"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 2 iunie 2017: Cartea pisicii – Cristian Teodorescu , Octavian Mardale

Ochi iese în lume

Spuneți-mi Ochi. Fiindcă n-am decât unul. Pe cel drept. Pe celălalt l-am pierdut într-un lan de porumb unde m-a aruncat o femeie.

Ar trebui să-i mulțumesc femeii că nu m-a înecat, ca pe frații mei, în balta de la marginea satului. I-a plăcut blana mea sau poate că săream după șoareci cînd frații mei se jucau între ei. Într-o zi însă, femeia s-a supărat mai tare ca de obicei că nu se ajungea cu de-ale gurii pentru copiii ei. Avea trei. Și m-a aruncat în lanul de porumb de la marginea satului. Poate a crezut că voi prinde șoareci în lan.

Era totuși o femeie cumsecade. Iar eu aveam atunci amândoi ochii. Doar că șoarecii-de-câmp erau mai iuți decât mine. Și în porumbiște mai erau și mărăcini. Dar nu era nici o picătură de apă.

Când ți-e foame, ești atent pe unde mergi. Când ți-e și sete, ai încurcat-o. Fiindcă nu mai știi ce vezi. Și, dacă rămâi fără un ochi, înțepat de mărăcini, nici nu simți, fiindcă te omoară setea. Când mi-am dat seama că lanul nu era de mine, am ieșit pe drum.

Intervenția Lui

Dacă există un Dumnezeu al pisicilor, el sau mai degrabă EL a intervenit cînd am ieșit pe șosea. Mașina care venea spre mine n-avea viteză mare, iar cel care o conducea n-avea boală pe noi, ca șoferii care se laudă cu pisicile și câinii pe care i-au călcat. A oprit lângă mine. A claxonat și, dacă a văzut că nu mă trag înapoi, s-a dat jos din mașină și s-a uitat la mine.

Eram slabă moartă și în locul ochiului stâng aveam ceva care semăna cu ochii melcilor, doar că nu-mi folosea la nimic și era negru-tăciune. Nici eu nu m-aș fi cules de pe drum, dar el, în loc să mă ducă la marginea șoselei, m-a luat în mașină. Avea părul lung, legat în coadă la spate, iar femeia care m-a luat în brațe pe bancheta din spate îi spunea Petre. Ea era mă, mamă, și mirosea a mâncare, ceea ce îmi plăcea, și a încă ceva, care nu-mi stârnea încrederea. Femeile se parfumează, am constatat puțin mai târziu. Le poți recunoaște după parfumul cu care se dau, dar nu trebuie să ai încredere doar în parfumul lor ca să le deosebești.

Când am ajuns unde aveau ei doi treabă, într-un fel de sat mai mare decât cel în care m-am născut, femeile care-i așteptau au sfătuit-o pe doamna doctor, al doilea nume al femeii, să nu mai piardă vremea cu mine.

Consultația

Pe femeie o mai chema și Doamna Daniela. Mi-a dat puțină apă dintr-o țâțică. Îi spunea seringă. A încercat să mă și hrănească, dar nu-mi trebuia mâncare. Îmi ajungea apa. Am adormit și am visat șoareci-de-câmp. În somn mi s-a făcut foame. Când m-am trezit în brațele băiatului, pe care-l chema Petre, mi-a pierit foamea. Aș mai fi băut niște apă, dar nu eram în stare să cer nimic. Doamna Daniela mi-a vârât din nou în gură seringa cu apă. Era doctoriță de oameni, dar se pricepea și la puii de pisică.

Doctorul de animale, altele decât oamenii, la care m-a dus locuia la trei case mai încolo de dispensar. Mirosea a fum de tutun și a țuică, la fel ca bărbații din casa unde m-am născut, și i-a spus că era exclus să apuc ziua următoare. „Dacă n-o să vă moară în mașină, până la București, doamna doctor! Și mai e și chioară…” „Pisicile au nouă vieți!”, s-a amestecat băiatul Petre.

Doctorul de animale nu era un om rău. Adică n-avea nimic împotriva mea, altfel – nu știu. „Or fi având, dar le consumă repede!”, i-a zis doctorul care mirosea a țuică și mi s-a părut că ar mai fi consumat și el ceva, ca să nu-i treacă viața degeaba.

Atunci am mai avut noroc o dată. Doamna Daniela crede în minuni și în asistența medicală până în ultima clipă. I-a plătit doctorului consultația și m-a ținut în poală până la București. Pe drum am adormit din nou și am visat că eram în lanul de porumb, cu mărăcini. Când m-am trezit tot în poala ei, era întuneric și era bine.

Primele impresii ale lui Cristian despre mine

Când Daniela și Petre au adus-o acasă pe Ochi, pisicuța era atât de sfrijită și de urâtă cu ochiul ei care se transformase într-un soi de corn de melc, încât ne-am abținut s-o pozăm, ca pe celelalte trei pisici din casă. Ochi n-avea nume și nici prea multe șanse să apuce ziua următoare. După Daniela însă merită să te lupți pentru o viață până la capăt. Câtă vreme ea pâlpâie, trebuie să sufli în ea, ca într-un tăciune care dă să se stingă. Femeia asta blândă le dă dreptate pacienților ei care mai speră, chiar și atunci cînd ea, ca doctoriță, își pierde speranțele. Daniela a văzut cum bolnavi socotiți incurabili s-au întremat miraculos, fiindcă i-a încurajat atunci cînd alți medici, mai realiști decât ea, le-au spus că nu mai au ce să le facă. Ea nu crede în leacuri extraordinare, dar știe să le găsească unora dintre pacienții ei acel punct misterios care îi face să-și învingă boala.

Nu e o vindecătoare, ci pur și simplu crede în puterea naturii umane de a lupta cu boala. Când a adus-o pe Ochi acasă, Daniela se îndoia și ea că puiul de pisică pe care-l culesese de pe șosea avea să mai apuce ziua următoare. Totuși, dacă slabă moartă și cu un ochi transformat într-un corn de melc oribil Ochi ieșise pe șosea din lanul de porumb, ăsta era un semn că pisicuța mai avea zile. I-a dat apă cu seringa toată noaptea și i-a făcut și o injecție cu glucoză, în loc de hrană.

Când s-a așezat în pat lângă mine, Daniela mi-a spus că, de-aici încolo, soarta pisicii depinde de ea și de socotelile bunului Dumnezeu. De dimineață, Ochi s-a ridicat dintre cârpele în care o învelise Daniela și a mieunat subțirel. Daniela a sărit triumfătoare din pat, spunându-mi că pisicuța scăpase. I-a dat lapte și puțină carne de pui, cu o fericire la care puțini medici ajung, iar Ochi, clătinându-se încă, s-a încovrigat lângă ea, într-un somn din care avea să se trezească. De pe urma acestei întâmplări n-am rămas decât cu această proză, fără poză.


Cartea Cartea pisicii poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: