Citatul zilei – 14 februarie 2017: Rege, damă, valet – Vladimir Nabokov

„Camera însăși părea să zâmbească. Ce ciudat era să-și amintească mansarda dezordonată a adolescenței lui! Mama lui la mașina Singer, în timp ce el încerca să adoarmă. Cum de-a putut îndura atâta vreme? Când au ieșit din nou în stradă, i-a rămas în minte un gol cald, format ca și când noua lui cameră s-ar fi cufundat într-o masă moale de impresii minore. Când își lua la revedere de la el, la colț, Martha i-a văzut strălucirea de gratitudine din spatele ochelarilor. Iar când se îndrepta spre atelierul foto, cu niște fotografii nedevelopate din Tirol, ea și-a reamintit conversația cu întemeiată mândrie.

Începuse să burnițeze. Ușile florăriilor s-au deschis larg, pentru a atrage din umezeală. Acum ploua de-a binelea. Ea nu putea găsi un taxi; picături de ploaie reușeau să-i ajungă sub umbrelă și-i ștergeau pudra de pe nas. O neliniște sumbră a înlocuit entuziasmul. Și ieri, și azi fuseseră niște zile inedite și absurde și, desigur, nu tocmai ușor de înțeles, însă, ce era important, planurile se întrezăreau vag. Și, asemenea acelei soluții închise la culoare în care peisajele cu munți aveau de îndată să plutească și să devină din ce în ce mai clare, această gingașă umezeală de ploaie developa imagini strălucitoare în sufletul ei. Încă o dată, un bărbat plouat, cu ochi albaștri, înflăcărat și puternic, o cunoștință de vacanță a soțului ei, profita de o rupere de nori în Zermatt pentru a o asalta în nișa unei verande și a se împinge-n ea și a-și gâfâi pasiunea, nopțile lui nedormite, iar ea și-a scuturat capul și el a dispărut dincolo de colțul memoriei. Încă o dată, în salonul ei, acel pictor netrebnic, un ștrengar languros cu unghii murdare, și-a lipit buzele de gâtul ei gol, iar ea a așteptat o clipă ca să-și dea seama ce a simțit și, nesimțind nimic, l-a lovit în față cu cotul. Încă o dată – iar această imagine era una recentă  – un afacerist bogat, un american cu păr gri-albăstriu și o buză superioară lungă, șoptea jucându-se cu mâna ei că sigur va veni în camera lui de hotel, iar ea zâmbea și regreta vag că el era străin. În compania acestor fantome întâmplătoare, ce-o atingeau repede cu mâini reci, a ajuns acasă, a ridicat din umeri și le-a pus deoparte, la fel de nonșalant cum a făcu și cu umbrela deschisă, pe care o lăsase pe verandă la uscat.

 – Sunt nebună, și-a zis. Ce s-a întâmplat? Ce-i cu mine? De ce m-aș îngrijora? trebuie să se întâmple, mai devreme sau mai târziu. E inevitabil.

Dispoziția i s-a stricat iarăși. Cu plăcere a muștruluit-o pe Frieda fiindcă, nu se știe cum, câinele reușise să intre înapoi în casă și lăsase urme de noroi pe covor. A devorat la ceai un teanc de sendvișuri mici. A sunat la garaj pentru a afla dacă Dreyer a închiriat o mașină, așa cum promisese. A sunat la cinematograf pentru a rezerva două bilete la premiera de vineri; apoi și-a sunat soțul; iar apoi pe bătrâna doamnă Hertwig, când s-a dovedit că Dreyer va fi ocupat. Iar Dreyer, într-adevăr era foarte ocupat. Devenise atât de absorbit de o ofertă neașteptată venită din partea altei firme, de o serie de negocieri prudente și ședințe diplomate, încât timp de câteva zile nu și-a mai amintit de Franz; sau, mai degrabă, își amintea de el în momente nepotrivite – când se relaxa cufundat în apă caldă până la gât; când conducea mașina de al birou spre fabrică; când fuma o țigară în pat. Franz apărea gesticulând sălbatic la capătul greșit al telescopului din mintea lui. Dreyer promitea în gând să se ocupe de el în curând și imediat începea să se gândească la altceva.

Pentru Franz, asta nu era o consolare. Când agreabilul entuziasm inițial dat de casa nouă a trecut, el s-a întrebat ce-ar trebui să facă mai departe. Martha își notase numărul de telefon al proprietarului, însă după aceea nu se mai întâmplase nimic. El nu îndrăznea să o sune, și nu îndrăznea nici să-i viziteze pe Dreyeri fără să-i anunțe, neavând încredere în șansă, care data trecută transformase atât de magnific vizita lui inoportună. Trebuia să aștepte. Cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, avea să fie convocat. Însă nu-l încânta amânarea. La șapte și jumătate, încă din cea dintâi dimineață, proprietarul i-a adus personal o ceașcă lipicioasă de cafea slabă și pe o farfurioară două bucăți de zahăr, una cu un colț maro, și a comentat pe un ton dojenitor:

 – Să nu întârzii la muncă. Bea asta și sări în haine. Nu trage apa la toaletă prea tare. Ai grijă să nu întârzii.”

Cartea Rege, damă, valet poate fi achiziționată de la: