Fragmentul zilei – 1 ianuarie 2020: Eugenia – Lionel Duroy

Mihail a murit ieri, 29 mai 1945, strivit de un camion.

M‐a înștiințat Andrei.

Am ridicat receptorul, așteptându‐mă să fie Mihail – aproape numai el îmi telefona.

 – Jana? Eu sunt… Mă temeam că n‐o să dau de tine.

 – Ce s‐a întâmplat?

Fratele meu mai mic se străduiește mereu să‐și țină sentimentele în frâu, dar am simțit că abia se ținea să nu plângă.

 – N‐ai ascultat radioul?

 – Nu, în seara asta nu. De ce?

 – Nu‐l deschide, vin la tine.

 – Ba nu, spune‐mi întâi ce s‐a întâmplat! E vorba de Ștefan? L‐au găsit pe Ștefan sub dărâmăturile Berlinului?

 – Așteaptă‐mă, ajung la tine în zece minute… Nu, nu e vorba de Ștefan.

 – Atunci e vorba de tata sau de mama! Andrei, spune‐mi imediat ce s‐a întâmplat. Ai auzit? Imediat!

 – E vorba de Mihail, Jana, de Mihail… Cine i‐ar pomeni pe părinții noștri la radio? Dar nu pot… Nu pot să ți‐o spun așa.

L‐am auzit înghițindu‐și un hohot de plâns.

 – Mihail a fost atacat, nu?

 – Of, Jana, se spune că e mort… Se spune… Așteaptă‐mă, vin. Așteaptă‐mă neapărat.

Am recunoscut soiul acela de urlet înfiorător care țâșnea din mine, cel al femeilor cărora li se spune că soțul sau fiul lor tocmai a fost ucis, cel al mamei când a aflat că Ștefan era dat dispărut. Și nu voiam asta, cu nici un chip. Femei care se frâng și bocesc, în vreme ce bărbații tac. Mi‐e silă de teatrul femeilor. Atunci, mecanic, am dat drumul la radio și m‐am așezat. Tot corpul a început să‐mi tremure și mi‐am încrucișat brațele pentru a‐l potoli. O voce pe care am identificat‐o imediat ca fiind a lui Mircea Eliade evoca locul accidentului în opera lui Mihail. „Prietenul meu Mihail Sebastian, repeta el, dragul meu prieten“, cu acel ton dulceag de pocăință pe care îl adoptă de când „iubita“ lui Germanie a încetat să existe. „În întreaga operă a lui Sebastian, spunea el, vedeți locul pe care îl ocupă întâlnirea întâmplătoare, hazardul, accidentul fericit, nu‐i așa, capabil să elibereze personajul din universul oprimant în care se zbate.“

 – Domnule Eliade, întreabă jurnalistul, și el plin de scrupule, cum se poate vorbi de un „accident fericit“ în această zi funestă?

 – Dar cine vă spune că Sebastian nu‐și dorea un asemenea moment? Cine vă spune că nu‐l aștepta ca pe o eliberare?

Dintr‐odată, era din nou acel Mircea sigur pe el din anii de vârf ai Gărzii de Fier, aprig lăudător al lui Codreanu și Hitler, cel care pretinsese, într‐o seară de august din 1941, că era „sănătos“ ca evreii să plătească în sfârșit pentru tot răul pe care îl făcuseră diferitelor popoare europene care îi primiseră.

 – Și tu‐mi spui asta mie, prietenul tău, îi replicase Mihail cu blândețe.

 – Îi spun asta lui Iosif Hechter, Mihail. Nu ești tu Iosif Hechter, prin sângele care‐ți curge în vine, înainte de a fi scriitorul Mihail Sebastian?

Spre sfârșit, Mihail nu mai voia să‐l vadă, iar când Eliade se întorcea pentru câteva zile la București de la Lisabona, unde era atașat cultural la ambasada României, cei doi „prieteni“ se evitau.

Apoi n‐am mai vrut să‐l ascult pe individul acela și am început să mă învârt prin bucătărioara mea. Abia așteptam să ajungă Andrei, să umple cu prezența și cuvintele lui golul acela în care simțeam că mă scufund. Însă frazele lui Eliade îmi reveneau în minte. Avea dreptate, desigur, toată viața Mihail sperase într‐o întâlnire fericită, un accident fericit care să‐l scoată din melancolia lui. Și abia în clipa aceea am făcut legătura – ce proastă sunt! – cu titlul ultimului său roman, Accidentul, apărut în 1939, chiar înainte de război. Doamne, Dumnezeule! M‐am repezit la carte. Era o prostie, știam prea bine că Mihail nu‐și anunța acolo propria moarte, îl citisem și recitisem, sperând să găsesc, dimpotrivă, motive de speranță pentru noi doi. Accidentul care deschide romanul e acela al unei tinere femei, Nora, care cade rău de tot de pe platforma unui tramvai, pe o stradă din București, și pe care Paul, dublul lui Mihail, ajunge să o conducă acasă, în lipsa altor doritori. Paul se poartă îngrozitor de urât cu Nora (așa cum o făcea Mihail cu mine la început), pentru că tocmai încheie o relație tumultuoasă cu o pictoriță, Ann, care îl înșală o seară din două, își bate joc de el, dar nu‐l scapă din mână nici o clipă, ca și cum i‐ar face plăcere să‐l chinuiască. La sfârșitul romanului, deși e încă îndrăgostit de Ann (în orice caz, așa mi se pare mie), Paul se lasă cuprins de brațele maternale ale Norei și jură că nu va se va mai întoarce la cea dintâi – „niciodată, niciodată“. E un deznodământ jalnic, un aranjament de negustor mărunt, care nu seamănă deloc cu omul care era Mihail.

De altfel, ne și certaserăm din această pricină.

 – Paul se va plictisi de moarte cu Nora lui, știi prea bine, Mihail.

 – Nora e loială. Cu ea, cel puțin nu va suferi.

 – Niciodată, niciodată, știu, am citit. Dar tot la Ann se va gândi când va face dragoste cu ea.

 – Nu apare în cartea mea așa ceva.

 – Nu, dar se află în mintea ta. Nu cred în morala asta de cercetaș, altfel nu te‐aș fi văzut acum două zile la brațul lui Leni Caler și nu aș fi în patul tău în această frumoasă după‐amiază de ianuarie.

M‐a rugat să mă ridic, să mă îmbrac și să‐l las să lucreze. Ajunsese la replicile finale din Steaua fără nume, noua sa piesă, al cărei rol principal intenționa să‐l încredințeze chiar lui Leni Caler, și voia să o termine în noaptea aceea.

Mi‐am amintit scena și, pe firul gândului, faptul că tocmai murise. N‐aș spune că uitasem, dar preț de o clipă fusese încă viu, lângă mine, gol și cu părul ciufulit, căutându‐și țigările.

Mă gândeam s‐o sun pe Leni și să mă duc să mă refugiez la ea, la București – la început, mă privise cumva de sus, poate geloasă pe tinerețea mea, sau poate jignită că mă găsise acasă la Mihail, deși ea se culca cu toți oamenii de teatru care‐i făceau curte, dar până la urmă devenisem „micuța Eugenia“, „comoara“ ei (trrrésor, cum spunea în franceză) –, când Andrei intră pe ușă. M‐am apropiat să‐l sărut, iar el, atât de pudic de obicei, m‐a cuprins în brațe.

Eugenia


Cartea Eugenia poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,1 rating based on 263 ratings (all editions)

ISBN-10: 6067795639
ISBN-13: 9786067795639
Goodreads: 51103549

Author(s):Publisher:
Published: //

À la fin des années trente, parce qu’elle est tombée sous le charme d’un romancier d’origine juive, Eugenia, une jeune et brillante étudiante roumaine, prend soudain conscience de la vague de haine antisémite qui se répand dans son pays. Peu à peu, la société entière semble frappée par cette gangrène morale, y compris certains membres de sa propre famille. Comment résister, lutter, témoigner, quand tout le monde autour de soi semble hypnotisé par la tentation de la barbarie ?
Avec pour toile de fond l’ascension du fascisme européen, ce roman foisonnant revient sur un épisode méconnu de la Seconde Guerre mondiale, l’effroyable pogrom de Jassy. Portrait d’une femme libre, animée par le besoin insatiable de comprendre l’origine du mal, ce livre est aussi une mise en garde contre le retour des heures les plus sombres de l’Histoire.
 


Fragmentul zilei – 1 ianuarie 2020: Eugenia – Lionel Duroy

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.