"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 21 februarie 2017: Înainte sa te cunosc – Jojo Moyes

„Ziua începuse ca oricare alta. Toți cei pe care-i cunoșteam urau diminețile de luni, dar pe mine nu mă deranjau. Îmi plăcea să ajung devreme la cafeneaua Buttered Bun, să pregătesc uriașul termos pentru ceai, să aduc cutiile cu lapte și cornuri din magazia din spate și să stau la taifas cu Frank pe când ne pregăteam de deschidere.

Îmi plăceau nespus căldura cafenelei, încărcată de mirosul îmbietor de șuncă, și aerul rece care intra înăuntru în reprize de câte ori ușa se deschidea, murmurul scăzut al conversațiilor și, când era liniște, radioul lui Frank, cântând în surdină, în colțul lui. Nu era un loc prea modern – pereții erau acoperiți cu imagini ale castelului de pe deal, mesele aveau tăblii îngălbenite de vreme, iar meniul era neschimbat de când se deschisese localul -, doar negresele cu ciocolată fuseseră adăugate la lista de dulciuri.

Dar, mai mult decât orice, îmi plăceau clienții. Îmi plăcea de Kev și de Angelo, instalatorii, care veneau în majoritatea dimineților și-l tachinau pe Frank, închipuindu-și tot felul de locuri ciudate din care ar fi putut proveni carnea gătită de el. Îmi plăcea de „doamna Păpădie”, poreclită astfel din cauza pămătufului ei de păr alb; femeia comanda, de luni până joi, ouă cu cartofi prăjiți și citea ziarele în timp ce dădea gata două cești mari de ceai. Întotdeauna mă străduiam să vorbesc cu ea. Bănuiam că erau singurele cuvinte pe care sărmana femeie le schimba cu cineva, toată ziua.

Îmi plăceau turiștii care se opreau în drumul lor spre și dinspre castel, școlarii gălăgioși, care veneau la cafenea după orele de curs, funcționarii din birourile de peste drum. Și-mi mai plăceau Nina și Cherie, coafezele, care știau pe de rost conținutul caloric al fiecărui preparat pe care-l puteai mânca la Buttered Bun. Nici măcar clienții enervanți, precum femeia cu păr roșu care avea magazinul de jucării și mă acuza cel puțin o dată pe săptămână că nu i-am dat restul corect, nu mă deranjau.

Priveam cum, pe la mese, se înfiripă și se destramă relații, cum cupluri divorțate își împart copiii, vedeam sentimentul de ușurare, dar și de vinovăție al acelor părinți care nu suportau să gătească și veneau să mănânce la noi și plăcerea secretă a pensionarilor în fața unui mic dejun cu prăjeli. Toată existența umană se scurgea prin cafeneaua noastră, și majoritatea clienților schimbau câteva cuvinte cu mine, făceau glume sau comentau diverse lucruri în fața ceștilor aburinde cu ceai. Tata întotdeauna spusese că nu se știe niciodată ce mi-ar putea ieși pe gură, dar în cafenea nu conta.

Frank mă plăcea așa cum eram. Avea o fire domoală și spunea că prezența mea înviora acel loc liniștit. Eram un fel de chelneriță, doar că, spre ușurarea mea, n-aveam de-a face cu toți bețivanii.

Și apoi, în după-amiaza aceea, când agitația prânzului se potolise și cafeneaua rămăsese aproape goală, Frank ieșise de după cuptorul încins și, ștergându-și mâinile ude de șorț, întoarse semnul „ÎNCHIS” de pe ușă cu fața spre stradă.

Strângea, spasmodic, un prosop de bucătărie între palme și părea mai stânjenit decât îl văzusem vreodată. M-am întrebat în gând, dacă i se plânsese cineva de mine. Fără o vorbă, mă îndemnă, cu un gest scurt, să mă așez.

 – Îmi pare rău, Louisa, spuse el, după ce-mi dădu vestea. Eu mă întorc în Australia. Tata nu se simte prea bine și, din câte am auzit, o să se înființeze o cafenea chiar la castel. Pentru mine, viitorul nu arată prea roz…

Cred că am rămas cu gura căscată, privindu-l fără să fiu în stare să rostesc vreun cuvânt. Apoi Frank îmi dădu plicul și îmi răspunse la întrebarea care-mi stătea pe buze:

 – Știu că n-am avut niciodată un contract de muncă oficial sau ceva de genul ăsta, dar nu vreau să te las acum fără nici un ban. Ai aici leafa pe următoarele trei luni. Mâine închidem.

 – Trei luni! izbucni tata, în timp ce mama îmi puse în mâini o ceașcă de ceai dulce. Ei, asta e generos din partea lui, dacă ne gândim că fata a muncit ca o sclavă acolo, șase ani bătuți pe muchie.

 – Bernard! îi aruncă mama o privire mustrătoare, arătând spre micul Thomas.

Părinții mei aveau grijă de el după ce venea de la școală până când Treena se întorcea de la muncă.

 – Și ce naiba o să facă ea acum? Ar fi trebuit s-o anunțe mai din vreme, afurisitul…

 – Ei, bine… o să-și găsească altă slujbă.

 – N-o să găsească nici o blestemată de slujbă, Josie! Știi asta la fel de bine ca și mine. Suntem în plină recesiune, fir-ar să fie!

Mama închise ochii pentru o clipă, ca și cum ar fi vrut să-și adune gândurile înainte de a vorbi.

 – E o fată descurcăreață. O să-și găsească ea ceva. Și are un CV excelent, nu-i așa. Frank o să-i dea referințe bune.

 – O, grozave referințe, n-am ce zice!… „Louisa Clark e foarte bună la uns feliile de pâine cu unt și e expertă în făcut ceai.”

 – Îți mulțumesc pentru încredere, tati.

  Nu, doar ziceam și eu…”


Cartea Înainte sa te cunosc poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: