"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 10 martie 2017: Instrumente mortale vol. 4: Orașul îngerilor căzuți – Cassandra Clare

Era jumătatea lui octombrie și tocmai împodobiseră localul pentru Halloween – o pancartă mobilă pe care scria TRICK or BORSCHT! și o imitație de vampir, decupat din carton, poreclit Contele Fursecula. Odinioară, Simon și Clary găsiseră amuzante decorațiile astea ieftine de sărbătoare, dar Contele, cu imitațiile lui de colți albi și capă neagră, nu i se mai părea lui Simon chiar atât de nostim.

Simon aruncă o privire spre fereastră. Era o noapte friguroasă și vântul împrăștia frunzele spre Second Avenue ca pe niște confetti aruncate cu pumnii. Pe stradă venea o fată – o fată într-un fulgarin strâns bine în talie, cu părul lung și negru fluturând în vânt. Oamenii întorceau capul după ea. Simon se mai uitate la fete ca ea și înainte, întrebându-se într-o doară unde s-or fi ducând, cu cine s-or fi întâlnind. Nu cu tipi ca el, de asta era conștient.

Numai că fata de acum chiar asta făcea. Clopoțelul de la ușa din față a restaurantului scoase clinchete vioaie, iar Isabelle Lightwood intră. Zâmbi când îl văzu pe Simon și se îndreptă spre el, scoțându-și pardesiul și așezându-l pe spătarul unui scaun înainte de a se așeza. Pe sub pardesiu purta ceea ce Clary numea „toaletă tipic Isabelle”: o rochie strâmtă și scurtă de catifea, ciorapi-plasă și cizme. În carâmbul cizmei stângi avea vârât pumnalul pe care Simon știa că numai el îl putea vedea; altminteri, toți ochii din restaurant o priviră când luă loc și își scutură pletele pe spate. Indiferent ce ar fi purtat, Isabelle atrăgea atenția ca un foc de artificii.

Frumoasa Isabelle Lightwood. Când Simon o cunoscuse, își închipuise că n-avea să-și piardă timpul cu un tip ca el. Ceea ce se dovedise în mare parte adevărat. Lui Isabelle îi plăceau băieții cu care părinții ei nu erau de acord, iar în universul ei asta se referea la repudiații din Lumea de Jos – elfi, vârcolaci și vampiri. Faptul că ei doi se întâlneau regulat în ultimele vreo două luni îl uluia, cu toate că relația lor se limita la întâlniri ocazionale ca aceasta de acum. Și cu toate că nu putea să nu se întrebe dacă, în caz că el n-ar fi fost niciodată transformat în vampir și întreaga lui viață n-ar fi fost radical schimbată în clipa aceea, s-ar mai fi întâlnit totuși cu el?

Ea își dădu o șuviță de păr pe de după ureche, zâmbind luminos.

 – Arăți bine.

Simon aruncă o privire scurtă la reflexia lui în vitrina restaurantului. Influența lui Isabelle era evidentă în schimbarea înfățișării lui, de când începuseră să se întâlnească. Ea îl obligase să renunțe la hanoracele lui în favoarea jachetelor de piele și la teniși în favoarea ghetelor de designer. Care, în paranteză fie spus, costau trei sute de dolari perechea. Încă mia purta tricourile sale caracteristice cu inscripții – pe cel de acum scria EXISTENȚIALIȘTII O ARD DEGEABA -, dar jeanșii lui nu mai aveau găuri în genunchi și buzunare rupte. De asemenea, își lăsase părul să crească, încât acum îi cădea în ochi și-i acoperea fruntea, deși mai mult de nevoie decât pentru Isabelle.

Clary făcuse bășcălie de noua lui înfățișare, însă la drept vorbind, ea găsea din cale-afară de amuzant totul despre viața amoroasă a lui Simon. Nu-i venea să creadă că el se întâlnea cu Isabelle la modul serios. Firește, nu-i venea să creadă nici că se întâlnea, la fel de serios, cu Maia Roberts, o prietenă de-a lor care se întâmpla să fie vârcolac. Și chiar i se părea de necrezut că Simon nu-i spusese încă nici uneia dintre ele despre cealaltă.

Simon nu știa prea bine cum se întâmplase. Maiei îi plăcea să vină pe la el pe acasă și să-i folosească Xbox-ul – n-aveau așa ceva la secția de poliție abandonată unde locuia haita de vârcolaci – și abia la a treia sau a patra vizită ea se aplecase și-l sărutase la plecare. El fusese încântat și o sunase pe Clary ca s-o întrebe dacă ar fi trebuit să-i spună lui Isabelle. „Lămurește-te ce e între tine și Isabelle”, îl îndemnase ea. „Apoi, spune-i”.

Ăsta se dovedise a fi un sfat prost. Trecuse o lună și încă nu știa sigur ce era între el și Isabelle, așa că nu-i spusese nimic. Și cu cât trecea mai mult timp, cu atât mai nepotrivită devenea ideea de a-i spune ceva. Până acum, îi mersese așa. Isabelle și Maia nu erau prietene apropiate și rareori se vedeau una cu alta. Din nefericire pentru el, lucrurile aveau să se schimbe. Mama lui Clary și prietenul ei de o viață, Luke, aveau să se căsătorească peste câteva săptămâni și amândouă – și Isabelle, și Maia – erau invitate la nuntă, o perspectivă care lui Simon i se părea mult mai îngrozitoare decât ideea de a fi fugărit pe străzile New Yorkului de o gloată furioasă de vânători de vampiri.

 


Cartea Orașul îngerilor căzuți poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: