accepte interviul. Dubiile pe care le-ar mai fi avut i-au dispărut complet la întâlnirea cu comandantul Strathmore. Discutaseră deschis despre trecutul lui Tankado, despre ostilitatea potențială pe care el ar fi putut-o nutri față de SUA și despre planurile lui de viitor. Tankado trecu testul cu poligraful și rezistă la cinci săptămâni de profile psihologice dure. Le trecu pe toate. Ura îi fusese înlocuită de dragostea pentru Buddha. Patru luni mai târziu, Ensei Tankado ajungea să lucreze în Departamentul de Criptografie al NSA.

În ciuda salariului generos, Tankado venea la muncă pe o veche bicicletă și își mânca prânzul singur la birou, din ceea ce își pregătea de acasă, în loc să se alăture colegilor la o supă și o friptură în cantină. Ceilalți criptografi îl venerau. Ca programator era strălucit – mai inventiv decât oricine altcineva. În plus, era amabil și cinstit, discret și de o etică impecabilă. Integritatea morală avea o însemnătate enormă pentru el. Tocmai de aceea, demiterea sa din NSA, urmată de deportare, constituise un șoc cumplit.

Precum restul personalului din Crypto, Tankado contribuise la proiectul TRANSLTR cu convingerea că, dacă se va dovedi un succes, va fi folosit la descifrarea mesajelor electronice doar în cazurile aprobate de Departamentul de Justiție. Folosirea TRANSLTR avea să fie reglementată cam la fel ca modalitatea prin care FBI trebuia să obțină o hotărâre judecătorească înainte de a planta microfoane. TRANSLTR urma să stocheze aplicații software care cereau parole din partea Rezervelor Federale și a Departamentului de Justiție, înainte de a descifra un fișier. Acest fapt avea să împiedice NSA de la ascultarea arbitrară a comunicațiilor personale ale cetățenilor obișnuiți.

Numai că, atunci când veni vorba despre astfel de programe, personalului TRANSLTR i se comunică faptul că planurile se schimbaseră. Datorită presiunilor de timp induse de activitatea antiteroristă a Agenției, TRANSLTR urma să devină un dispozitiv independent de decriptare, ale cărui operațiuni zilnice aveau să fie reglementate numai de NSA.

La auzul veștii, Ensei Tankado fusese oripilat. Asta însemna că NSA putea deschide poșta oricui, fără ca nimeni să știe. Ca și cum în fiecare telefon din lume ar fi existat un emițător secret. Strathmore încercă să-i demonstreze lui Tankado că TRANSLTR era un dispozitiv de menținere a ordinii, dar fără rezultat; el rămase cu încăpățânare pe poziție și considera că așa ceva însemna o încălcare gravă a drepturilor omului. Plecase imediat și în câteva ore violă codul NSA de securitate, încercând să contacteze Fundația pentru Frontiera Electronică. Era hotărât să șocheze lumea cu povestea lui despre o mașină secretă, capabilă să-i expună pe utilizatorii de computere din întreaga lume unor mașinațiuni guvernamentale de neimaginat. NSA nu avusese de ales: fusese nevoită să-l oprească.

Prinderea și deportarea lui Tankado, expusă pe larg în cadrul grupurilor online de știri, s-a transformat într-un nefericit oprobriu public. Specialiștii în control al dezastrelor din NSA, nervoși că Tankado putea încerca să convingă lumea de existența TRANSLTR, au trecut, împotriva dorinței lui Strathmore, la generarea de zvonuri pentru distrugerea credibilității japonezului. Curând, Ensei Tankado deveni piaza rea a comunității globale informatice – nimeni nu avea încredere într-un infirm acuzat de spionaj, mai ales când acesta căuta să-și recapete libertatea prin acuzații absurde legate de o mașină americană de spart coduri.

Cel mai ciudat lucru fusese acela că Tankado păruse a înțelege situația; totul făcea parte din jocul serviciilor secrete. Omul păruse a nu păstra nici un fel de resentiment în el, ci numai o hotărâre de nezdruncinat. În vreme ce securitatea îl escorta spre ieșire, Tankado i se adresase lui Strathmore cu un calm înfricoșător:

– Toți avem dreptul la secrete, rostise el. Într-o zi, voi avea grijă ca acest lucru să rămână valabil.

 

Fortareata Digitala

Fortareata Digitala

 


Cartea Fortăreața digitală poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: