"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 2 mai 2017: Orașul minciunilor. Dragoste, sex și moarte la Teheran – Ramita Navai

Dariush nu-şi amintea să mai fi fost atât de speriat de pe vremea când era mic. Şi-a trecut limba peste învelişul tare de plastic al pastilei de cianură prinse între gingie şi obraz. I se spusese că regimul avea o listă cu toate numele lor, o listă neagră a disidenţilor urmăriţi de stat. I se spusese că închisoarea însemna tortură şi o moarte lentă.

Ofiţerul îl privea fix.

– De ce ai plecat?

– Părinţii mei au plecat din cauza războiului, eu aş fi vrut să rămân, dar m-au luat cu ei.

Răspunsese prea repede.

– De ce te-ai întors?

Bărbatul i-a examinat paşaportul. Plătise pentru el 20.000 de dolari americani unui militant şiit din Bagdad care făcuse rost de paşapoarte pentru nişte nume mari. Era o operă de artă; nu puteai cumpăra un fals mai bun.

– Am venit să-mi vizitez nişte rude. Îmi… îmi e dor de ţară.

Îi tremura vocea. Ofiţerul s-a aplecat peste birou şi i-a pus mâna pe piept.

– Îţi bate inima ca la o vrăbiuţă, a spus el.

Apoi a izbucnit în râs şi a aruncat paşaportul lui Dariush pe tejghea.

– Voi, ăştia noi, sunteţi toţi foarte speriaţi. Nu crede tot ce citeşti, amice, n-o să te mâncăm. O să vezi că aici viaţa e mai bună pentru oameni ca tine. N-o să mai pleci niciodată.

A fost foarte uşor să se întoarcă în ţara care îl obsedase în fiecare zi după ce fugise de revoluţie împreună cu mama lui, cu peste douăzeci de ani în urmă. Părea aproape prea uşor. Trebuia să fie prudent, pentru că puteau să-l suspecteze în continuare. Dariush ştia că iranienii sunt maeştri ai cacealmalelor.

După cum îl avertizase Grupul, genţile lui trebuiau să fie examinate cu raze X înainte să fie lăsat să treacă. Securitatea fusese înăsprită nu doar din cauza paranoiei regimului sau a fricii de mişcări separatiste. Era şi teama de oameni ca el, era teama de MEK, Mojahedin-e-Khalq, Mujahedinii Poporului.

Trecuse doar un an şi ceva de când Dariush se înscrisese oficial în MEK. Mama lui, care era învăţătoare, se înfuriase când el începuse să vorbească despre ei. MEK jucase un rol crucial în Revoluţia Islamică din 1979 care l-a răsturnat pe şah şi mama lui Dariush îi învinovăţea la fel de mult ca şi pe islamişti pentru că-i distruseseră viaţa. Sperase ca asta să fie ceva trecător pentru el; MEK erau primii revoluţionari islamici moderni din Iran şi ea îşi amintea cum, în studenţie, şi unii dintre prietenii ei fuseseră impresionaţi de discursul lor despre valorile socialiste şi egalitate. Dar a început să observe schimbări şi mai serioase la Dariush; acesta a început să se roage, iar ea, chiar dacă era practicantă, se simţea tulburată de noua religiozitate a fiului ei. Acesta începuse să le ţină tuturor celor din jurul lui prelegeri despre sazman, organizaţia – Grupul –, arătându-le fotografii cu deţinuţi de conştiinţă care făceau parte din MEK. Ea l-a combătut, înşirându-i poveşti despre prieteni de familie care se implicaseră şi fuseseră spălaţi pe creier şi separaţi de cei dragi. Mama lui fusese mândră de educaţia lui americană şi de noua lor viaţă dintr-un orăşel de lângă Washington, DC. Nu suporta să vadă cum el îşi vărsa toate economiile şi câştigurile în contul bancar al Grupului. Dariush nici nu voia să audă. A început să treacă tot mai rar pe la ea, apoi nici măcar nu a mai sunat-o. Ea l-a implorat să iasă din MEK. Însă el a înlăturat-o din viaţa lui.

Dariush a ieşit sub cerul primăvăratic din dimineaţa aceea, inspirând mirosul prăfos al Teheranului. Era mirosul copilăriei lui: naftalină, ierburi uscate, pământ şi benzină. Era acasă.

S-a îndreptat spre coada pentru taxiuri, savurând fiecare pas, în timp ce întorcea capul într-o parte şi în alta, ca un porumbel care caută mâncare. Familiaritatea era aproape tiranică; oriunde se uita, parcă era înconjurat de rude. Nu avusese niciodată un sentiment atât de puternic de apartenenţă, nici măcar faţă de Grup.

– Auzi, noi nu avem timp să stăm toată ziua după dumneata, urcă în maşină sau ieşi din rând.

Un bărbat cu salopetă şi mapă îl privea fix.

– Scuze, eram dus pe gânduri. Strada Vali Asr, promenada, vă rog.

Dariush fusese surprins când primise instrucţiuni să meargă la întâlnire în nordul Teheranului, dar membrii Grupului aflaseră din propria experienţă amară că în oraş existau puţine locuri în care puteau să se piardă în mulţime. Pe oameni îi interesează mai puţin ce treabă ai tu pe străzile din nordul Teheranului; sunt prea angajaţi în discuţiile lor şi se feresc de orice ar putea sparge bula în care trăiesc. La început, primele întâlniri dintre un agent şi superiorul lui aveau loc, de regulă, în parcuri izolate din centru, dar acum acestea erau pline de dependenţi şi traficanţi de droguri şi de poliţişti. Chiar şi atunci când pare că nu e nimeni în preajmă, pe fiecare alee şi în fiecare colţ din centrul Teheranului pândesc ochi şi urechi. O dată, întâlnirea unor camarazi lângă bazar se sfârşise catastrofal. În toată zona se răspândise vestea că are loc o conversaţie tainică. Doi membri ai grupului au văzut că vine poliţia şi au fugit ca să-şi salveze viaţa. Au stat ascunşi timp de trei luni, după care au fost trecuţi ilegal peste munţii îngheţaţi de nişte infractori kurzi, pe care îi convinseseră că sunt studenţi protestatari, deoarece kurzii nu i-ar fi luat niciodată cu ei dacă ar fi ştiut că sunt membri ai MEK. Încă nu au uitat că MEK l-a ajutat pe preşedintele irakian Saddam Hussein să stopeze acţiunile separatiştilor kurzi. Pe vremea şahului, majoritatea deţinuţilor politici şi a celor executaţi pe motive politice erau membri ai MEK, ceea ce contribuise la sporirea sprijinului de care se bucura. La doar doi ani după revoluţie, MEK avea jumătate de milion de adepţi activi. Simţindu-se ameninţaţi de puterea ei crescândă, oamenii din spatele Revoluţiei Islamice – clericii şi fundamentaliştii – au făcut ceea ce făceau de fiecare dată când se confruntau cu o ameninţare din interior: s-au întors împotriva alor lor. Numindu-i pe membrii MEK monafeqin, ipocriţi înţeleşi cu puterile occidentale imperialiste ca să poarte un război nesfânt, revoluţionarii au spânzurat sau au împuşcat mii dintre ei, ca parte a unei epurări sistematice. Supravieţuitorii au fugit în Irak, iar Saddam le-a oferit protecţie şi i-a instalat în tabăra de la Ashraf, o zonă din nordul Bagdadului, unde i-a înarmat şi i-a instruit. Membrii MEK s-au înrolat chiar în armata irakiană ca să lupte împotriva soldaţilor iranieni în timpul războiului dintre Iran şi Irak, ucigând mulţi compatrioţi ai lor. Acela a fost momentul în care atitudinea faţă de ei s-a schimbat.


Cartea Orașul minciunilor. Dragoste, sex și moarte la Teheran poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: