"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 9 august 2017: Aviatorul – Evgheni Vodolazkin

I-am spus: când e frig, pune-ți căciula, altfel îți îngheață urechile. Uite și-acum câți trecători sunt fără urechi, i-am spus. Ea a fost de acord, mă rog, da-da, ar trebui, dar nu și-a pus-o. A râs de glumă, și tot fără căciulă a mers. O imagine de soiul ăsta îmi apare în minte, deși, despre cine e vorba, nu pot să-mi dau seama.

Sau, să zicem, mi-am amintit un scandal – urât, epuizant. N-am nici o idee unde s-a petrecut. Mi-e ciudă că discuția începuse bine, pot spune chiar binevoitor, dar pe urmă, din vorbă-n vorbă, a dat în ceartă. Important e că după aceea m-am mirat: de ce, pentru ce?

Cineva a remarcat că așa se întâmplă uneori la parastase: vreo oră și jumătate se spune ce om bun a fost răposatul. După aceea, cineva dintre cei veniți își amintește că, de fapt, răposatul numai bun n-a fost. Și-atunci, ca la comandă, încep mai mulți să își spună părerea, să completeze – și, început cu-ncetul, se ajunge la concluzia că, una peste alta, a fost un ticălos fără pereche.

Sau chiar ceva trăsnit de-a binelea: unui om i se dă în cap cu o bucată de salam, și omul se rostogolește la vale, se rostogolește și nu poate să se oprească, și, rostogolindu-se, i se învârtește capul…

Capul meu. Se învârtește. Zac în pat.

Unde sunt?

Pași.

A intrat un necunoscut în halat alb. A stat în picioare și, cu un deget pe buze, s-a uitat la mine (ușa e întredeschisă și se mai vede capul cuiva). Eu, la rândul meu, m-am uitat la el – chipurile, fără să văd. Pe sub genele nu foarte strânse. El a observat că tremurau.

 – V-ați trezit?

Am deschis ochii. Apropiindu-se de patul meu, necunoscutul a întins mâna:

 – Geiger. Medicul dumneavoastră.

Am scos de sub pătură mâna dreaptă, și am simțit cum Geiger mi-o strânge cu grijă. Așa cum atingi ceva când te temi să nu îl rupi. A întors pentru o clipă capul, și ușa s-a închis fără zgomot. Fără să-mi lase mâna, Geiger s-a aplecat spre mine:

 – Iar dumneavoastră sunteți Innokenti Petrovici Platonov, nu-i așa?

N-am putut să confirm. Dacă așa spune înseamnă că are un temei. Innokenti Petrovici… Mi-am ascuns în tăcere mâna sub pătură.

 – Nu vă amintiți nimic? a întrebat Geiger.

Am clătinat din cap. Innokenti Petrovici Platonov. Respectabil. Poate ușor livresc.

 – Vă amintiți cum m-am apropiat adineauri de pat? Cum am spus că mă numesc?

De ce se poartă așa cu mine? Sau sunt chiar atât de rău? După ce las o pauză, spun cu o voce care scârțâie.

 – Îmi amintesc.

 – Dar înainte de asta?

Am simțit că mă îneacă lacrimile. Au țâșnit, și am început să plâng în hohote.

Geiger a luat un șervețel de pe măsuța de lângă pat și mi-a șters fața.

 – Ei, ce-i cu dumneata, Innokenti Petrovici? Pe lume sunt așa de puține evenimente care merită să ți le amintești, iar dumneata te amărăști.

 – O să-mi revină memoria?

 – Eu îmi pun toată speranța. Ești un caz la care nu se poate afirma nimic cert. Mi-a pus termometrul. Știi ce, amintește-ți cât mai mult, aici e important efortul dumitale. Trebuie să îți amintești singur totul.

Văd părul din nasul lui Geiger. Zgârieturile care i-au rămas pe bărbie de la bărbierit.

Se uită liniștit la mine. Frunte înaltă, nas drept, pince-nez – parcă l-a desenat cineva. Există figuri atât de tipice, că par plăsmuite.

 – Am avut un accident?

 – Se poate spune și-așa.

Prin ochiul de fereastră deschis, aerul din salon se amestecă cu aerul de iarnă de-afară. Se face tulbure, tremură, se topește, și dunga verticală a cadrului devine una cu trunchiul unui copac, și soarele asfințește devreme – undeva am mai văzut asta. Și fulgi de zăpadă care zboară am văzut. Care se topesc înainte să ajungă pe pervaz… Unde?

 – Nu-mi aduc aminte nimic. Doar niște lucruri fără importanță – fulgi de zăpadă în oberlihtul de la spital, răceala geamului când îți atingi fruntea de el. Evenimente nu-mi amintesc.

 – Eu as putea, desigur, să-ți amintesc câte ceva din cele petrecute, dar viața în întregul ei nu am cum s-o redau în detaliu. Știu numai ceea ce a fost la exteriorul vieții dumitale: unde ai locuit, cu cine ai avut de-a face. Dar nu cunosc istoria gândurilor,  senzațiilor dumitale, înțelegi? Mi-a scos termometrul de la subraț: 38,5. Cam mult.


Cartea Aviatorul poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: