"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 8 noiembrie 2016: Legendele Olimpului – Alexandru Mitru

„Se pare că-n aceeași noapte soața lui Cronos a fugit în insula cea mare, Creta, călăuzită chiar de Gheea. S-a dus în peștera de piatră și, până să-și reverse Eros razele ei trandafirii, Reea a și născut un fiu.

Era al șaselea copil și cel din urmă ce-l avea.

Mama și-a-ncredințat copilul bunicii lui, zeița Gheea, și s-a întors acasă iute. A-nfășurat frumos o piatră în scutece moi, de copil, și-a dat-o soțului său, Cronos.

 – Iată, precum mi-ai poruncit, a glăsuit zeița Reea, ți-am adus ultimul vlăstar pe care l-am născut azi-noapte.

Și s-a făcut că lăcrămează. Vroia să nu-nțeleagă zeul că-i vicleșug tot ce făcea.

Cronos, grăbit, a luat pietroiul cel învelit în scutece; și, cum n-avea vederea bună, a socotit că-i fiul său. A deschis larg gura flămândă și piatra i-a căzut pe gât, până în pântecele-i negru, încăpător și sănătos.

 – Ha, ha, ha, ha!… S-a mai dus unul. Altă primejdie s-a stins!… a râs cu poftă zeul Cronos.

Și nu știa că-n acea clipă începea să se împlinească blestemul zeului Uranus.

Pentru că, iată, colo-n Creta, în peștera muntelui Ida, un copil bucălat se află în brațele bunicii sale.

Făcea de mic, precum se spune, atât de mare gălăgie, bătea din palme și țipa, încât era pericol mare. Cronos, care stătea la pândă, și chiar vreunul dintre ceilalți frați și surori, sfetnicii săi, puteau s-audă zgomotul.

Iar dacă zeul afla taina, Reea și Gheea și copilul ar fi fost strașnic pedepsiți.

Trăia însă pe-atunci, în Creta, un neam de semizei războinici, născuți tot din zeița Gheea, ce aveau nume de cureți.

Gheea le-a poruncit să vină și, la intrarea peșterii, să facă danțuri zgomotoase, să bată-n scuturi, cu putere, cu săbiile și lăncile. Apoi să cânte și să strige atât de tare, ca din cer să nu se audă nici un scâncet și nici un plânset de copil.

A mai chemat și două nimfe, fiicele regelui din Creta, pe Ida și Adrasteea. Ele au așezat băiatul – căruia mama și bunica i-au spus, din prima clipă, Zeus – într-un culcuș făcut din aur. Pentru că mama nu putea să vină-n Creta, să-l alăpteze pe fiul său cel mititel, decât rar și pe ascuns, nimfele au adus o capră. Era o capră fermecată. Vestita capră Amalteea. Și nimfele-l hrăneau pe Zeus cu laptele acestei capre și cu o miere parfumată, cum nu făceau albinele decât în stupii de pe Ida.

Crescând puțin mai mare, Zeus alerga peste tot, zburda printre stejarii de pe munte, jucându-se cu Amalteea. Capra avea grai omenesc. Vorbea cu Zeus ca o mamă și se făcea că îl împunge cu coarnele ei cele lungi.

Copilul apuca-n mânuțe coarnele caprei Amalteea și se lupta, voinic, cu ea. De mic avea putere-n brațe cât un bărbat din cei mai zdraveni. Încât o dată s-a-ntâmplat ca Zeus să rămână-n pumn cu unul dintr-aceste coarne. El o iubea pe Amalteea și s-a mâhnit că i-a făcut rău fără de voia sa.

Drept mângâiere Amalteei, a hotărât ca acest corn să fie veșnic plin cu fructe: smochine, mere, pere, struguri și alte bunătăți de soi. Capra putea mânca din fructe de câte ori îi venea poftă, căci cornul se umplea la loc.”

legendele-olimpului

Cartea Legendele Olimpului poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: