"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 22 iulie 2017: Alive – Petronela Rotar

Ar trebui să fii bine, îți spui, în timp ce rânești prin bucătărie. Casa e întoarsă toată, tu speli și freci și dezinfectezi de azi-dimineață, și acum te-a luat așa, de la lingurică, plânsul ăsta prolix. Și ștergi și nu te poți opri să îți fie milă de tine, deși știi foarte bine că mila, ei, bine, mila nu e un sentiment nobil. Mila e agresiune, mai degrabă, și tu urăști agresiunile, you had enough. Ștergi fiecare lucru, îl așezi la loc și plângi și ștergi cuptorul și te gândești la Sylvia și la cuptorul în care și-a băgat capul. Și Sylvia avea doi copii și plângea des, umbla cu clopotul ăla de sticlă prin lume și apoi, într-o zi, în bucătăria aia unde plânsese și gătise și le dăduse de mâncare copilașilor bolnavi, s-a decis și a izolat geamurile și ușa și a dat drumul la gaz și și-a băgat capul în cuptor. Al tău e electric, râzi prostește, tu n-ai gaz în casă. Și să ai, totuna ar fi. Capul tău încape doar în televizor, ai mai spus-o. Sinucisul nu e pentru tine, pur și simplu nu e. Nici atunci, la 17 ani, cînd ai luat pastilele alea, nu ai vrut pe bune să mori, dacă voiai, mureai, dar tu i-ai zis prietenei tale și te-au dus la spital și ți-au făcut spălături și apoi te-au internat la Mârzescu și acolo a venit proful tău de română, a stat în ușa salonului și le-a zis asistentelor și doctoriței: e cea mai bună elevă a mea. Și tu erai întinsă, cu ochii întinși, dar ai auzit și te-ai mirat, iar săptămâna trecută proful de română ți-a scris un e-mail în care îți spunea că e mândru că ți-a fost profesor și tu l-ai citit și iar te-ai mirat. Și ți-a venit așa, să le spui tuturor să nu te plângă, cînd o să crăpi, să nu te plângă deloc, ai plâns tu destul, să nu mai cadă nici măcar o lacrimă pentru tine, le-ai plâns tu pe toate. Citiseși că un om plânge într-o viață maximum nouă găleți de lacrimi și tu umpluseși nouă vedre înainte să fii majoră. Ștergi geamul și plângi, nu e nimic, plânsul purifică, o floare de nufăr, albă, ar fi trebuit să fii, dar nu ești, a naibii purificare selectivă, albește numai pe cine vrea ea.

Și ar fi trebuit să fii și fericită, îți spui, ar trebui să fii fericită, uite, în cîteva zile îți iese cartea, îți dai seama, cartea, proasto, cartea ta, nebuna pământului, prima ta carte. Și copiii sunt bine și aveți ce mânca, ar trebui să fii fericită și chiar ai fost, ai fost, ai sărit în sus prin casă, dar acum dori, dori toată, ești ca o rană inflamată. Și nu ai chef să fii glumeață și să disimulezi, toată viața ai disimulat că ești bine, iar tu în timpul ăsta sângerai pe dinăuntru. Hemoragie aveai. Apoi, ai învățat să îți iei singură sânge, așa cum luau doftorii demult, lăsai dâre pe foi, scriai cu durerea aia, cu plasma, băltoacă de sânge era, nu scris. Exorcizare. Și toate textele alea le ai încă, tot sângele scurs, uneori îl poți privi, alteori nu, că te doare. Oricum, nu puteai opri hemoragia sau mânuța, uite, tu ai o mânuță care îți scrie în cap compulsiv, mai ales atunci cînd faci muncă fizică și mintea e liberă, așa ca acum, iar mânuța scrie, scrie, l-ai întrebat și pe Mihail Vakulovski, e normal să îți scrie mintea singură?, iar el a zis că și el scrie și în somn și să îl întreb pe colegul de birou dacă pățește la fel, să vedem ce zice, și de aia îmi scrie capul singur fiindcă sunt scriitoare. Aha, deci nu sunt nebună, sunt scriitoare. Apoi, ai citit în jurnalul lui Vancu că și el are o tastatură în cap, care clămpăne singură, și ți-ai zis iar: deci nu sunt nebună, nu sunt nebună de tot.

Și ștergi mai departe geamul de la bucătărie, iar dincolo de geam vezi lumânările de la nunta ta, topite, pe pervaz, mâine o să iei șpaclul și o să răzuiești ceara aia topită de soare, o să arunci și buchetul uscat, așa a fost mereu la tine, ai crezut că o să fie și n-a fost. Fostul tău soț îți spunea: tu nu știi să fii fericită și te gândești că poate avea dreptate, tu nu știi să fii fericită, ai durut prea mult și nu știi, ai luptat continuu, de cînd te-ai găsit pe lume, iar lupta e agonie, și tu nu știi decât să agonizezi. Cel mai fucked up e că, în capul tău, cea mai fericită zi din căsnicia voastră scurtă a fost una în care ați făcut curățenie… Nu din luna de miere, nu de aiurea, ci atunci cînd ați făcut acasă curățenie lună, cu muzica dată la maximum, dansând, oprindu-vă să vă iubiți puțin, aia a fost cea mai fericită zi din căsnicia voastră. Și te gândești iar, poate avea dreptate, poate nu știi, poate nu recunoști fericirea… Ba nu, ba nu! Ai învățat să fii și împăcată, senină, uneori ai crezut că ești chiar fericită, chiar dacă nu ai avut cu ce plăti facturile mereu, nici Eminescu nu avea, îți spui și râzi ca tâmpita iar, râs-plâns, baligă de mânz. Și apoi, te gândești, cea mai urâtă zi din viața ta nu a fost aia cînd a murit răposatul, nici aia cînd, nici cealaltă, ci dimineața aia cînd te-ai trezit și nu aveai ce să le dai fetelor de mâncare, căci colega de apartament venise târziu și mâncase ce le pregătiseși lor, și nu ai avut ce face, ai pus mâna pe telefon și ai sunat-o pe mă-ta, mama, venim la tine, să ne dai de mâncare. Și aia a fost cea mai urâtă zi din viața ta: ziua în care nu ai avut ce le da copiilor tăi de mâncare.


Cartea Alive poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: