"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 1 iunie 2019: Dumbrava minunată – Mihail Sadoveanu

Din strălucirea de altădată i-a rămas cel puțin atâta: o creștere nobilă.

În condițiile de odinioară, căsătoria cu Vasilian ar fi apărut ca o mezalianță, căci domnia sa e născută Papazoglu.

Având în vedere atâtea și atâtea lucruri, speculații nefericite, inimiciții politice, a trebuit să se resemneze. Totuși nu se poate spune, nu-i așa? că Vasilian nu-i de familie bună. E dintr-o foarte bună familie, dimpotrivă, boieri moldoveni, însă oricine va recunoaște că Papazoglu e altceva: e un nume celebru.

În sfârșit, principalul e că se simte bine și fericită. Și Jorj îi satisface toate capriciile… Altfel nici nu se poate. El e cu cincisprezece ani mai mare ca ea și a mai fost însurat o dată.

I-a rămas un copil, o fetiță care – cum să vă spun? – care e un fel de ghimpe între ei… un copil, vai! destul de rău crescut.

Asta aduce puțină umbră vieții lor, nu-i așa? Căci Vasilian a luat-o din dragoste. Văzând împotrivirea ei de la început, bietul Jorj căzuse bolnav.

A trebuit să cedeze; și la nuntă avea o toaletă așa de frumoasă, așa de elegantă, încât o invidiau toate prietenele.

 – Eu sunt cam dificilă, încheie c-un zâmbet dulce doamna Mia Vasilian, și am gusturi deosebite. Îmi place mai cu samă eleganța și finețea… Nu înțeleg de ce nu mai aduce cafeaua! urmă ea săltând din jâlț cu vioiciune.

 – Lasă, ata, madam Vasilian, o potoli cucoana cea mai bătrână, nu te deranja. Trebuie să vie. Până atuncea îmi răsucesc țigara…

Mia Vasilian tropăi mărunțel până la sonerie și apăsă prelung pe buton, încruntând din sprâncenele încondeiate negru. Iar cucoana Emilia, aruncând o privire fugară și cu diferite înțelesuri către fiica sa, madam Neicu, deschise poșeta și începu a cotrobăi prin ea căutând o mică tabacheră de argint în care ținea tutun de calitatea a doua.

Doamna Mia Vasilian, soția cunoscutului avocat din târgul nostru, observase privirea cucoanei Emilia și zâmbi. I se părea foarte ciudat, cum o mamă așa de înaltă și de groasă poate să aibă o fată așa de uscată și subțire – ca o ață… Las’ că amândouă sunt urâte și fără gust îmbrăcate. Și au niște pălării… Cum pot niște femei de condiție să poarte asemenea pălării?

Servitoarea, o fetică vie cu mutrișoara de veveriță, intră păturindu-și șorțul alb.

 – Ați sunat, cuconiță?

 – Ma chere, îi răspunse blând Mia Vasilian, așteptam niște cafele care nu mai sosesc…

 – Îndată, cuconiță… Și servitoarea dispăru îndărăt. Doamna Mia Vasilian făcu doi pași spre fereastra deschisă.

 – Frumoasă zi, vorbi ea, totuși mi e pare prea cald. Ne aduce și șerbetul de portocale îndată. Fetița asta e foarte inteligentă și-mi cunoaște toate gusturile. Și cu servitorii, dragă cucoană Emilie, trebuie să știi cum să te porți.

 – În ziua de azi nu mai sunt servitori ca altădată, observă cucoana Emilia.

Doamna Vasilian răspunse zâmbind:

 – Cu ai mei, sunt foarte mulțumită. La mine servitorii se tem de un singur lucru: să nu-i concediez…

Madam Neicu își strânse buzele subțiri, ar fi vrut să răspundă ceva. Dar se stăpâni și tăcu.

 – Cu toate acestea și eu îi schimb destul de des, ce să fac? se tângui nevinovat doamna Vasilian. De unii trebuie să mă despart. Mai cu samă pe cei rău crescuți nu-i pot suporta… La mine, dragă madam Neicu și dragă cucoană Emilie, năcazurile sunt cu totul de altă natură. Prea mlt n-am a mă plânge, dar totuși, trebuie să șțiți că, la marginea târgului ăstuia nenorocit, trăiesc niște bătrâni ridicoli, părinții “predecesoarei” mele. Nu trecea o zi și cereau lui Jorj să le trimeată copila, că vor numaidecât să vadă pe Lizuca lor, că fără Lizuca nu pot trăi! Dacă bietul copil nu a avut parte de o creștere îngrijită, numai bătrânii sunt de vină. De-acolo a venit cu niște mutre și cu niște obiceiuri de țărancă, dragele mele, încât, drept să vă spun, mie mi-i și groază. Vă închipuiți dumneavoastră că nu pot pune peea o broderie ori o panglică! E de admis că la vârsta ei – are șase ani! – să nu poată face o reverență în fața unor persoane mai în vârstă? Eu am fost crescută altfel. Lucrurile acestea pe mine mă horipilează!

Slujnica cu mutrișoară de veveriță se ivi în umbra ușii, purtând tablaua cu dulceață si cafele.

 – Cuconiță, vorbi ea delicat, domnu locotenent Micuș Lazăr întreabă dacă binevoiți a-l primi.

 – Cum nu? Să poftească; astăzi e ziua mea de primire; dumnealui e totdeauna binevenit! răspunse doamna Vasilian cu o voce puțintel mai înaltă.

Și săltând în rochiai-i foșnitoare, făcu doi pași spre ușă. Când zări uniforma verde, capul blond și lins și obrazul ras și pudrat al ofițerului, făcu un gest de poftire cu mâinile și zâmbi dulce.

Dumbrava Minunata


Cartea Dumbrava minunată poate fi achiziționată de la:

«
»
 
%d blogeri au apreciat: