"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 23 februarie 2017: Furie – Salman Rushdie

„Pe de altă parte, pentru edificarea lui Solanka, Mila aruncă o nouă lumină asupra prietenilor ei din trupa de pe trepte, care încetară să mai fie doar poză și nimic altceva. Se aplecase și asupra lor și era mândră de realizările ei – ca și de ale lor.

 – A durat ceva – de fapt, lor le plăcea să privească lumea școlărește, cum le plăceau și nenorociții ăia de reiați. Acuma am însă privilegiul să conduc gașca de tocilari cea mai în pas cu moda din New York, și când spun trăsniți, dom’ profesor, spun geniali. Puștii ăștia sunt cei mai dați naibii, și când spun dați naibii, spun dați dracului. Îți amintești de filipinezul care-a trimis virusul „I Love You”? Apă de ploaie. Era de divizia a doua; aici vorbim de profesioniști. Dacă puștanii ăștia ar fi vrut sa-l pricopsească pe Bill Gates cu un virus, poți să pui pariu c-ar fi tușit un an de zile. Ai în fața dumitale genul de navigatori pe internet de care Împăratul Răului e speriat pe bune, deghizați în te miri ce pierde-vară ca să se pună la adăpost, ca să se ascundă de Lăncierii Imperiului, Vader cel Negru și Maul cel Roșu și cu Corn în Frunte. Adică stai, dumitale nu-ți place Războiul Stelelor, să spunem atunci că sunt ca niște hobiți pe care-i ascund de Sauron Stăpânul Întunecat și de Duhurile Inelului. Frodo, Bilbo, Sam Gamgee, toată Frăția Inelului. Pân-o să vină vremea să-l dăm jos și să dăm foc cartierului de general de pe Muntele Blestemat. Să nu crezi că glumesc. De ce s-ar teme Gates de concurenții pe care-i are, i-a învins deja: sunt doar sclavii lui. I-a pus la naftalină. Coșmarul lui e însă ca nu cumva să scoată capul vreun puștan, să apară de cine știe unde cu marea lovitură, lovitura care-l va transforma pe el în amintire. Adică să fie depășit. De-aia tot cumpără tipi ca noi, de-aia e gata să piardă astăzi câteva milioane de dolari – ca nu cumva să-și piardă miliardele. Daa, eu sunt de partea judecătorilor, demolați imperiul, rupeți-l în două, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Între timp, noi avem planurile noastre colosale. Eu? Spuneți-mi Yoda. De-a-ndoaselea vorbesc. În răspăr gândesc. Totul pe dos întorc. Puternică ți se pare cu tine e Forța? Și mai puternic în mine se ridică. Pe bune – conchise ea, abandonând vocea păpușii de cauciuc -, mă ocup numai de management. și până una alta și de vânzări, de marketing și de publicitate. Totul pe nevăzute și pe tăcute, corect? Vampirii mei, cum le spui dumneata? Sunt creatori, artiști. Paingripeweb.net. Chiar acum proiectăm site-uri pentru Steve Martin, Al Pacino, Melissa Etheridge, Warren Beatty, Christiana Ricci și Will Smith. Evident! Și Denis Rodman. Și Marion Jones, și Christina Aguilera, și Jenifer Lopez, și Todd Solondz, și ‘N Sync. Suntem băgați în toate marile afaceri. Con Ed, Verizon, British Telecom, Nokia, Canal Plus, orice e în legătură cu comunicația e în comunicație cu noi. Vrei nume distinse? Păi, ni se înroșesc telefoanele de câte apeluri primim de la Robert Wilson și de la Teatrul Thalia din Hamburg și de la Robert Lepage. Îți spun doar că suntem în prima linie. Azi e care pe care, dom’ profesor, și ăștia sunt Trupa care-a speriat Vestul. Butch, Sundance, toți trăsniții. Eu o fac pe doica. Sunt paravanul lor.

Deci nu se-nșelase în privința lor, puștanii erau extraordinari; nu însă și Eddie. Erau trupele de șoc ale viitorului tehnologizat care-l umplea de neliniște; din nou, în afară de Eddie. Numai că Eddie Ford fusese proiectul cel mai ambițios al Milei „până ai apărut dumneata”. Și adăugă: „Dumneata ai mai multe lucruri în comun cu Eddie decât crezi”.

Eddie avea o forță de aruncare care-l purtase departe de orășelul său, Nix-city, tocmai până la Columbia, mai precis până-n patul Milei Milo, unul din locurile cele mai căutate pe piața imobiliară din Manhattan. Dar până la urmă nu contează cât de departe poți arunca mingea; trecutul nu-l poți arunca, și în acel trecut, acasă-n Nix-city, Nul., copilăria lui Eddie fusese o adevărată tragedie. Mila i-a schițat lui Solanska portretul personajelor, cu o solemnitate care le conferea acestora ceva din măreția greacă. Era mai întâi unchiul lui Eddie, Raymond, eroul întors acasă după războiul din Vietnam, care a stat ascuns ani de zile într-o cabană-buncăr în munții împăduriți cu pini de deasupra orașului, socotindu-se incapabil să trăiască în tovărășia oamenilor din cauza sufletului său rănit. Ray Ford era cuprins periodic de violente accese de furie, declanșate, chiar și la înălțimea aia, de simplul rateu al unui camion din vale, de prăbușirea unui copac sau de un tril de pasăre. Mai era și „nemernicu-mpuțit și sarpe ticălos”, fratele lui Ray, tatăl lui Eddie, Tobe, mecanic de meserie, cartofor înrăit, bețivan și mai înrăit, un căcănar a cărui perfidie avea să le distrugă toată viața. Și, în sfârșit, era mama lui Eddie, Judy Carver, care la vremea aia nu începuse încă să le țină de urât lui Moș Crăciun și lui Isus, și care, cu sufletul ei bun, se dusese la începutul anilor șaptezeci, săptămână de săptămână, sus în munți, până ce, cincisprezece ani mai târziu, când Eddie avea zece ani, l-a convins pe sihastru să coboare în oraș.”


Cartea Furie poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: