"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Citatul zilei – 9 ianuarie 2017: 20 de ani în Siberia. Amintiri din viață – Anița Nandriș-Cudla

„Într-o zi îmi spune <nacialnicu> care era acolo, uite ce-i, dacă vrei, după ce termini ciasurile de lucru aice, ia saci de aiștia deșerți, spală-i, cârpește-i, ca să-i putem trimite înapoi. M-am gândit, bine că nu-i cu forța și încă mă întrebi dacă vreu. M-am prins eu și am luat. La o sută de saci, da un sac pentru petece. Am luat eu o sută de saci, i-am dus acasă, dar fiecare sac trebuia întors pe dos și ras cu cuțitul. M-am năcăjit așa cum am putut, mai îmi ajuta baieții a rade. Coaja ceia ce o rădiam, o puniam în ceva și să muia bine, eșiau deasupra ațăle care se rupiau de pe sac. Scurgiam încet ce era pe deasupra și ceea ce rămânia mai des cociam turte pe plită și mâncam așa de cu mare poftă că astăzi nici colacul nu îmi mai pare așa de bun. Mergiam la râu, îi spălam, îi uscam și apoi îi cârpiam. Dară nu mai rupiam sacul care mi-l da pentru petece, cârpiam cu ce putiam și sacul mi-l opriam mie. Așa am petrecut multe sute de saci, până mi-au rămas mie vro opt saci. Acuma m-am gândit că am să fac ceva de îmbrăcat la copii. I-am descusut, i-am spălat bine și, ca să le schimb oliacă coloaria, am juchit niște coaje de lemn verzi, am fert-o bine, am mai pus niște cenușe, niște fer ruginit, pe urmă în apa ceie am pus sacii. Au stat o zi întriagă în apa ceia. Când i-am scos, aviau o culoare mohorâtă, cafinie, nici nu știu ce nume să-i pun, în fine, era schimbată coloaria sacului. Mai departe mă gândesc ce-i de făcut cu ei.

S-a început primăvara. Pe malul râului se pregătesc bărcile care au de mers la pescuit, se leagă <parosăle>, căci după cum am spus bărcile erau pe atunci mânate de vânt. Pe barcă era un stâlp înalt, așa cum ar fi un stâlp de la telefon, așezat bine în mijlocul bărcii, pe stâlp mai erau puse niște rotițe, pe care erau așezate funiile cu care conduciau <parosu>. Când îl rădicau sus tare, când îl dau mai jos, după cum era văntu de tare. Trebuia să știe bine a conduce, căci dacă venia împotriva vântului și nu știa ce să facă cu <parosu>, putia să răstoarne barca. În fine, la pregătitul acesta legau cum le trebuia și tăiau bucățele mici de funie și le aruncau pe jos. Care picau pe mal, care în marginia apei, dar aistea funii erau mai mult de buci, nu erau de vată. Am emrs eu și am strâns multe bucățele de funii, li-am mai spălat în râu, căci erau călcate și pline de glod. Am venit cu ele acasă, li-am uscat, li-am desfăcut, li-am scărmănat și li-am făcut înapoi buci. Am luat sacii cei văpsiți și bucii care i-am scărmănat și am mers la o femeie care cosia la mașină. M-am înțăles cu dânsa să-mi coase două pufoici și două părechi de pantaloni din sacii ceia. Am pus în mijloc buci și două rânduri de sac, să fie oliacă cald. Eu i-am lucrat ei în loc, i-am împletit mănuși și culțuni din lână de câne. Când mi-a gătit de cusut, i-am îmbrăcat pe cei doi băieți mai mari cu pufoaică și pantaloni. Nu mai curiau petecele de pe ei. Mi-a părut că cu costum și baston i-am îmbrăcat. Am mai luat câteva sute de saci, am spălat și am cârpit până mi-am mai șpăruit câțiva saci și mi-am făcut și mie o rochie și aiestuilalt băiet o păreche de pantaloni. Așa am învălit oliacă goleciunea.

Dar eram slăbiți din puteri, că abia târâiam picioarele după noi. Astâmpăram noi foamia așia cum putiam, dar nu mai avia corpul nici un fel de vitamină, căci de acuma trecuse câțiva ani și noi nu mai văzusem legume sau fructe proaspete. Dacă adicia ceva producte uscate, ciapă uscată, usturoi uscat, cartofi uscați, nici asta nu era pentru lucrători, ci pentru <nacialnici>. Așia că lumia a început să se îmbolnăvească. La început eșiau niște pete vinete pe picioare, îți era așa de somn, că mergând pe picioare dormiai. Apoi se îmflau gingiile în gură și să înegriau, dinții se clătinau toți ca mărgica, părul din cap totul pica. De acuma vedem noi că e prost, cât nu te-ai lupta, totuși te dovedește. Ni-a spus nouă lumea ceia care era adusă cu vro șiapte ani înaitea noastră: ,ergeți pe tundră și strângeți <iagăde> și mâncați cât mai multe <iagăde>, căci numai cu asta o să mai potoliți boala aciasta. <Iagădele> erau niște fructe sălbatece, de mai multe feluri, care creștiau pe tundră, dar nu pe tăt locu, trebuia să le cauți. Erau un fel care veniau mai degrabă, prin luna lui august erau coapte. Acestora le zicia <moroșcă>. Erau în formă așa ca murea, boabele lor numai că erau galbene când se coceau. Erau altele care le zicia <gulubiță>. Erau niște bobițe albastre. Erau încă un fel care să cociau toamna târziu, prin luna lui septemvrie. La astea le zicia <brusnigă> și erau niște bobițe roșii cam acre, dar pe aiestia le putiai păstra și pe iarnă. Am văzut noi că nu-i încotro și trebuie să căutăm să strângem.

Dar era încă devreme, numai ce s-a topit omătul și s-a dus ghiața. Era cam pe la începutul lunei iunie, căci așa să ducia ghiața de pe ape pe acolo. Până la jumătatea lui iunie să curățiau apele și să porniau la pescuit. Mergiau prin luna lui iunie și să întorciau pe la sfârșitul lunii septemvrie. Când venea ziua să se porniască, erau toate bărcile pregătite, tineretul se încărca pe bărci, familiile care rămâniau se strângiau toate pe malul râului și-i petreciau. Cei tineri de pe bărci își făciau curaj și mai glumiau, mai cântau, dar familia care rămânia plângiam și ne ștergeam de lacrimi. Îi petreciam pe malul râului până intra în apa cea mare, ce se chema Obi. Mai șediam pe malul apei, îi petreciam cu ochii cât îi putiam vedia, ne întorciam ștergându-ne de lacrtimi. Au plecat și ai mei, cel mare a mers la pescuit, iar al doilea, nu avea încă putere de pescuit, dar a mers <matros> la o barcă, care căra peștele la pescari. Am rămas numai eu și cu acel mai mic băiat. Lucram mai departe păzâtor, <storoj> cum ne zicia acolo.”

Cartea 20 de ani în Siberia. Amintiri din viață poate fi achiziționată de la:

 

 

 

«
»
%d blogeri au apreciat: