"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 21 mai 2017: Un vis al inteligenței libere – Cassian Maria Spiridon

Importanța Societății „Junimea” în nașterea și consolidarea culturii naționale moderne este una ce niciodată nu va fi suficient afirmată și recunoscută. „Junimea” a fost / este mai întâi o stare de spirit, una care a reușit să traverseze secole și milenii. O stare de spirit care și-a aflat materializarea în revista pe care a publicat-o, la nici patru ani de la naștere. E admirabilă și aproape incredibilă puterea de transmitere a acestei stări peste vremi și epoci, nu totdeauna favorabile.

„Junimea”, cum remarcă Tudor Vianu în paginile dedicate acestei grupări, n-a fost atât o societate, cât o comunitate, o comunitate de idei, de preocupări variat culturale și literare, una animată de afirmarea națiunii căreia îi aparținea, ca una capabilă de o cultură majoră, comparabilă și competitivă în plan european.

Încă înainte de întâlnirea din 1863 a celor cinci tineri reveniți în acum fosta capitală a Moldovei (după finalizarea studiilor în Franța și / sau Germania), cel care va fi corifeul recunoscut al întregului grup, Titu Maiorescu, începuse cu un an înainte susținerea unor prelegeri populare de evidentă ținută academică. Era și o încercare de a compensa diminuarea rolului de capitală prin strămutarea la București a domnitorului celor două principate. Un public cultivat, destul de numeros și interesat va urmări în următorii șaptesprezece ani prelecțiunile populare susținute la Iași de fondatorii „Junimii”: Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, dar și de ceilalți membri ai Societății: Eminescu, Lambrior, Panu, Xenopol, Caragiani, Florentin, Mandrea, Vârgolici, Burlă, Conta…

În fapt, „Convorbirile literare” depozitează aproape integral urmele activității Societății, la care se adaugă Însemnările zilnice ale lui Maiorescu și masivul corpus de înscrisuri adunat de I.E. Torouțiu în Studii și documente literare.

Tudor Vianu face una dintre cele mai cuprinzătoare și sistematice radiografii ale spiritului junimist care a reușit să-și mențină în timp puterea de iradiere și ale cărui lumini încă persistă pe cerul literaturii române contemporane. Vom apela în continuare la acest amplu eseu adunat în volumul II din Scriitori români, apărut la Editura Minerva, colecția B.P.T., în 1970 (ediție îngrijită de Cornelia Botez, antologie de Pompiliu Marcea).

Esteticianul enumeră câteva din cele mai statornice și cele mai izbitoare trăsături ale spiritului „Junimii”.

Între primele caracteristici este spiritul filosofic. Dincolo de specialitățile în care aveau expertiză, junimiștii sunt în primul rând oameni de idei generale. Cum povestesc și Panu și Negruzzi în amintirile lor, în ședințele curente ale Societății erau aproape indiferenți până la a refuza să asculte până la capăt disertațiile pe teme istorice sau filologice, având prioritate, cum spune șeful foii junimiste, plăcerea specială pentru filosofie, însoțită de constantul interes pentru expunerile de teorii și discuțiile de principii. „Critica pe care o formula cu privire la procesul de formație al civilizației române moderne se sprijinea pe argumentele de rațiune, precizează Tudor Vianu, pe vederi teoretice asupra naturii societăților și a raportului dintre instituțiile lor și gradul de cultură al poporului respectiv. Nu argumente istorice, ci speculația teoretică stă la baza criticii junimiste. În materie literară gustul se călăuzea în asemenea măsură după principii încât criticii curentului sunt, în primul rând, esteticieni, filosofi ai artei. Critica orientală numai de gust, mărginită la impresia individuală, este aproape necunoscută în cercul «Junimii»”.

Scriitorii paginilor de critică din foaia junimistă țin să-și argumenteze concepția proprie asupra demersului și abia către final trec la aplicațiile concrete. E maniera practicată de Maiorescu, Xenopol, Carp, Dragomirescu… Critica culturală de direcție prevala asupra criticii impresioniste, a criticii de întâmpinare. Este cunoscut interesul „Junimii” în susținerea și încurajarea formării în școlile străine a unui tânăr filosof. Eminescu urma, spre exemplu, să revină după studii ca profesor de filosofie la Universitatea ieșeană.

A doua trăsătură distinctivă prezentă în mentalitatea junimistă este spiritul oratoric: unul antrenant și desăvârșit încă de la debut prin prelecțiunile populare, nu mai puțin prin combaterea găunoasei frazeologii parlamentare și instaurarea controlului asupra cuvântului, junimiștii având o bună proprietate a termenilor. La prelecțiuni, citim în amintirile junimiștilor, sintetizate și de Tudor Vianu: „Oratorul, îmbrăcat în frac sau redingotă, apărea ca un deus ex machina în fața publicului care nu trebuia să-l zărească până în acel moment și începea să debiteze expunerea lui în formele unei dicțiuni impecabile, fără sprijinul vreunei note, nu ca un savant care înfățișează rezultatele cercetării lui, ci ca un artist care construiește în fața publicului încântat opera sa desăvârșită. Numeroase sunt documentele contimporane care descriu arta oratorică a lui Maiorescu, demnitatea ținutei lui, căldura glasului muzical, marile efecte sugestive scoase din jocul mâinilor și al bărbii. Alți contimporani ne-au descris în vorbirea profesorului sau a oratorului parlamentar, comparată uneori cu aceea a unui general care își reduce treptat inamicul, ironia lui nimicitoare, conciziunea lapidară a expresiei, egalată și poate întrecută în aceeași vreme numai de răsunătoarele formule ale lui Carp. Modalitatea alcătuirii unei expuneri publice devenise tradițională la «Junimea». Oratorul, ne spune Panu, trebuia să înceapă, dar mai cu seamă să sfârșească printr-o comparație care avea rostul să pună termenii problemei și să ilustreze concluzia ei. Debitul său trebuia să curgă neîntrerupt, dând impresia unei suverane stăpâniri de sine și a subiectului. Folosind prestigiosul model al inițiatorilor se constituie la «Junimea» o lungă tradiție care produce în generațiile următoare oratoria universitară a unui Negulescu, Mehedinți, Petrovici. Nu numai de altfel în vorbire, dar și în scris, idealul oratoric domină producția junimiștilor”.


Cartea Un vis al inteligenței libere poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: