"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 11 ianuarie 2017: 1927, O vară care a schimbat lumea – Bill Bryson

„Anii ’20 au fost o perioadă minunată pentru lectură – e foarte posibil să fi fost deceniul de vârf al lecturii în viața americanilor. Curând cititul avea să fie înlocuit de distracțiile pasive oferite de radio, dar deocamdată rămânea pentru majoritatea oamenilor principala metodă de a-și umple timpul liber. În fiecare an, editurile americane tipăreau 110 milioane de cărți, peste zece mii de titluri, dublu față de deceniul anterior. Pentru cei care se simțeau descurajați de această abundență de posibilități literare, tocmai apăruse un fenomen foarte util, cercul de lectură. Book-of-the-Month Club a fost înființat în 1926, fiind urmat peste un an de Literary Guild. Amândouă au avut succes din start. Scriitorii erau venerați cum astăzi nu mai pare a fi posibil. Atunci când Sinclair Lewis s-a întors acasă în Minnesota ca să lucreze la romanul său Elmer Gantry (publicat în primăvara anului 1927), veneau oameni și de la câțiva kilometri numai ca să se uite la el.

Era și epoca de gloria a revistelor. Veniturile din publicitate au crescut cu 500% în acest deceniu, când și-au făcut intrarea în scenă o mulțime de publicații importante: The Reader’s Digest în 1922, Time în 1923, The American Mercury și The Smart Set în 1924, The New Yorker în 1925. Time a fost poate cea mai influentă din start. Fondată de foi foști colegi la Yale, Henry Lee și Briton Hadden, era foarte populară, dar plină de erori. De pildă, scria despre Charles Nungesser că-și „pierduse un braț, un picior și o bărbie” în timpul războiului, ceea ce nu era numai inexact sub toate aspectele, ci de-a dreptul evident, căci se putea vedea zi de zi în fotografiile publicate de ziare că Nungesser avea toate membrele intacte, plus o bărbie de toată frumusețea. Toată lumea știa că Time avea tendința să repete cu religiozitate anumite cuvinte – oacheș, sprinten, cu ochi sfredelitori – și neologisme inventate, precum cinemaniac și cinmactriță. Îi mai plăcea la nebunie și să folosească expresii bizare, distorsionate – de exemplu „la țanc” devenea, fără nici o jenă, „spre țanc”. Și mai ales avea o ciudată slăbiciune germanică pentru inversarea topicii firești și înghesuirea cât mai multor substantive, adjective și adverbe într-o propoziție până să adauge și un verb – sau, așa cum spunea Wolcott Gibbs într-un celebru portret al lui Luce publicat în The New Yorker, „de la coadă la cap parcă erau scrise propozițiile, de te zăpăceau cu totul”. Deși se dădeau mari că se țin în pas cu moda, Luce și Hadden erau extrem de conservatori. De pildă, nu ar fi angajat în ruptul capului vreo femeie pe alt post decât de secretară sau asistentă.

Mai presus de toate, anii ’20 au fost epoca de aur a ziarelor. În acest deceniu vânzările au crescut cam cu o cincime, atingând 36 de milioane de exemplare pe zi – sau 1,4 ziare pe familie. Numai în New York City se publicau 12 cotidiene, iar aproape toate celelalte orașe mari aveau măcar vreo două-trei. Mai mult decât atât, în numeroase orașe cititorii puteau afla știrile dintr-un nou tip de publicație, revoluționar, care a schimbat complet așteptările oamenilor legat de ceea ce ar trebui să fie știrile cotidiene – tabloidul. Tabloidele se axau pe infracțiuni, sport și cancanuri despre celebrități, conferind acestor trei subiecte o importanță de care nu se mai bucuraseră niciodată până atunci. Un studiu realizat în 1927 arăta că tabloidele alocau între un sfert și o treime din spațiu articolelor despre infracțiuni, până la de zece ori mai mult decât ziarele serioase. Datorită influenței lor uciderea discretă, deși neglijentă a unui individ ca Albert Snyder a putut deveni o știre națională.

Tabloidul, atât ca format, cât și ca modalitate de despicare a firului în patru până se obținea o știre de senzație, exista în Anglia de un sfert de secol, însă nimeni nu se gândise să încerce să publice așa ceva în Statele Unite până ce doi membri mai tineri ai familiei care publica Chicago Tribune, Robert R. McCormick și vărul său Joseph Patterson, au văzut ziarul londonez Daily Mirror în timpul Primului Război Mondial, când erau staționați în Anglia, și s-au hotărât să publice ceva similar și la ei în țară după terminarea războiului. Așa a apărut Illustrated Daily News, lansat la New York în iunie 1919, la prețul de doi cenți bucata. Conceptul nu a avut succes din prima – la un moment dat tirajul a scăzut la 11000 de exemplare -, dar treptat Daily News și-a câștigat un public fidel și pe la mijlocul anilor ’20 era de departe cel mai bine vândut ziar din țară, cu un tiraj de un milion de exemplare, mai mult decât dublu față de The New York Times.”

Cartea 1927, O vară care a schimbat lumea poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: