"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 21 ianuarie 2017: Perla – John Steinbeck

„Astfel, în La Paz, dis-de-dimineață toată lumea știa că în ziua aceea Kino voia să-și vândă perla. Știau vecinii din căsuțele de nuiele; știau pescuitorii de perle; știau băcanii chinezi; știau cei din biserică, fiindcă băieții de la altar își șoptiseră unii altora. Vestea se strecură printre călugărițe; cerșetorii din fața bisericii vorbeau despre ea, cu gândul să meargă și să culeagă o fărâmă din primele roade ale norocului. Băiețeii fuseseră cuprinși de emoție la auzul ei. Cei mai mulți dintre negustorii de perle o aflaseră însă și ei, și, când se făcu ziuă, fiecare ședea în singurătatea biroului său, cu tăvița lui căptușită cu catifea neagră dinainte, și fiecare rostogolea încoace și-ncolo perlele cu vârful degetelor și se gândea la rolul pe care urma să-l joace în desfășurarea evenimentelor.

Se credea că negustorii de perle sunt indivizi care acționează pe cont propriu, licitând unul împotriva celuilalt pentru perlele aduse de pescuitori. Și odinioară chiar așa fusese. Dar era o metodă aducătoare de risipă, fiindcă adesea, pradă emoțiilor unei licitații pentru o perlă frumoasă, i se plătea pescarului un preț mult prea mare. Și asta era o extravaganță care trebuia înlăturată. Acum exista un singur cumpărător de perle cu mai multe mâini și cei care stăteau în birourile lor și-l așteptau pe Kino știau ce preț trebuiau să ofere, cât de mult să liciteze și ce metodă să folosească fiecare. Și, cu toate că nu aveau nici un profit peste salariul lor, oamenii aceștia erau cuprinși de emoție, fiindcă orice vânătoare te emoționează, și, dacă rolul tău este să cobori un preț, atunci trebuie să te bucure încercarea de a coborî prețul cât mai jos cu putință. Asta pentru că fiecare om dă tot ce are mai bun și nimeni nu acționează sub posibilitățile sale, fie că își dă seama de acest lucru sau nu. Lăsând deoparte orice răsplată pe care ar putea-o primi, orice cuvânt de laudă, orice promovare, un cumpărător de perle este un cumpărător de perle, și cel mai bun și mai fericit cumpărător de perle este cel care cumpără la prețul cel mai mic cu putință.

În dimineața aceea soarele era galben și fierbinte și scotea umezeala din estuar și din golf, ca s-o atârne în aer în eșarfe sclipitoare, astfel că aerul vibra și înșela privirea. Pe cer, în partea de nord a orașului, se contura o priveliște – aceea a unui munte aflat la trei sute de kilometri depărtare, iar culmile semețe ale acestui munte erau acoperite cu pini și un vârf uriaș de stâncă se ridica peste linia pădurii.

Bărcile stăteau înșirate pe plajă; pescarii nu ieșiseră în larg să se scufunde în căutare de perle. Aveau să se întâmple prea multe și prea multe erau de văzut atunci când Kino se va duce să-și vândă perla uriașă.

În colibele de pe țărm, vecinii lui Kino zăboviră la micul dejun și povestiră despre ce ar fi făcut dacă ar fi găsit ei perla. Și unul spuse că i-ar fi dăruit-o Sfântului Părinte de la Roma. Altul spuse că ar fi cumpărat slujbe de pomenire pentru sufletele celor din familia lui pentru o mie de ani. altul se gândi că ar fi luat banii și i-ar fi împărțit săracilor din La Paz; iar un al patrulea se gândi la toate faptele bune pe care le putea face cineva cu banii luați pe perlă, la toate actele de binefacere, de mântuire care se puteau naște din acești bani. Toți vecinii sperau că averea căpătată peste noapte nu-i va suci mințile lui Kino și nu-l va preschimba într-un bogătaș, că nu va fi înhățat de brațele malefice ale lăcomiei, ale urii și ale nepăsării. Kino era iubit de toți. Ar fi fost păcat ca perla să-l distrugă.

 – Juana – o nevastă atât de bună, spuneau ei, și Coyotito – un copil atât de frumos, și ceilalți care vor urma. Ce păcat ar fi ca perla să-i distrugă pe toți.

Pentru Kino și Juana aceasta era însă o dimineață a dimineților, care nu putea fi asemuită decât cu ziua când li se născuse copilul. Cu ziua aceasta aveau să măsoare restul celorlalte zile. Astfel aveau să zică: „Asta se întâmpla cu doi ani înainte să vindem perla” sau „Asta se întâmpla la șase săptămâni după ce am vândut perla”. Ținând seama de importanța momentului, Juana își dădu frâu liber dorințelor și-l îmbrăcă pe Coyotito în hainele pe care i le pregătise pentru botez – atunci când vor fi avut bani pentru botezul lui. Iar ea își pieptănă și-și împleti părul, și-l legă la capete cu două panglici roșii, și-și puse fusta de mireasă și cingătoarea. Soarele se ridicase de câțiva stânjeni când ei erau gata. Hainele albe zdrențuite ale lui Kino erau totuși curate și, la urma urmei, era ultima lor zi de sărăcie. Fiindcă a doua zi sau poate chiar în după-amiaza aceea aveau să poarte haine noi.”

Cartea Perla poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: