"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 11 iulie 2017: Eu at al. – Alex Tocilescu

Desigur, când sunt 38 de grade la umbră, oamenii devin molateci, ca niște meduze. Se topesc, se mișcă încet, vorbesc aiurea, clipesc rar, au gurile uscate și poartă pălărioare imbecile. Și, desigur, vara, în București, se întâmplă destul de des ca termometrul să atingă o asemenea temperatură. Atunci, oamenii se ascund pe terase sub umbrele albastre, beau cola și bere și stau de vorbă, își fac cu ochiul, se uită sub fustele femeilor.

Povestea chiar începe într-o asemenea zi toropitoare, în piața Buzești. La McDonald’s-ul de vizavi de clinica Polizu, băieți și fete și femei și bărbați stăteau sub numitele umbreluțe, roșii în acest caz, și se delectau cu un hamburger, un Sprite. Printre ei era și mama lui Liviu Ciotecă, un copil de patru ani, blond și dulce ca un îngeraș.

Copilul părăsise incinta localului și se juca pe șinele de tramvai cu un trenuleț, făcând din gură „ciu-ciu“ și „puf-puf“. Maică-sa sporovăia cu o cunoscută, asigurându-se din când în când că Liviu nu era amenințat de nici un pericol. La un moment dat, femeia înregistră cu nonșalanță tramvaiul care se vedea undeva, departe, prin Piața Victoriei.

– Liviu, vino-ncoa, că vine tramvaiul, răcni.

Apoi, socotind că își făcuse datoria de mamă, își continuă povestea despre o colegă de birou care cumpărase un parfum Dior și nu-i plăcuse, iar când încercase să-l dea înapoi, vânzătoarea zisese…

Tramvaiul se apropia încet-încet. Alertată de alți consumatori de pe terasă, mama își strigă din nou odrasla.

– Mă joc, răspunse Liviu, adâncit în călătoria pe care micul lui tren o făcea înspre cine știe unde.

– Pleacă de-acolo, bă puștiule, zise un student la filosofie.

– Vezi că vine tramvaiul și te calcă, urlă un bătrân.

– Aoleu, fugi! strigă o femeie cu două pungi de plastic.

Dar Liviu își vedea liniștit de treabă.

– O să-l omoare!

– Salvați-l!

– Cineva să cheme pompierii!

Așa vociferau cei prezenți la scena ce promitea să devină dramatică sau chiar tragică. Fiecare își dădea cu părerea și toți erau de acord că șansele copilului în fața tramvaiului erau, cel mai probabil, nule.

Dar în timp ce patruzeci și două de priviri oripilate așteptau cu nerăbdare deznodământul care se anunța scârbos și educativ, o a patruzeci și treia privire oripilată se întoarse din întâmplare în direcția opusă și încremeni.

Acolo, la orizontul dinspre Piața Matache, se vedea un mic punct negru care creștea vertiginos.

– Priviți! strigă proprietarul privirii.

Ceilalți optzeci și patru de ochi se uitară într-acolo. Și văzură un punct care creștea și creștea.

– Un șobolan! exclamă careva.

– O pisică! zise următorul

– Un câine! susținu un al treilea.

– O maimuță!

– Ba nu! Un om!

– Un japonez!

Cel care rostise aceste două cuvinte avea, se vede, ochii destul de buni sau purta ochelari. Căci, într-adevăr, punctul care se afla acum la mai puțin de treizeci de metri de copil era un japonez. Un japonez minunat, un japonez perfect din toate punctele de vedere: un metru șaptezeci și patru înălțime, păr negru, ochi negri, trăsături fine, buze subțiri, mintea ascuțită.

Și foarte rapid. Se apropia cu o viteză colosală și o intenție vădită: să salveze copilul. Lumea, percepând planul japonezului, începu să-l încurajeze: Hai, bagă, mai repede, mai repede, fugi, moșule, fugi etc. Vatmanul, dându-și și el seama ce se întâmpla, acceleră, claxonând în același timp. Scoase capul pe geam și urlă:

– Luați copilul de pe șine! La o parte!

Spectatorii priveau fermecați, realizând că văd un film care, spre deosebire de cele din cinematograf cu o acțiune similară și Stallone sau Van Damme în rolul principal, se putea termina și rău. Se uitau ba la tramvai, ba la japonez; când se uitau la tramvai, li se părea mai aproape decât japonezul; când se uitau la japonez, li se părea mai aproape decât tramvaiul. Nimeni nu se mai încumeta să respire, ca să nu tulbure echilibrul sălbatic dintre cei doi concurenți.

În cele din urmă, când tramvaiul părea să ia un avantaj decisiv, japonezul schimbă viteza, trecând într-a cincea, și, cu un sprint fulminant și o accelerație nebănuită, reuși să smulgă copilul de pe șine și să sară din fața tramvaiului. Vatmanul înjură și încetini. Publicul izbucni din obișnuință în aplauze și urale prelungite. Japonezul depuse copilul în brațele mamei sale.

– Mersi mult, spuse aceasta.

– Cu plăcere, zise japonezul, ștergându-și doi stropi de sudoare de pe frunte.

– Bravo, moșule, zise studentul la filosofie bătându-l pe spate.

Acestea fiind zise, japonezul se înclină politicos și își văzu mai departe de drum, luând-o pe Cuza în jos sau în sus, nu are importanță, strada neavând oricum nici o pantă.


Cartea Eu at al. poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: