"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 26 noiembrie 2016: Bizanț, o lume pierdută – Jonathan Harris

„Zosimus povestește apoi cum Constantin, ajuns cel mai puternic bărbat din lume, la vârsta de peste cincizeci de ani, nu a mai avut motive să-și ascundă „răutatea firii”. Această latură a caracterului său a ieșit la lumină, pretinde Zosimus, când s-a lăsat cuprins de bănuiala că tânăra lui soție, Fausta, întreținea o legătură amoroasă cu fiul lui dintr-o altă căsătorie, Crispus. Tânărul a fost executat fără multe discuții. Însă Constantin i-a pregătit o pedeapsă și mai crudă Faustei: a pus să se pregătească o cameră de baie încălzită peste măsură și apoi și-a închis acolo soția, care a murit sufocată. După săvârșirea acestor fapte, continuă Zosimus, pe Constantin a început să-l mustre conștiința. Una era să-ți ucizi rivalii în bătălie și cu totul altceva să le iei viața soției și fiului. S-a temut poate că zeii se vor răzbuna crunt pe el, așa cum pățise miticul Tantal după ce-l omorâse pe fiul său, Pelops: părintele denaturat a fost osândit să-și petreacă eternitatea scufundat în apă până la gât, dar chinuit de sete, căci apa răcoritoare se retrăgea ori de câte ori se apleca să soarbă din ea. Dornic să nu împărtășească aceeași soartă, Constantin s-a sfătuit cu preoții și cu înțelepții, dar cu toții i-au dat același verdict neplăcut – o asemenea crimă oribilă rămânea o pată de neșters.

S-a întâmplat atunci ca în Roma să apară un creștin din Egipt. La acel început de secol al IV-lea, creștinii reprezentau o minoritate substanțială din populația imperiului, iar într-unele dintre orașele mari Biserica avea o mulțime de credincioși. Împăratul Dioclețian (284-305) adoptase o atitudine cât se poate de defavorabilă față de acest cult religios în plină dezvoltare, iar în 303 a emis un edict prin care impunea demolarea bisericilor și distrugerea Scripturilor. Creștinii care îndeplineau funcții înalte în stat urmau să fie retrogradați și siliți să aducă jertfe zeilor, sub amenințarea cu moartea. Decretul a fost pus în aplicare și, chiar dacă a avut efecte izolate, un număr considerabil de creștini au murit pentru credința lor, dar Biserica, în sens de instituție, nu a fost distrusă, iar câțiva creștini au rămas până și la curtea imperială. Cunoscându-i pe unii dintre ei, vizitatorul egiptean a reușit să ajungă în preajma lui Constantin și l-a asigurat pe împărat că Dumnezeul creștinilor poate să ierte și cele mai atroce fapte. Potrivit lui Zosimus, Constantin a mușcat această nadă. A pus capăt politicii de persecuții a lui Dioclețian și a început să încurajeze deschis Biserica creștină, neglijând adorarea zeilor olimpieni. Zosimul era scandalizat de acest sacrilegiu și de hotărârea lui Constantin de a renunța la religia strămoșească.”

bizant-o-lume-pierduta

Cartea Bizanț, o lume pierdută poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: