"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 4 ianuarie 2017: Gregor pământeanul – Suzanne Collins

„I-a trecut prin cap să o trezească pe Boots, sora lui de doi ani, doar ca să se distreze puțin, dar a lăsat-o să doarmă. Cel puțin ea acea parte de răcoare în dormitorul cu aer condiționat pe care-l împărțea cu sora lor de șapte ani, Lizzie, și cu bunica lor. Era singura cameră cu aer condiționat din tot apartamentul. În nopțile cu adevărat fierbinți, Gregor și mama lui puteau să întindă pături pe jos și să doarmă pe ele, dar cu cinci persoane în cameră nu era răcoare, ci doar călduț.

Gregor a luat un cub de gheață din congelator și și l-a trecut peste față. A privit afară în curte, unde un câine vagabond amușina o pubelă ce dădea pe dinafară. Câinele și-a pus labele pe margine, a răsturnat pubela și a împrăștiat gunoiul pe tot trotuarul. Gregor a zărit vreo două forme cenușii care alergau de-a lungul zidului și s-a strâmbat. Șobolani. Nu se obișnuise deloc cu ei.

În rest, curtea era pustie. De obicei, era plină de copii care se jucau cu mingea, săreau coarda sau se legănau pe plasa scârțâitoare de cățărat. Însă, în dimineața aceea, autobuzul plecase în tabără cu toți puștii între patru și paisprezece ani. Toți, mai puțin unul.

 – Îmi pare rău, puiule, nu poți să te duci, îi spusese mama lui în urmă cu câteva săptămâni.

Și chiar îi părea rău, își dădea și el seama după expresia de pe chipul ei.

 – Cineva trebuie să aibă grijă de Boots cât timp sunt eu la serviciu și știm amândoi că bunica nu se mai descurcă.

Sigur că știa. În ultimul an, bunica lui își tot pierduse simțul realității. Acum avea mintea brici, iar peste un minut îl striga Simon. Cine era Simon? Habar n-avea.

Altfel ar fi stat lucrurile cu câțiva ani în urmă. Pe atunci, mama lui lucra numai cu jumătate de normă, iar tatăl lui, care fusese profesor de științe la liceu, avea verile libere. Ar fi avut el grijă de Boots. Dar de când tatăl lui dispăruse într-o noapte, rolul lui Gregor în cadrul familiei se schimbase. El era cel mai mare, așa că preluase multe dintre sarcini, una dintre cele mai importante fiind să aibă grijă de surioara lui.

Așadar, Gregor spuse doar:

 – Nu-i nimic, mamă. Oricum, tabăra e pentru puști.

Ridicase din umeri ca să arate că, la unsprezece ani, nu-i mai păsa de astfel de lucruri precum tabăra. Dar, cumva, asta o întristase și mai mult.

 – Vrei să rămână Lizzie acasă cu tine? Să-ți țină companie? întrebase ea.

La această sugestie, chipul lui Lizzie fusese cuprins de panică. Probabil că ar fi izbucnit în lacrimi dacă Gregor nu ar fi refuzat oferta.

 – Neah, las-o să se ducă. O să fie bine cu Boots.

Așadar, iată-l! Deloc bine. Complet nemulțumit că urma să-și petreacă toată vara închis cu un copil de doi ani și bunica lui, care credea că îl cheamă…

 – Simon! a auzit-o pe bunica strigându-l din dormitor.

Gregor a clătinat din cap, dar nu s-a putut abține să nu zâmbească un pic.

 – Vin, bunica! a strigat și el și a ronțăit restul cubului de gheață. Pe măsură ce soarele după-amiezii încerca să pătrundă cu forța printre jaluzele, camera se umplea de o lumină aurie. Bunica era întinsă în pat, acoperită cu o pătură subțire de bumbac. Fiecare petic din pătură provenea din câte o rochie pe care și-o făcuse singură de-a lungul anilor. În clipele ei mai lucide, îi povestea lui Gregor despre petice, pe rând.

 – Materialul ăsta cu buline l-am purtat la absolvirea verișoarei Lucy, când aveam unsprezece ani, galbenul ăsta lămâie a fost o rochie de duminică, iar albul ăsta de aici a fost, de fapt, un colțișor din rochia mea de mireasă, nu te mint.

Însă acesta nu era unul dintre momentele ei de luciditate.

 – Simon, a zis ea și chipul i s-a relaxat când l-a văzut. Am crezut că ți-ai uitat sufertașul cu prânzul. O să ți se facă foame la arat.

Bunica lui crescuse la o fermă în Virginia și venise în orașul New York când se căsătorise cu bunicul lui. Niciodată nu se obișnuise la oraș cu adevărat. Uneori, Gregor se bucura în secret că măcar în mintea ei se putea întoarce la fermă. Era și puțin invidios. Nu era prea distractiv să stai tot timpul în apartament. Acum, autobuzul ajungea probabil în tabără, iar Lizzie și ceilalți copii…

 – Ghe–go! a chițăit o voce subțire.

De după marginea leagănului s-a ivit un cap cârlionțat.

 – Veau afală!

Boots și-a îndesat în gură coada udă a unui câine de pluș și și-a întins amândouă brațele către el. Gregor și-a ridicat sora în aer și a gâdilat-o suflându-i zgomotos pe burtă. Ea a chicotit, iar câinele i-a căzut pe podea. Gregor a așezat-o pe jos ca să-l ridice.

 – Ia-ți pălăria! a zis bunica, încă aflată undeva, înapoi în Virginia.

Gregor a luat-o de mână ca să încerce să o facă atentă.

 – Vrei să bei ceva rece, bunica? Ce zici de o bere de rădăcini?

 – O bere de rădăcini? a râs ea. Ce, e ziua mea?

Cum răspunzi la așa ceva?

Gregor a strâns-o de mână și a luat-o în brațe pe Boots.

 – Mă întorc imediat, a zis el tare.

Bunica încă râdea în legea ei.

 – O bere de rădăcini! a spus ea și s-a șters la ochi.

În bucătărie, Gregor a umplut un pahar cu bere de rădăcini rece ca gheața și i-a pregătit lui Boots o sticlă cu lapte.”

Cartea Gregor pământeanul poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: