"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 5 februarie 2017: Harry Potter și prizonierul din Azkaban – J. K. Rowling

„Harry își vârî tocul între dinți și căută sub pernă călimara și sulul de pergament. Scoase capacul călimării încet și cu mare grijă, își înmuie tocul în ea și se puse pe scris, oprindu-se din când în când ca să ciugulească urechea, fiindcă, dacă în drum spre baie alde Dursley i-ar fi auzit scârțâitul tocului, probavil că l-ar fi încuiat în dulapul de sub scări pentru tot restul verii.

Familia Dusley de pe aleea Privet numărul patru era motivul pentru care lui Harry nu-i plăcea vacanța de vară. Unchiul Vernon, mătușa Petunia și fiul lor Dudley, erau singurele lui rude în viață. Erau Mageamii și aveau o atitudine medievală față de magie. Părinții lui Harry, un vrăjitor și o vrăjitoare care între timp muriseră, nu erau pomeniți niciodată sub acoperișul familiei Dursley. Ani în șir, mătușa Petunia și unchiul Vernon speraseră că, persecutându-l și asuprindu-l pe Harry cum puteau mai bine, aveau să scoată magia din el. Spre supărarea lor, nu izbutiseră, iar acum trăiau terorizați că ar fi putut cineva să afle că Harry își petrecuse cea mai mare parte a ultimilor doi ani la Școala pentru Vrăjitoare și Vrăjitori de la Hogwards. Singurele lucruri pe care mai puteau să le facă alde Dursley erau să-i țină cărțile de vrăji, bagheta, ceaunul și mătura sub cheie de cum începea vacanța de vară și să nu-i dea voie să stea de vorbă cu vecinii.

Despărțirea de cărțile de vrăji fusese o mare problemă pentru Harry, fiindcă profesorii lui de la Hogwards îi dăduseră o mulțime de teme de vacanță. Una dintre lucrări, deosebit de antipatică și având ca temă filtrele și elixirele de micșorat, era pentru profesorul cel mai nesuferit al lui Harry, Severus Snape, care abia aștepta un motiv ca să-i de a o lună de arest. Prin urmare, Harry profitase de ocazie în prima săptămână de vacanță. Când unchiul Vernon, mătușa Petunia și Dudley ieșiseră în grădina din față ca să admire noua mașină de serviciu a unchiului Vernon (în gura mare, de bună seamă, ca să afle toată lumea de pe stradă), Harry se furișase pe scări, descuiase lacătul dulapului de sub scară, înșfăcase o parte din cărți și le ascunsese la el în dormitor. Câtă vreme nu lăsa pete de cerneală pe cearceaf, alde Dursley nu aveau cum să-și dea seama că studia magia în timpul nopții.

Harry avea mare grijă să nu se certe în zilele acelea cu mătușa și cu unchiul lui, care oricum se purtau urât cu el, și asta doar fiindcă la o săptămână după începerea vacanței primise un telefon de la un coleg vrăjitor.

Ron Weasley, care era unul dintre prietenii lui cei mai bune de la Hogwards, provenea dintr-o ditamai familia de vrăjitori. Asta însemna că știa multe lucruri care-i erau străine lui Harry, dar nu mai folosise în viața lui un telefon. Spre ghinionul lui, cel care răspunsese fusese unchiul Vernon.

 – Vernon Dursley la telefon.

Harry care era din întâmplare în aceeași cameră, înghețase când auzise vocea lui Ron.

 – ALO? ALO? MĂ AUZIȚI? VREAU SĂ VORBESC CU HARRY POTTER!

Ron țipa atât de tare, încât unchiul Vernon sărise în picioare și ținuse receptorul la mai bine de un sfert de metru de ureche, holbându-se la el cu un amestec de furie și îngrijorare.

 – CINE-I? mugise el la rându-i în receptor. CINE EȘTI?

 – RON WEASLEY! răcnise Ron, ca și cum el și unchiul Vernon ar fi vorbit de la capetele unui teren de fotbal. SUNT UN PRIETEN DE-AL LUI HARRY DE LA ȘCOALĂ…

Unchiul Vernon își ațintise ochii mici asupra lui Harry care încremenise.

 – NU E NICI UN HARRY POTTER AICI! urlase el, de data asta ținând telefonul la o lungime de braț, de parcă s-ar fi temut să nu explodeze. HABAR N-AM DESPRE CE ȘCOALĂ VORBEȘTI! SĂ NU MĂ MAI SUNI NICIODATĂ! ȘI NU CUMVA SĂ TE-APROPII DE FAMILIA MEA!

Și trântise receptorul în furcă de-ai fi zis că dăduse drumul unui păianjen veninos.

Iar cearta care urmase fusese una dintre cele mai urâte.

 – CUM ÎNDRĂZNEȘTI SĂ DAI NUMĂRUL ĂSTA UNOR OAMENI CA… UNOR OAMENI CA TINE?! se zborșise unchiul Vernon, împroșcându-l pe Harry cu salivă.

De bună seamă că Ron înțelesese că-l vârâse pe Harry în bucluc, fiindcă nu mai sunase niciodată. Nici Herminone Granger, cealaltă prietenă de nădejde a lui de la Hogwards, nu dăduse vreun semn de viață. Harry bănuia că Ron o prevenise pe Herminone să nu sune, și era mare  păcat, fiindcă Hermione, cea mai isteață vrăjitoare din anul lui Harry acea părinți Mageamii, știa să vorbească la telefon și probabil că avea destulă minte ca să nu spună că învață la Hogwards.”

Cartea Harry Potter și prizonierul din Azkaban poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: