"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 25 iunie 2017: Întâlnire cu moartea – Agatha Christie

Observă mai întâi un bărbat înalt, cam osos, care avea în jur de treizeci de ani. Fața era plăcută, dar slabă, și avea o atitudine nefiresc de apatică. Mai erau doi adolescenți – un băiat cu trăsături aproape grecești. „E ceva ciudat și cu el, își zise doctorul Gerard. Da – are o nervozitate evidentă.” Fata era în mod clar sora lui – exista o asemănare remarcabilă. Și ea era la fel de neliniștită. Mai era o fată, de vârstă chiar mai mică – avea un păr roșcat-auriu care îi stătea ca un halou în jurul capului; mâinile nu-i aveau astâmpăr – trăgeau și mototoleau batista din poală. O altă femeie, tânără, calmă, cu părul negru și ten palid, cu chip placid care semăna cu Madona lui Luini. Ea chiar nu dădea vreun semn de neliniște! Și în mijlocul grupului… „Doamne! gândi doctorul Gerard, cu repulsia candidă specifică francezilor. Ce oroare de femeie!” Bătrână, umflată, stând în mijlocul grupului, ca un Buddha deformat – un păianjen grețos în centrul pânzei!

– La Maman nu e prea frumoasă, nu? îi spuse el lui Sarah și ridică din umeri.

– E ceva cam… sinistru în privința ei, nu credeți? îl întrebă Sarah.

Doctorul Gerard o cercetă din nou. De data asta privirea era a profesionistului, nu a estetului.

– Hipofizie – cardiacă, adăugă el în limbajul eliptic medical.

– A, da, asta! Sarah nu luă în seamă aspectul medical. Dar este ceva ciudat în atitudinea lor față de ea, nu credeți?

– Cine sunt, știți?

– Numele lor este Boynton. Mama, fiul căsătorit, soția lui, un fiu mai tânăr și două surori mai mici.

– La famille Boynton vizitează lumea, murmură doctorul Gerard.

– Dar este ceva ciudat în felul cum o fac. Nu vorbesc niciodată cu altcineva. Și nici unul dintre ei nu poate face ceva dacă bătrâna nu-și dă acordul!

– E genul de familie matriarhală, spuse Gerard gânditor.

– E un adevărat tiran, după părerea mea, zise Sarah.

Doctorul Gerard ridică din umeri și fu de părere că femeia americană stăpânește Pământul – lucru bine cunoscut.

– Da, dar e mai mult de-atât, insistă Sarah. Ea… ah, îi intimidează atât de tare pe toți, îi are la degetul mic, încât e… e indecent!

– Prea multă putere strică femeilor, fu de acord Gerard, devenind brusc grav, apoi clătină din cap.

– E dificil pentru o femeie să nu abuzeze de putere.

Doctorul îi aruncă lui Sarah o privire rapidă. Ea se uita la familia Boynton sau, mai bine zis, îl privea pe un anumit membru al ei. Pe buzele doctorului Gerard flutură un zâmbet scurt, de înțelegere galică. Aha! Deci despre asta era vorba!

– Ați vorbit cu ei, nu? murmură el, făcând o încercare.

– Da – cel puțin, cu unul dintre ei.

– Cu tânărul… cu fiul mai tânăr?

– Da. În tren, când veneam de la Kantara. Stătea pe coridor. Eu am deschis discuția.

În atitudinea ei față de viață nu exista nici urmă de timiditate. Era interesată de oameni și avea o fire prietenoasă, deși nerăbdătoare.

– Ce v-a determinat să-i vorbiți? o întrebă Gerard.

Sarah ridică din umeri.

– De ce nu? Deseori vorbesc cu lumea când mă aflu într-o călătorie. Mă interesează oamenii – ce fac, ce gândesc, ce simt.

– Îi puneți sub lupă, ca să spunem așa.

– Cred că puteți spune asta, recunoscu tânăra.

– Și ce impresie aveți în acest caz?

– Ei bine… ezită ea, este cam ciudat… În primul rând, băiatul s-a înroșit până în vârful urechilor.

– Ce este atât de neobișnuit? întrebă Gerard sec.

Sarah izbucni în râs.

– Vreți să spuneți că m-a considerat o nerușinată care îi face avansuri? A, nu, nu cred că s-a gândit la asta. Bărbații pot să-și dea seama, nu?

Se uită la el franc, cu o privire întrebătoare. Doctorul Gerard aprobă din cap.

– Am avut impresia, spuse Sarah cu voce joasă și încruntându-se puțin, că era – cum să spun? – și încântat, și îngrozit. Încântat din cale-afară… și absurd de neliniștit în același timp. Asta chiar e ciudat, nu-i așa? Pentru că americanii mi s-au părut întotdeauna neobișnuit de siguri pe ei. Un tânăr american de douăzeci de ani, să spunem, are infinit mai multe cunoștințe despre lume și mai mult savoir faire decât un tânăr englez de aceeași vârstă. Și băiatul ăsta trebuie să aibă peste douăzeci de ani.

– Cred că douăzeci și trei sau douăzeci și patru.

– Așa de mult?

– Cred că da.

– Da… poate aveți dreptate… Numai că, într-un fel, pare atât de tânăr…

– Inadecvare mentală. Factorul „copil” persistă.

– Înseamnă că am dreptate? Adică e ceva care nu este normal în legătură cu el?

Doctorul Gerard ridică din umeri, zâmbind ușor în fața seriozității ei.

– Dragă tânără doamnă, oare e vreunul dintre noi pe deplin normal? Dar vă pot garanta că este vorba de o nevroză de un anumit gen.

– Care are legătură, sunt sigură, cu bătrâna aceea îngrozitoare.

– Se pare că vă displace foarte mult, spuse Gerard, privind-o cu curiozitate.

– Așa e. Are… are o privire rea!

– Așa au multe mame când fiii lor sunt atrași de tinere fascinante!

Sarah înălță nerăbdătoare din umeri. Francezii sunt toți la fel, gândi ea, obsedați de sex! Deși, ca psiholog, trebuia să recunoască pentru sine că la baza celor mai multe fenomene stă sexul. Gândurile lui Sarah o luară pe calea psihologică atât de cunoscută ei.


Cartea Întâlnire cu moartea poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: