"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 15 iunie 2017: Divorțurile amanților – Corina Ozon

Când am ajuns la Cami, Clau era acolo, veselă. Pe masă, în bucătărie, erau puse castroane cu bunătăți, Cami a făcut și de regim, pentru Clau. M-au întrebat ce am de gând cu căsnicia. Le-am zis că sigur nu mai voiam să fiu soția lui Epaminonda și că mă voi ocupa de asta curând. „Și Mircea ce face? A divorțat?”, a vrut să știe Cami. Ca de obicei, punea degetul pe rană. M-am foit pe scaun și, ca să amân răspunsul, am băgat în gură un crenvurșt în aluat. Știam că ele îmi doreau binele, dar mi se părea că lucrurile se petrec mai repede decât eram eu și Mircea pregătiți. Acum știam asta, nu mai eram tuta de ieri. Într-un final, am răspuns: „Încă nu, nu e așa de simplu cu copiii. Mai întâi vrea să cadă la înțelegere cu nevastă-sa”. Cami m-a privit cu îndoială, dar nu a mai zis nimic. Clau se juca cu fetița, Catina, care se făcea tot mai frumoasă și începuse să vorbească. Aflasem de la Larisa că a apărut iar Nikos grecul, tatăl fetei, a sunat-o pe Cami. I-a spus că vrea să-și vadă copilul, dar nu a vrut să zică unde e. Încă nu-și reglase conturile cu cămătarii. Iar Cami i-a spus că nu vrea să aibă de-a face cu el și cu problemele lui, până nu și le rezolvă. Nu putea totuși să-l respingă, era tatăl fetiței. Am întrebat-o pe Clau cum se mai simte. „Acum mă simt de parcă m-am mai născut o dată și învăț să merg și să mănânc”, mi-a răspuns zâmbind. Zâmbea mult și eram mirată, Clau nu era genul să râdă ca proasta la sulă, așa, ca Larisa, era mai reținută. Mi s-a părut schimbată, dar în bine. Mi-a spus ce rău i-a fost după citostatice. „Atunci am vrut să mor, Cati, pentru că credeam că nu mai rezist”, mi-a mărturisit ea. Pișcoțel a ajutat-o mult, mai ales cu medicamentele, că nu se găseau și erau scumpe. El i-a adus din străinătate și a dat bani și în spital, ca să aibă tot ce-i trebuie. În gândul meu, tot îmi venea să-l înjur. Era trecut demult de ora unsprezece, deja Cami scosese șampania, ca să o desfacem la miezul nopții, și ne întrebam unde căcat e Larisa. Tocmai când voiam să îi dau telefon, a sunat la ușă și a intrat ca o furtună, cum face ea. „Fatăăă!”, a urlat, că am zis că iese dopul la șampanie, și s-a aruncat pe noi, să ne îmbrățișeze. „V-am adus cadouri”, ne-a zis entuziasmată. Și a scos din poșetă un set de chiloți roșii. „Să vă poarte noroc. Cică e bine să porți noaptea asta chiloți roșii”, ne-a lămurit ea. Clau și i-a pus pe cap, iar atunci și eu, și Cami am făcut la fel. Larisa se îndoia de râs, dar și-a pus și ea pe ai ei în cap. Parcă eram dintr-o sectă, ceva. Cami s-a chinuit să desfacă șampania, până i-a luat Larisa sticla din mână, iar dopul a sărit în lustră și apoi la mine pe umăr. „Fată, de-aia e bună o pulă în casă”, a zis Larisa. „De ce?”, a întrebat Cami, preocupată să toarne șampania în paharele pe care le țineam cuminți în mână. „Ca să desfacă sticle”, a răspuns Larisa, în timp ce înmuia un deget în pahar, apoi l-a băgat în gură. „Dar ce, desface cu pula sticlele?”, a întrebat Clau, care avea doar un pic de șampanie pe fundul paharului, că atât avea voie să bea. „Dacă ar fi unul care să aibă așa o pulă, nu l-aș lăsa eu să o prăpădească pe sticle”, a râs tâmpita de Larisa. Și am râs toate la faza asta. „Dar Tibi nu mai face față?”, a întrebat Cami, care știa să fie și malițioasă. Ne-a zis că Tibi i-o trăgea în magazinul cu animale, că nu putea dormi dacă nu făcea asta. Și, înainte să vină la noi, a fost mai întâi pe la magazin, iar Tibi s-a dus să doarmă. Ea a venit cu un taxi. Am tăcut, nu știam ce naiba să mai zicem. Mie mi se părea cam aiurea, părea un fel de fetiș. Deodată, am auzit o bubuitură și am țipat toate ca apucatele. Era o petardă. „Hai, că trece Revelionul și noi tot de pule vorbim!”, le-am zis eu. Am strigat cu voce tare toate: „3,2,1… La mulți ani!”. Apoi am ciocnit, de era să spargem paharele. Ne-am uitat pe geam la artificii, iar în momentul ăla mi-am pus dorința să fiu cu Mircea orice s-ar întâmpla. Și să mă iubească. Bine, erau două dorințe, dar e cumva 2 în 1. În fața mea era Clau, privea artificiile. Am cuprins-o de după umeri și i-am simțit oasele prin bluză. Nu a fost grasă niciodată, dar acum era piele și os. M-am înfiorat, dar am strâns-o și mai tare, iar ea a întors capul și mi-a zâmbit. Am pupat-o pe cap. Avea părul aspru și puțin creț. Părea un copil, iar freza aia îi făcea ochii și mai mari. Atunci am văzut ce frumoasă era Clau. Cami și Larisa au venit mai aproape și ne-am îmbrățișat toate, cu chiloții roșii pe cap. „Să punem niște muzică, fată!”, a zis Larisa, ne-am dat seama că mai aveam un pic și vărsam lacrimi în șampanie. Cami a deschis televizorul și tocmai cânta Pink melodia aia mișto „Try”. Larisa deja dansa cu paharul în mână, iar Clau a spus că îi place de Pink pentru că are părul ca al ei. Cami dansa cu Catina, care încă nu dormea și umbla printre picioarele noastre. Am luat-o și eu pe Clau de mâini și am început să dansăm. Mi-am adus brusc aminte cum era eu să mor la petrecerea burlăcițelor, înainte să se mărite Larisa. Acum eram în aceeași formație și Clau era bolnavă. Cami a spus să mai mâncăm ceva, că ne matolim. Mai ales Larisa, căreia nu-i trebuia mult. Am mâncat niște sarmale. Larisa înghițea cu poftă, a zis că n-a mâncat mai nimic în ziua aia. „Tu le-ai făcut? Ce gospodină ești. Numai bună de măritat”, a zis ea și s-a pus pe râs. Apoi m-a întrebat pe mine: „Dar Mircea ce mai face? Tot dobitoc?”. Ce să-i mai răspund, ea nu-l plăcea și pace. Până să-i zic ceva, a luat-o la întrebări pe Clau: „Dar Pișcoțel ce mai zice? Mai mănâncă ouă?”. Cami i-a dat un ghiont. Clar, Larisa o luase pe ulei de la băutură. Clau a zâmbit și i-a spus că era acasă, a lăsat-o să iasă, ca să se simtă bine. „Mi-a cumpărat medicamente”, a mai spus ea încet. Iar mie mi-a fost milă de ea și de nenorocul ei. Larisa și-a adus aminte că a luat artificii și a scos una, apoi a aprins-o cu bricheta și s-a dus la geam să o arunce. A mai scos alta, și tot așa până a terminat pachetul. Aprindea câte una și, după ce o arunca pe geam, striga: „Uiii…”. Deja era trecut de ora trei și îmi era somn. Cami a zis că puteam rămâne la ea, dar eu voiam acasă. Clau a spus că mă duce ea, că oricum venea Pișcoțel să o ia cu mașina. Dar am zis că mai bine chem un taxi, ei stăteau departe de mine și nici nu eram pregătită să-l văd pe libidinosul ăla de Pișcoțel. Chiar dacă o ajuta acum pe Clau, asta ar fi fost și culmea să nu o facă! Chiar când căutam taxi prin aplicația de pe telefon, sună cineva la ușă insistent. Cami tocmai o culcase pe Catina și s-a enervat. A deschis și ne-am dus toate să vedem cine e nesimțitul. Era un bărbat la vreo 50 de ani, care a rămas cu gura căscată când ne-a văzut. A început să se bâlbâie că una dintre artificii a căzut aprinsă la el pe balcon, în piftia făcută de nevastă-sa. Dar și-a cerut scuze și a plecat repede. Noi ne uitam una la alta, mirate, ce-o fi vrut idiotul. „Mă piș în piftia nevesti-sii”, a zis Larisa. Tocmai piuia telefonul, a găsit taxi. M-am uitat în oglinda din hol și am văzut că toate patru aveam chiloții roșii pe cap, de-aia s-a speriat ăla. Le-am zis și fetelor și am râs toate ca proastele. „Bine că am văzut, că făcea naibii taximetristul infarct!”, am zis eu. Le-am pupat pe rând și am plecat. Înainte să ies în stradă, mi-am dat jos chiloții din creștet și mi-am amintit cum i-am pus lui Mircea chiloții mei pe cap și i-am zis „Parcă ai fi Papa Pius” și cum apoi ne-am futut. Mi se făcuse brusc dor de el. I-am dat un mesaj: „An Nou fericit cu mine, tâmpitul meu!”. Iar el mi-a răspuns: „Cât mai mulți ani cu tine, idioata mea dragă!”. Ăștia eram noi.


Cartea Divorțurile amanților poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: