"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 14 iunie 2017: Madlena – Aurora Liiceanu

Cum am spus mai înainte, cartea lui Jim Fergus mi-a deschis o fereastră la un moment dat; când am terminat-o, am deschis o fereastră de unde-mi apărea un secret pe care îl voi dezvălui mai târziu. Și asta pentru că mai există o mărgică.

Ce știți despre Chrysis? Mai nimic. Va trebui, de aceea, să scriu despre ea, ținându-mă cât mai aproape de cel care, prin căutările lui, prin cartea scrisă, a dat vieții ei un contur.

Chrysis se numea, de fapt, Gabrielle Odile Rosalie Jungbluth. S-a născut la Boulogne-sur-Mer în iarna anului 1907. Mama, mai tânără cu vreo treisprezece ani decât tatăl lui Chrysis, era o femeie frumoasă, sociabilă, cu mult simț și gust estetic, cu un temperament deschis, dar potolită de soțul ei. Acesta era format, modelat și poate și nativ structurat de o carieră militară impresionantă.

Chrysis era singurul copil la părinți și mergea cu tatăl ei să picteze în natură. Chrysis căuta oameni, prefera compania lor. Chiar tatăl ei observase acest lucru, ca pe o diferență de preferințe între el și ea. El i-a spus că în desenele și picturile ei apăreau oameni, pe când în ale lui apărea natura, el preferând solitudinea.

Chrysis intra ușor în relații. Mai târziu, când era în anii de formare artistică, a fost atrasă de lumea Montparnasse-ului, simțind o apropiere față de artiști datorită faptului că împărtășea aceeași viziune asupra vieții. Firește că s-a îndreptat spre artă.

Era „vocală” ca studentă, nu pregeta să deschidă discuții dincolo de conformismul epocii, se antrena în dezbateri și chiar le provoca, sigură pe ea, deloc timidă. Parisul o fascina și, când părinții plecau, iar ea rămânea fără cenzura lor, atrasă de ritmul trepidant al vieții, al lumii artistice în care se amestecau artiști veniți din toate colțurile pământului, colinda cu nesaț cafenele, baruri, bordeluri. Acolo era viața. Totul era viu. Ca un animal care amușină vântul simțind prada, tot așa ea simțea mirosul vieții, mișcarea permanentă a lumii.

Desena în acele locuri, mai ales noaptea, când lumea era și mai vie. Respira viața, vibrația ei, lipsa inhibițiilor, renunțarea la măștile ipocriziei diurne cerute de societate. Desena ceea ce căuta, prostituate, bețive, bărbați de tot soiul și de toate culorile, artiști, acea faună a lumii nocturne, împrietenindu-se cu patroana unui bordel care-i îngăduia prezența în salonul ei ca artistă. Această cealaltă față a ei era neștiută de părinți, care habar n-aveau unde umblă ea noaptea.

Ușurința ei de socializare o ajuta mult. Tabloul Orgie, expus la Salonul Independenților, s-a bucurat de prezența și simpatia prostituatelor care-i fuseseră modele, a patroanei bordelului și a soțului ei, dar și a altor artiști, unii celebri. Chaim Soutine, însoțit de Paulette Jourdain, modelul favorit al lui Modigliani, și Jules Pascin, însoțit de amanta lui, și ea o figură cunoscută, Lucy Krohg, au felicitat-o. Paulette Jourdain a încurajat-o prietenește. Portretul ei, de mari dimensiuni, a fost una dintre ultimele picturi ale lui Modigliani.

Atracția față de artă îi unea, dincolo de statutul lor. Paulette Jourdain venise la Paris în 1919, se angajase servitoare la Léopold Zborowski, locuia la el și devenise model. El o ajutase să facă cursuri de comerț, ea devenise asistenta lui, amanta lui; aveau împreună un copil.

Viața de relație a artiștilor și a celor din preajma lor era complexă. Existau prietenie, iubire, ajutor, susținere socială, dar și competiție și ambiții de reușită artistică. În mod sigur, motivația și talentul erau necesare pentru a fi recunoscut. Trăiau modest, dar petreceau mult timp împreună. Ei au contribuit prin confidențele lor la cunoașterea personalității artiștilor, la aflarea unor detalii care ne fac să-i înțelegem prin felul în care pictau. Paulette Jourdain spunea că Modigliani picta repede, iar când picta cânta Traviata și recita din Baudelaire. Încercând să aflu mai mult despre ei, dincolo de cartea lui Jim Fergus, m-a uimit să văd că această Paulette a trăit 93 de ani. În 1997 încă trăia, având atâtea amintiri și legături cu mari pictori.

Cum am spus, Chrysis se învârtea în aceste cercuri. Într-un fel, era bipolară și ca prezență fizică. Ținea mult să fie inclusă în această lume, chiar dacă încă nu era declarată pictoriță profesionistă. Expunerea publică a tabloului Orgie a însemnat obținerea titlului de artistă independentă. Acest eveniment a avut o mare forță de interiorizare a noului ei statut, făcând-o să-și schimbe imaginea și stilul de viață. Se îmbrăca din ce în ce mai neconvențional, purta haine comode, care să n-o stingherească atunci când lucra, muncea, se vedea că are o ocupație. Căuta în cartier să cumpere lucruri obișnuite, deși o tentau veșmintele exotice, ale altor etnii. Umbla cu haine de fermier, pătate de vopseluri de diferite culori, de uleiuri, purtate ușor neglijent. Dar se simțea bine în pielea ei.

Și totuși, Chrysis era o fată cu bani, știa ce înseamnă să porți lucruri scumpe. Nu putea să renunțe total la eleganța cu care fusese obișnuită. Expunerea tabloului la o expoziție atât de prestigioasă o obliga să nu uite că evenimentul era festiv, de anvergură, că a invitat prieteni, cunoștințe și pe părinții ei. Vroia să-i impresioneze.

Mama ei a însoțit-o la cumpărături, pentru a-și compune o ținută cu totul specială. Apariția ei a fost într-adevăr încântătoare. Să fie oare rodul imaginației lui Jim Fergus, ajutat de ceea ce aflase de la rudele lui Chrysis despre preferințele ei vestimentare, sau să fie adevărat? N-am cum să știu dacă imaginea descrisă de el este cea reală, dar ar putea fi: „Chrysis purta o minunată rochie de mătase neagră, cu țesătură Jacquard, mâneci largi și imprimeu floral, partea de sus a rochiei și manșetele fiind decorate cu arabescuri aurii; întregul era completat de un jerseu din lamé cu modele ample și un tiv de catifea într-o combinație de cărămiziu cu verde-gri aplicat în jurul gâtului și pe manșete. În picioare purta pantofi de mătase, după model roman, iar în jurul gâtului o bentiță de catifea pe care era prinsă o broșă mare de inspirație orientală; încheieturile îi erau încărcate de brățări din metal. Genele ochilor ei mari și adânci erau subliniate cu rimel, iar buzele pline date cu ruj roșu aprins… Devenise o femeie elegantă și plină de grație, în floarea tinereții”.


Cartea Madlena poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: