"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 3 mai 2017: Femeia cameleon – Taylor Stevens

Vanessa Michael Munroe inspiră încet și regulat, concentrată complet asupra bordurii străzii de vizavi.

Cronometrase coloana de mașini din Balgat până la marginile Pieței Kizilay, iar acum stătea nemișcată, uitându-se dintr-un intrând umbrit cum grupul-țintă ieșea din vehicule și cobora o scară lată, cu câteva trepte.

Clădirile de sticlă multietajate reflectau luminile de neon pe străzile largi, încă însuflețite de traficul pietonal de sfârșit de seară. Trupuri în trecere o atingeau, fără să aibă habar de prezența ei sau de faptul că ochii ei urmăreau mișcarea în întuneric.

Se uită la ceas.

Un Mercedes opri la un semafor de peste drum, și ea își îndreptă spatele când silueta solitară ieși de pe bancheta din spate. El se duse degajat spre intrare, iar când dispăru din vedere, ea îl urmă pe scară în Anatolia: cel mai intim dintre toate cluburile, sanctuarul Ankarei, unde cei bogați și cei puternici îngroșau laolaltă blocajele din traficul democrației.

La ușă, flutură cartea de vizită pe care reușise să o capete după două săptămâni de uns rotițe și de întâlniri clandestine.

Drept răspuns, ușierul dădu din cap și spuse:

– Domnule.

Munroe dădu și ea din cap, îi strecură în mână un sul de bancnote și intră în hărmălaia de muzică și fum. Depăși stupul de separeuri izolate, trecu pe lângă barul cu al lui șir pe jumătate plin de taburete, o luă pe coridorul care ducea la toalete și, în sfârșit, intră pe ușa rezervată numai personalului.

Interiorul nu era mult mai spațios ca o debara, și aici își lepădă costumul Armani, pantofii italienești și accesoriile de bărbat. Păcat că persoana de contact la care avea acces o cunoștea drept bărbat, când tocmai în noaptea asta trebuia să fie sută la sută femeie. De la piept trase în jos ceea ce era o rochie mulată și își strecură picioarele în sandalele subțiri pe care le scoase din căptușeala hainei. Din buzunarul de la costum scoase o minigheară și apoi, verificând dacă holul era pustiu, intră în toaletă pentru a termina transformarea cu machiaj și coafură.

Când reveni în camera principală, escortele coloanei de mașini stăteau în picioare ca niște balize cu autoghidare și, cu pași lungi și apatici, ea porni în direcția lor. Timpul își slăbi ritmul. Patru secunde. Patru secunde de contact vizual direct cu ținta și apoi un zâmbet subtil în timp ce își întoarse privirea și trecu mai departe.

Se instală în capătul barului, singură, cu fața întoarsă într-o parte, cu corpul răsucit spre el. Comandă o băutură. Și, jucându-se cu sfială prefăcută cu medalionul de la gât, așteptă.

Acest ultim pas și misiunea avea să fie încheiată.

Estimase zece minute, dar invitația de a se alătura grupului veni în trei. Bodyguardul care aduse mesajul o escortă până la masă, iar acolo, după doar o foarte scurtă rundă de prezentări, zâmbete sfioase și priviri furișe, intră în rolul serii – căutând, vânând, tatonând, totul sub masca unui joc de pipiță.

Șarada ținu până dimineață devreme, când, după ce obținuse ce voia, invocă extenuarea și ceru voie să plece.

Ținta o urmă în stradă și, la lumina becurilor cu neon, se oferi să o ducă acasă cu mașina, ofertă pe care ea o refuză cu un zâmbet.

El ceru să i se aducă mașina și, când ea făcuse deja câțiva pași, veni după ea și o apucă de braț.

Ea dădu să-și elibereze brațul. Strânsoarea lui spori și ea inspiră adânc, reușind să-și impună un calm de fațadă. Vederea i se făcu gri. Își mută ochii de la fața lui la venele de pe gâtul lui, atât de ușor de tăiat, la beregata lui, atât de ușor de zdrobit, și iarăși înapoi. Cu sângele pulsându-i în urechi, își înfrână dorința de a-l ucide.

Contrar instinctului, își păstră zâmbetul și spuse suav:

– Să mai bem un pahar.

Mercedesul trase la bordură. Ținta deschise portiera din spate și, până ce șoferul să apuce să iasă, o împinse pe Munroe pe bancheta din spate. Urcă după ea și trânti portiera. Îi ordonă șoferului să pornească, iar apoi, cu un gest repezit, arătă spre minibar.

– Ia și bea, spuse el.

Cu un zâmbet ușuratic, ea se uită peste umăr, văzând totul, dar nevăzând nimic. Era un zâmbet al morții și al nimicirii, o mască ce ascundea focul setei de sânge care îi curgea acum prin vine. Se strădui să rămână lucidă. Se concentră. Înfrânându-și dorința, întinse o mână după sticla de Jack, cu cealaltă luă gheara și spuse:

– Bea cu mine.

Reacționând la calmul ei și la promisiunea nerostită că o să fie sex, el se relaxă și luă paharul oferit. Ea își înmuie degetele în băutură și apoi le lipi de buzele lui. Repetă gestul jucăușă, împingând Rohypnolul în organismul lui până când paharul se goli și apoi îl duse cu vorba până când drogul își făcu efectul. Îi spuse șoferului să-l ducă acasă și, fără împotrivire, coborî din mașină.

În răcoarea de dinaintea zorilor inspiră adânc pentru a-și limpezi capul. Apoi o luă din loc, neștiind cât era ceasul, dându-și seama doar că cerul se lumina și, în cele din urmă, auzi chemarea la rugăciunea de dimineață, ce se răspândea din minarete peste oraș.

Se luminase bine când ajunse la apartamentul care îi servise drept casă în ultimele nouă luni.


Cartea Femeia cameleon poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: