"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 27 septembrie 2017: Jocul lui Ender – Orson Scott Card

Se spune că imponderabilitatea poate provoca dezorientare, mai ales la copii, care nu stăpânesc încă sensul direcției. Însă Ender era de­zorientat chiar înainte de a părăsi gravitația Pământului. Chiar înainte de lansarea navetei.

Erau cu toții nouăsprezece băieți. Umpluseră mai întâi autobuzul, apoi ascensorul. Vorbeau, glumeau, se lăudau și râdeau. Ender rămă­sese tăcut. Văzuse cum îi observau Graff și ceilalți ofițeri. Îi analizau. „Tot ceea ce facem înseamnă ceva”, pricepu Ender. „Faptul că ei râd. Faptul că eu nu râd.”

Se jucă puțin cu ideea de a încerca să se comporte la fel cu restul băieților. Nu-i venea însă în minte nici o glumă și nici una de-a lor nu i se părea amuzantă. Indiferent de sursa veseliei lor, Ender nu putea găsi o stare aidoma înăuntrul său. Era speriat și teama îl făcea serios.

Îl echipaseră într-o uniformă-combinezon; era straniu să nu porți o centură în jurul mijlocului. Astfel îmbrăcat, se simțea parcă în pielea goală. Peste tot se vedeau camere TV, cocoțate de parcă ar fi fost niște animale pe umerii unor bărbați care se plimbau peste tot. Indivizii se mișcau lent și felini, ca imaginile să fie cât mai bune. Ender își dădu seama că și el începuse să umble ca ei.

Se închipui acordând un interviu televiziunii. Prezentatorul întrebându-l: „Cum vă simțiți, domnule Wiggin?” „Destul de bine, doar flămând.” „Flămând?” „Ah, da, nu ai voie să mănânci timp de două­zeci de ore înainte de lansare.” „Ce interesant, nu știam acest amă­nunt.” „De fapt, toți suntem destul de înfometați.” Iar în tot acest timp, pe durata interviului, Ender și reporterul aveau să umble înainte și înapoi prin fața operatorului, cu pași lenți și felini. Pentru prima dată, băiatului îi veni să râdă. Zâmbi. Cei de lângă el râdeau chiar atunci, din alt motiv. „Au crezut că râd de gluma lor”, își spuse Ender. „Însă eu mă amuz de ceva mult mai caraghios.”

– Urcați pe scară unul câte unul, vorbi un ofițer. Când ajungeți la un rând cu locuri goale, ocupați-l. Nu există locuri la geam.

Era o glumă. Ceilalți băieți râseră.

Ender era printre ultimii, deși nu chiar ultimul. Camerele TV continuau să transmită. „Oare Valentine mă va vedea dispărând în na­vetă?” Se gândi să fluture brațul, să alerge la camera mare și să-l în­trebe: „Pot spune Valentinei «La revedere»?” Nu știa că, dacă ar fi făcut așa ceva, episodul urma să fie cenzurat, deoarece se presupunea că toți băieții ce aspirau la Școala de Luptă erau niște eroi. Nu duceau dorul nimănui. Ender nu avea habar de cenzură, totuși știa că ar fi fost o greșeală să fugă spre camera TV.

Traversă pasarela scurtă până la ușa navetei. Observă că peretele din dreapta lui era mochetat, aidoma unei podele. Acolo începu dezo­rientarea, în clipa când se gândi la perete ca fiind o dușumea, avu sen­zația că el mergea pe un perete. Ajunse la scăriță și văzu că suprafața verticală dinapoia ei era, de asemenea, mochetată. „Urc în susul po­delei. Mână cu mână, pas cu pas.”

Apoi, ca amuzament, își imagină că de fapt cobora în josul pe­retelui. O făcu aproape instantaneu, mental, autoconvingându-se de inexistența gravitației. Se pomeni strângând cu palmele scaunul, deși gravitația îl apăsa cu fermitate în el.

Ceilalți băieți mai țopăiră o vreme pe scaunele lor, împingându-se, trăgându-se și țipând. Ender examină atent centurile și-și dădu seama cum trebuiau așezate ca să-l fixeze de umeri, de mijloc și printre pi­cioare. Își închipui nava atârnând cu susul în jos, de curbura inferioară a Pământului, ținută cu fermitate de degetele uriașe ale forței gravi­taționale. „Dar vom scăpa din ele”, se gândi. „Vom cădea de pe această planetă.”

Nu înțelese atunci semnificația ideii. Mai târziu însă, avea să-și amintească cum, chiar înainte de-a părăsi Pământul, se gândise pentru prima dată la acesta ca la o planetă oarecare, nu neapărat lumea lui natală.

– Aha, le-ai dat deja de capăt, remarcă Graff.

Stătea pe scăriță.

– Nu veniți cu noi? întrebă Ender.

– De obicei nu cobor pe planete pentru recrutări, răspunse colo­nelul. Sunt un fel de șef pe acolo. Administratorul Școlii. Ca un di­rector. Mi-au atras atenția că trebuie să mă întorc, altfel îmi pierd sluj­ba.

Zâmbi.

Ender surâse și el. Se simțea bine în prezența lui Graff. Era un om bun. Și era directorul Școlii de Luptă. Se relaxă puțin. Avea să aibă un prieten acolo.

Băieții care încă nu-și puseseră centurile erau acum fixați cu ele. Rămăseseră așa o oră, în timp ce un monitor le prezentă traiectoria na­vetei, istoria zborurilor spațiale și posibilul lor viitor cu marile nave FI. Extrem de plictisitor. Ender mai văzuse asemenea filme.

Numai că atunci nu fusese fixat într-un scaun al navetei. Atârnând cu capul în jos sub globul pământesc.

Lansarea n-a fost rea. Se speriase puțin. Câteva zgâlțâituri, câteva clipe de panică la gândul că putea fi și prima lansare eșuată din istoria navetei. Din filme nu-și dăduse seama câtă violență puteai simți, întins pe spate într-un fotoliu moale.

Apoi totul se liniști, și într-adevăr atârna în ceruri, lipsit de orice greutate.

Dar deoarece se reorientase deja, nu fu surprins când Graff apăru pe scăriță cu spatele, de parcă ar fi coborât spre botul navetei. Nici nu se simți șocat, când colonelul își strecură picioarele sub o treaptă și se împinse cu brațele, așa încât se balansă în poziție verticală, ca în­tr-un avion obișnuit.

Pentru unii, reorientarea însemna prea mult. Un băiat icni, Ender înțelese de ce nu avuseseră voie să mănânce absolut nimic cu douăzeci de ore înainte de lansare. Voma n-ar fi fost prea amuzantă în impon­derabilitate.

Însă pentru el, jocul cu gravitația al lui Graff era distractiv. Îl îm­pinse chiar mai departe, imaginându-și că bărbatul atârna cu capul în jos de pe culoarul central, apoi că stătea perpendicular pe un perete lateral. Gravitația putea funcționa în orice direcție. „În orice direcție doresc eu. L-aș putea face pe Graff să stea în cap, fără ca el s-o știe.”


Cartea Jocul lui Ender poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: