"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 1 iunie 2017: Habarnam pe Lună – Nikolai Nosov

De la călătoria lui Habarnam în Orașul Soarelui trecuseră doi ani și jumătate. Deși pentru noi asta nu e chiar atât de mult, pentru prichindei doi ani și jumătate înseamnă enorm. Ascultând povestirile lui Habarnam, ale Țintișoarei și ale lui Murdărici-Petrițul, mulți prichindei s-au dus și ei în Orașul Soarelui, iar când s-au întors acasă, au hotărât și ei unele lucrări de modernizare. Orașul Florilor s-a schimbat de atunci, încât nici nu-l mai recunoști. Au apărut multe case noi, mari și foarte frumoase. După proiectul arhitectului Rotocol, pe Strada Campanulelor s-au construit chiar două clădiri turnante. Una cu cinci etaje în formă de turn, cu un tobogan în formă de spirală și cu un bazin de înot în jur (coborând pe toboganul în formă de spirală, puteai să cazi direct în apă), iar alta cu șase etaje, cu balcoane care se leagănă, cu un turn în formă de parașută și cu Roata Dracului pe acoperiș. Pe străzi au apărut o mulțime de automobile, spiralete, tubulețe cu reacție și pe rotile, aero-hidro-auto-moto-ciclete, autoșenilete și tot soiul de alte mașini.

Și asta încă nu e tot. Locuitorii din Orașul Soarelui au aflat că prichindeii din Orașul Florilor s-au apucat de construit și le-au venit în ajutor: i-au ajutat să construiască câteva fabrici. După proiectul inginerului Nit s-a construit o fabrică mare de confecții, unde se făceau fel de fel de haine, de la veste de cauciuc la haine de iarnă din lână artificială. Acum nimeni nu mai trebuia să se chinuie să-și coasă pantaloni sau jachete. Acest lucru îl făceau mașinile din fabrică, nu prichindeii. Produsele finite, la fel ca în Orașul Soarelui, erau distribuite în magazine și de acolo fiecare își lua hainele de care avea nevoie. Cei care lucrau la fabrică nu trebuiau decât să aibă grijă să creeze noi modele și să urmărească atent ca nu cumva să se fabrice îmbrăcăminte care să nu fie pe gustul cumpărătorilor.

Toată lumea era mulțumită. Singurul care a avut de suferit în acest caz a fost Gogoașă. Când a văzut că acum putea lua de la magazin orice lucru de care avea nevoie, s-a întrebat la ce-i mai trebuia grămada aceea de costume pe care le avea acasă? Toate costumele lui erau demodate și oricum nu mai puteau fi purtate. Într-o noapte mai întunecoasă, Gogoașă și-a adunat costumele vechi, le-a legat într-un balot, a făcut un nod mare și, în secret, le-a scos din casă și le-a aruncat în Pârâul Castraveților, iar în locul lor și-a adus de la magazin costume noi. La un moment dat, camera lui arăta ca un depozit de confecții. Avea costume și în dulap, și pe dulap, și pe masă, și sub masă, și pe rafturile cu cărți, unele erau agățate pe pereți sau atârnau pe spătarele scaunelor, ba chiar și din tavan, pe sfori.

De la atâtea lucruri de lână, în casă au apărut molii și, ca să nu-i strice costumele, Gogoașă trebuia să pună în fiecare zi naftalină. În cameră mirosea atât de tare a naftalină, încât un prichindel neobișnuit cu mirosul putea să cadă lat. Chiar și Gogoașă a început să miroasă îngrozitor, dar se obișnuise atât de mult cu asta, încât nu mai simțea nimic. Pentru alții însă mirosul era foarte puternic. De îndată ce Gogoașă venea în vizită la cineva, gazdele erau năucite de miros și începeau să aibă amețeli. Gogoașă era gonit imediat și apoi toate ferestrele și ușile erau deschise larg să se aerisească încăperea, că de nu, puteai să-ți pierzi cunoștința sau chiar să înnebunești. Din aceeași cauză, Gogoașă nu putea nici măcar să se joace cu prichindeii prin curte. Numai ce ieșea afară, că toți începeau să scuipe și, ținându-se cu mâinile de nas, fugeau mâncând pământul. Nimeni nu voia să aibă de-a face cu el. Se înțelege de la sine că Gogoașă se simțea extrem de jignit și că a fost nevoit să-și ducă în pod toate costumele care nu-i mai trebuiau.

De altfel, nu asta e important. Important e că Știetot a fost și el în Orașul Soarelui. Acolo a făcut cunoștință cu prichinduțele savante, Cercelușa și Scrumbiuța, care tocmai se pregăteau pentru cel de-al doilea zbor pe Lună. Știetot a lucrat și el la construirea rachetei cosmice, iar când racheta a fost gata, a făcut o călătorie interplanetară împreună cu Cercelușa și Scrumbița. Ajungând pe Lună, cosmonauții noștri cei viteji au cercetat unul dintre micile cratere de acolo în zona Mării Seninătății, au fost într-o peșteră aflată în centrul craterului și au făcut cercetări asupra modificării forței de gravitație. Pe Lună, după cum se știe, forța de gravitație este semnificativ mai mică decât pe Pământ și de aceea observațiile asupra modificării ei au o mare importanță științifică. După ce au stat pe Lună vreo patru ore, Știetot și însoțitoarele sale au fost siliți să facă urgent cale-ntoarsă, pentru că rezervele de aer erau pe terminate. Toată lumea știe că pe Lună nu este aer și, ca să nu mori asfixiat, întotdeauna trebuie să iei cu tine o rezervă de aer. Aer comprimat, firește.


Cartea Habarnam pe Lună poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: