"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 15 noiembrie 2016: Prima dragoste, ultimele ritualuri. În așternuturi – Ian Mcewan

„Când a coborât, Mina l-a întrebat:

 – Vrei să mănânci ceva, că e aproape de prânz, te-am lăsat să dormi…

Dar el, deja îmbrăcat de școală, și-a smuls geanta din cuier și s-a năpustit afară din casă, traversase deja strada când a auzit-o pe Mina strigându-l să vină înapoi, vântul jilav îi răvășea părul, noaptea trecută i se învălmășea în minte, dar de ceva tot era sigur, și-anume că Mina făcuse ceva și, într-o oarecare măsură, își cam pierduse din drepturi, de-aia îi și venea acum mai ușor să fugă de vocea ei care se estompa în urmă-i. Să fugă către Linda. La școală a debitat niște scuze, că-i fusese rău și așa mai departe, ceea ce nu era întru totul fals, de altfel era încă îndeajuns de palid la față, așa încât versiunea lui avea toate șansele să treacă drept plauzibilă. S-a îndreptat către banca lui, gata să dea piept orelor de după-amiază, Linda îl aștepta zâmbind, i-a strecurat imediat ceva în palmă, o bucățică de hârtie pe care scria „Vii duminică, da?”. El a întors-o pe dos și a scris „da”, cuprins de aceeași exaltare care-i dăduse aripi mai devreme, apoi a ținut-o sub bancă așteptând ca ea s-o preia, ceea ce a și făcut, a simțit cum degetele ei le înlănțuie pe ale sale, rămân acolo câteva clipe, apoi înșfacă hârtiuța și se îndepărtează. Și iarăși golul în stomac, între picioare sângele năvălind în pielea prepuberală, care irupe precum ghioceii primăvara, împungându-i stofa pantalonilor, și bilețelul alunecă neobservat pe podea.

Oare să-i spună de reflexia din oglindă, Henry și Linda contopiți într-o iluzie, unul și același pentru o clipită, despre cum se simțise atunci eliberat și chiar făcuse câțiva pași de dans până să intre Mina, da, voia să-i povestească, voia chiar să-i spună și de chestiile pe care le făcea cu Mina; dar de unde să-ncepi, cum să descrii un joc care nu-i tocmai un joc? În schimb, i-a povestit despre masca pe care urma să și-o cumpere în după-amiaza aceea, un chip de monstru, „dar din ăla care mai mult te face să râzi, nu să fugi de frică”, prin urmare i-a zis și de petrecere, de numele lui tronând pe invitație alături de al Minei, toată lumea e deghizată și nimeni nu se recunoaște, poți să facă orice-ți trece prin cap pentru că nu se pune. Stăteau afara, în curtea pustie pentru că toți plecaseră spre casă, imaginându-și cum e să poți face ce vrei din moment ce nimeni nu te recunoaște. Voia să vină la petrecere? Sigur că voia, chiar foarte mult. Mama Lindei se îndrepta spre ei, a sărutat-o pe Linda, și-a pus mâna pe umărul lui Henry și toți trei au luat-o spre mașină. Linda i-a zis maică-sii de masca și de petrecerea lui Henry, Claire i-a spus că poate să se ducă, părea mișto. Apoi și-au luat la revedere.”

prima-dragoste-ultimele-ritualuri-in-asternuturi

Cartea Prima dragoste, ultimele ritualuri. În așternuturi poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: