"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 19 octombrie 2016: Fiica groparului – Joyce Carol Oates

„Se mândrea că este doamna Tignor și se mândrea că este mamă. Îi venea să-i strige bărbatului cu pălărie panama: N-ai dreptul să mă urmărești! Mă pot apăra singură.

Așa și era. Rebecca avea o bucată de metal ascuțit în buzunarul jachetei. Pe ascuns, fără stare, o atingea cu degetul.

Chiar dacă ăsta-i ultimul lucru pe care-l fac, domnule, O SĂ-ȚI LAS URME.

La școală, în Milburn, Rebecca trebuise uneori să se bată. Era fiica groparului din oraș și ceilalți copii o luau peste picior. Încercase să-i ignore, încercase din răsputeri. Așa o sfătuise mama ei. Nu trebe să te cobori la nivelul lor, Rebecca. Dar se coborâse. Se bătuse cu mâinile și cu picioarele, trebuia să se apere cumva. Într-o zi, directorul ăla netrebnic o exmatriculase.

Sigur că nu atacase niciodată pe nimeni. Nu-și rănise cu adevărat niciun coleg, nici pe cei care o meritau. Dar nu se îndoia că, dacă ar fi fost destul de disperată, dacă s-ar fi luptat cu toată forța, ar fi putut răni o altă persoană, destul de rău.

A! Vârful bucății de fier era ascuțit ca o daltă de spart gheața. Va trebui s-o înfigă adânc în pieptul bărbatului. Sau în gâtul lui…

„Crezi că n-o pot face, jigodie? Pot.”

Rebecca se întreba dacă bărbatul cu pălărie panama, un străin pentru ea, nu era cineva care-l cunoștea pe Tignor. Cineva care-l cunoștea pe Tignor.

Soțul ei lucra în industria berii. Deseori, era pe drum zile, chiar săptămâni în șir. Deseori părea să prospere, dar uneori se plângea că n-are destui bani. Spunea că afacerea fabricării, îmbutelierii și livrării berii distribuitorilor din statul New York este de-o competitivitate feroce. După cum vorbea Tignor, cu atâta însuflețire, erai tentat să crezi că fabricanții își săreau unul altuia la beregată. Erai convins că o competitivitate feroce era un lucru bun.

Existau rivalități în afacerea cu bere. Existau sindicate, existau greve și șomaj temporar și conflicte de muncă și pichetări. În afacere, era nevoie de oameni precum Niles Tignor, care știau să se descurce în situații dificile. Tignor îi spusese Rebeccăi că existau printre dușmanii săi oameni care n-ar fi îndrăznit vreodată să se apropie de el – „Dar de soție, cu ea e altă mâncare de pește.”

Tignor îi spusese Rebeccăi că ar ucide cu mâinile goale pe oricine s-ar apropia de ea.”

fiica-groparului

Cartea Fiica groparului poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: