"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 28 septembrie 2017: Invitatia la vals – Mihail Drumeș

Am așteptat-o pe Mihaela toată ziua. Îmi spusese că vine fără să precizeze ora. Eu n-o întrebasem, nu puteam s-o întreb, pen­tru că sînt unele împrejurări când vrei un lucru cu tot dinadinsul, spunând nu sau măcar tăcând. Înțelegerea se stabilește pe deasupra cuvintelor, printre cuvinte, prin gesturi și atitudini semnificative, sau prin glasul mut al ochilor.

În așteptarea ei, țeseam febril, închipuindu-mi tot ceea ce mi-ar fi plăcut să se întâmple după sosirea Mihaelei.

O doream cu atâta râvnă încât mi se părea că se născuse în mine o nouă dragoste mai puternică decât cea dintâi (sau era tot cea dintâi care datorită constrângerilor suferite crescuse atingând proporții uriașe gata să-mi înăbușe ființa).

Parcurgeam mintal istoria legăturii noastre, faptele care o alcătuiau, atât de minunate, atât de proaspete! Mi-aduceam aminte de prima sărutare smulsă Mihaelei (pe scară), de concertul mansardiștilor de pe acoperiș, de vizita temerarei cinteze care ne-a pricinuit o bucurie fără margini. Dar călătoria de dragoste pe me­leagurile Bosforului? Dacă ar exista raiul biblic nu s-ar ‘putea ase­mui nici pe departe cu raiul construit de noi în cele două săptămâni de plutire prin reverie.

Visarea mea cu ochii deschiși se prelungea de câteva ore, fără a lua seama la curgerea timpului. Dar mult așteptata mea iubită încă nu se arăta. Atunci am făcut un calcul al probabilităților în legătură cu venirea ei, ca să-mi dau seama în ce proporție previziu­nea mea are să fie verificată de realitate.

Așa, bunăoară, spuneam:

1. Vine Mihaela. 2. Nu vine. La punctul 1 (dacă vine) adău­gam diviziuni și subdiviziuni: a. Va fi supărată; b. Nu va fi supă­rată; o subdiviziune: ce vom vorbi. Astfel, punctul 1 (dacă vine) se dilua într-o serie nesfârșită de probabilități. Asupra punctului 2 (nu vine) n-am insistat deloc. (Dealtfel, nici nu-mi convenea.)

Mihaela veni pe înserat și-mi răsturnă tot calculul, pentru că… era însoțită de Alexa și acest lucru nu-l prevăzusem. Le-am poftit să șadă, dar ele nevrând să rămână am plecat câteșitrei să ci­năm în oraș.

Am nimerit printr-un restaurant și acolo, timp de două ore, am pus la cale căsătoria noastră, fixându-i data, locul și celelalte amănunte. (Îmi stătea pe buze s-o întreb pe Mihaela cine era tânărul care o ceruse, dar mi-am reprimat curiozitatea amânând-o pe altă dată, când aveam să fim singuri.) Eu trebuia să fac un drum în provincie pentru a cere părinților consimțământul. Mi-era indife­rent dacă mi-l dădeau sau nu (eram major de mult). Îmi făceam mai mult o datorie filială. Dacă mi-l dădeau,aveam de gând să fa­cem nunta acasă, la țară, într-un cadru mai pitoresc și firește pe so­coteala babacilor.

Mihaela se opuse. Stărui să facem nunta în Capitală, simplu de tot, cu cheltuieli cât mai mici. În sfârșit, asupra acestei chestiuni rămânea să mai discutăm. Deocamdată trebuia să îndeplinim for­malitățile la ofițerul stării civile și, pentru că fixasem nunta peste trei săptămâni, am renunțat la logodnă.

Mihaela păstră tot timpul o rezervă neînțeleasă și nu se ames­teca în discuție decât dacă o întrebam ceva. (Nu-mi plăcu atitudi­nea ei, dar ce-mi păsa: consimțise, și asta era principalul.) Am în­treținut conversația mai mult cu Alexa, care îmi dădea prea multe sfaturi (evident, bune) și-mi modera înflăcărările cu mult tact.

În sfârșit! De acum înainte burlăcia mea putea să-și ia tălpă­șița. Zilele următoare le-am folosit cu formele la ofițerul stării ci­vile și cu pregătirile în vederea plecării mele la țară. Părinții răma­seră foarte surprinși de sosirea mea neașteptată. (Trebuia să-i anunț telegrafic.) Fără să mai pierd vremea cu ocoluri, le-am arătat des­chis scopul venirii. Tata m-a măsurat din creștet până-n tălpi, fără sa scoată o vorbă, apoi s-a interesat, firește, de zestrea Mihaelei.

– E săracă, i-am spus, însă de familie bună. Vom munci amândoi și ne vom ține. N-o să murim de foame. Ce vrei, n-au toți parte de avere.

– E o prostie ce vrei să faci. Așa sunteți voi tinerii: vă înflă­cărați la cea dintâi fantezie și apoi vă smulgeți părul din cap. Bă­iete, căsătoria nu e dragoste, s-o știi de la mine că eu am văzut răsăritul soarelui înaintea ta. Întâi e foamea și pe urmă dragostea. Voi le inversați întotdeauna.

Și dă-i, dă-i, mi-a făcut o morală aspră și cât se poate de pa­ternă. Îl ascultam posomorât și când sfârși (și era sigur că mă con­vinsese) i-am retezat-o brusc.

– Ei bine, sînt hotărât să mă însor!

– Dacă ești așa de hotărât, ce rost mai avea să mă întrebi?

– Și dumneata când ai luat pe mama ai trecut peste voința părinților. Tel père, tel fils!

L-am văzut pălind. Lovisem în plin.

– Nu i-am ascultat, e drept, dar nici n-am depins de ei. Afară de asta tu n-ai copii care să-ți judece faptele.

Atmosfera era încărcată. Seara, la cină, se instaură o tăcere de gheață. Nici el nu mai adusese vorba de însurătoare, nici eu.

Numai mama, când am rămas singur cu ea, mă întreabă dis­cret, cu duioșie:

– E frumoasă?

I-am arătat fotografia Mihaelei pe care o luasem într-adins cu mine. Își puse ochelarii, o cercetă cu luare-aminte și o lumină de mulțumire i se ivi pe față.

– Mititica, e aproape o copilă!

Exclamația mamei avu asupră-mi efectul unei mane cerești. Am sărutat-o de mai multe ori pe amândoi obrajii, apoi, înșfăcând-o în brațe am făcut câteva tururi prin odaie. Și acum, când îmi aduc aminte de această scenă, mă cuprinde o duioșie fără margini.

– Dacă o iubești, ia-o, mi-a spus. Dumnezeu să vă ajute! cât despre Stroie (tata), o să se înduplece cu vremea, nici o grijă în privința asta.

Am revenit la București fără un cuvânt de dezlegare din par­tea tatei. Era intransigent, cu prejudecăți, nimeni nu-l scotea din ale lui.


Cartea Invitatia la vals poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: