/* */
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 10 iunie 2019: Demoni – Laura Nureldin

Marea era liniștită și blândă. Soarele tocmai se trezise și începuse să-și privească propria reflexie în micile valuri care mângâiau leneș țărmul.

Așezată pe nisip, Lisa lăsa apa sărată să-i lingă tălpile, întocmai ca o haită de câini credincioși. Dintotdeauna, întinderea uriașă de apă îi adusese liniște și mângâiere. O făcea să se simtă mică, de parcă n-ar fi fost decât un punct de energie în infinitul Universului, iar acest gând îi aducea, cumva, pace. Cu toate că apa fusese cea care provocase o tragedie în viața ei, nici măcar o dată nu se gândise să urască marea.

Părul ei lung, castaniu, căpătase sclipiri de foc, iar pielea prinsese culoarea chihlimbarului de la soarele căruia i se oferea aproape necontenit. Nu se putea sătura de lumină. Poate că era felul ei de a lupta cu întunericum dinăuntru; însă nu zăbovise prea mult asupra acestui gând. Prefera să se bucure de raze și atât.

 – Hei, Lisa! Vrei să înotăm o tură?

Ca trezită dintr-un vis, își dezlipi privirea de apă și se întoarse spre sursa acelei voci. Ochii ei de culoarea nisipului ud aruncară sclipiri aurii când îl văzu pe Jonathan; asta se întâmpla mereu când era în apropierea unei persoane pe care o plăcea. Sau când era entuziasmată. Furioasă. Fericită. Speriată. De fapt, se întâmpla ori de câte ori avea o trăire intensă, indiferent dacă era bună sau rea. Habar n-avea de ce. Era ca și cum focul din ea și-ar fi găsit dintr-odată drum afară, printre ferestrele sufletului ei.

 – Salut, Jon. Ăăă, nu prea. Așa mai sta aici o vreme, să mă uit la prietena mea.

Băiatul chicoti. Mereu i se păruse amuzant obiceiul Lisei de a vorbi despre mare ca despre o persoană. Nu-i nimic, o cunoștea de când mergeau de-a bușilea, erau prieteni de vreo cincisprezece ani. Împărțiseră amintiri, cursuri, lacrimi și râsete. Se obișnuise cu micile ei ciudățenii și aproape că nu le mai băga de seamă.

Se trânti pe nisip, lângă ea:

 – Bine. Mă uit și eu la prietena ta, dacă nu te deranjează.

 – Normal, stai aici, cu mine.

Lisa zâmbi și îl privi pe băiatul care îi imitase gestul de a-și strâne genunchii la piept și de a-și rezema bărbia de ei. Dacă soarele și marea ar fi putut avea un fiu, Jonathan ar fi fost acela. Fața îi era încadrată de o coamă de bucle blonde, iar ochii albaștri-verzui cu siguranță aveau culoarea apei din abisuri. Spre deosebire de Lisa, el părea să fie făcut din lumină pe dinăuntru. O lumină care îi ieșea prin toți porii.

 – Ia zi, te-ai hotărât ce faci de ziua ta? Șaișpe ani… Tare! zise el.

 – Nu, nu chiar. Nu încă.

 – Da’ știi că e weekendul ăsta, da? Adică azi e joi. Ziua ta e mâine și normal ar fi să te serbezi sâmbătă. Pe de altă parte, e vacanța de vară, așa că ai putea și mâine…

 – Nu!

 – OK, OK, ce sari așa? Da’ acu’ pe bune, cum să nu vrei o petrecere? Faci șaișpe ani, e o treabă, știi? P să poți să conduci și să faci tot felul de chestii tari. Nu visăm toți la asta?

 – Îmi pare rău… Știu că e o treabă. Doar că… nu știu, mi se pare aiurea să dau un party așa de repede după ce mama și tata…

Vocea i se stinse. Jonathan oftă și coborî privirea; rămase tăcut câteva momente care părură extrem de lungi, timp în care desenă la întâmplare linii în nisip, cu degetele de la picioare.. Atunci când vorbi, tonul îi era blând ca un alint:

 – Lisa… A trecut un an. Știu că e greu și nu pot să-ți zic să mergi mai departe, dar cred că e timpul să reîncepi să trăiești. Sau măcar să încerci.

Ea dădu din cap și închise ochii. Simțea cum i se adună lacrimile sub pleoape, dar anticipa și arsura sclipirii aurii din irișii ei. Voia ca Jonathan să nu vadă nici una, nici alta.

Părinții îi muriseră în primăvara trecută, într-un accident de barcă. O furtună apărută de nicăieri le curmase viețile, iar ea ajunsese să locuiască împreună cu sora tatălui, care după tragedie se mutase din New York în California.

Cu cincisprezece ani mai mare decât Lisa, Annie era jurnalistă și colabora cu mai multe publicații din toată țara. Nu conta dacă locuia la New York, Santa Monica sau Seul, atâta timp cât avea la îndemână un laptop și o conexiune la internet. Deși îi lipsea agitația marelui oraș, femeia găsea că lipsa sezonului rece și apropierea de apa caldă a oceanului erau plusuri față de metropolă. Pe lângă asta, spera ca prezența ei să-i aducă Lisei o oarecare alinare, mai mult decât simplul fapt de a-i fi tutore.

 

Demoni


Cartea Demoni poate fi achiziționată de la:

«
»
%d blogeri au apreciat: