Clive și-a trecut cu succes examenele de barou, dar exact înainte de ceremonia de absolvire a suferit o formă febrilă de gripă, nu foarte gravă. Maurice a venit să-l vadă în timpul convalescenței, s-a molipsit și el și a căzut la rândul lui la pat. Așa încât, timp de câteva săptămâni, s-au văzut puțin și, când s-au întâlnit, Clive era în continuare palid și nervos. Sosise la familia Hall – a căror reședință o prefera în locul casei lui Pippa – cu speranța că mâncarea bună și liniștea de acolo îl vor însănătoși. A mâncat puțin și a vorbit rar, tema predilectă fiind zădărnicia tuturor lucrurilor.
– Sunt avocat pledant pentru că s-ar putea să intru în viața publică, a spus el, ca răspuns la o întrebare a Adei. Dar de ce să intru în viața publică? Cine mă vrea?
– Mama ta spune că oamenii din comitat te vor.
– Dacă este cineva pe care să-l vrea cei din comitat, acela e un radical. Doar că eu am vorbit cu mai multă lume decât mama, și oamenii sunt plictisiți de noi, clasele privilegiate, care ne plimbăm în automobile și cerem ceva de făcut. Toată această vânzoleală solemnă între marile familii… e un joc lipsit de veselie. Nu se mai joacă nicăieri în altă parte, în afară de Anglia. (Maurice, eu o să plec în Grecia.) Nimeni nu ne vrea și nu vrea nimic altceva decât o viață mai tihnită.
– Dar activitatea publică exact asta înseamnă, să oferi o viață mai tihnită, chirăi Kitty.
– Înseamnă sau ar trebui să însemne?
– Păi, tot aia e.
- Este și ar trebui să fie nu sunt unul și același lucru, zise mama ei, mândră că a sesizat diferența. N‑ar trebui să-l întrerupi pe domul Durham, când tu…
– …este, completă Ada, și râsul general al familiei îl făcu pe Clive să tresalte.
– Suntem și ar trebui să fim, conchise doamna Hall, foarte diferiți.
- Nu întotdeauna, o contrazise Clive.
- Nu întotdeauna. Nu uita, Kitty! repetă doamna Hall, vag mustrător, căci în alte ocazii ea nu-l întrerupsese pe Clive.
La prima ei afirmație, Kitty a reacționat cu un țipăt. Ada a zis și ea ceva; Maurice, nimic. Continua să mănânce, placid, prea obișnuit cu astfel de discuții la masă ca să mai bage de seamă că ele îl tulburau pe prietenul său. Între felurile de mâncare, mai spunea câte o anecdotă. Cu toții păstrau tăcerea, ca să-l asculte. Vorbea încet, spunea platitudini, fără să fie atent la vorbele pe care le rostea, fără să se străduiască să fie interesant. Clive l-a oprit, brusc.
– Știți… cred că o să leșin, zise el și căzu de pe scaun.
– Kitty, adu o pernă, Ada – colonie, zise fratele lor – descheindu-l pe Clive la guler. Mamă, fă-i vânt cu evantaiul. Nu. Fă-i vânt…
– Ce prostie, murmură Clive.
În timp ce vorbea, Maurice l-a sărutat.
- Acum sunt bine.
Fetele și un servitor au intrat în fugă.
– Pot să merg, zise Clive, și culoarea îi reveni în obraji.
- Nici vorbă, strigă doamna Hall. Maurice o să te ducă în brațe… Domnule Durham, puneți-vă brațele pe după Maurice.
– Haide, bătrâne. Doctorul, să-i telefoneze cineva.
L-a luat în brațe pe prietenul său, care era atât de slăbit, încât începu să plângă.
– Maurice… sunt un prost.
– Fii prost, i-a răspuns Maurice.
Au urcat scările, Maurice l-a dezbrăcat și l-a băgat în pat.
Doamna Hall a bătut la ușă și Maurice a ieșit pe coridor, zicând repede:
– Mamă, nu e nevoie să le spui celorlalți că l-am sărutat pe Durham.
- A, sigur că nu.
Lui nu i-ar plăcea. Eram cam tulburat și am făcut-o fără să mă gândesc. Știi că suntem foarte buni prieteni, aproape frați.
Nu trebuia să spună mai mult. Doamna Hall era încântată să aibă mici secrete cu fiul ei; îi amintea de vremea când ea însemnase atât de mult pentru el. Li sa alăturat și Ada, cu o sticlă cu apă caldă, pe care Maurice i-a dus-o bolnavului.
– Doctorul o să mă vadă în halul ăsta, suspină Clive.
– Sper să te vadă.
– De ce?
Maurice și-a aprins o țigară și s-a așezat pe marginea patului.
– Vrem să vadă cât de rău îți este. De ce te-a lăsat Pippa să călătorești?
– Mă așteptam să mă simt bine.
- Naiba să te ia!
– Putem să intrăm? strigă Ada de dincolo de ușă.
- Nu. Trimiteți-l pe doctor singur.
- A sosit, răcni Kitty de la distanță.
A fost anunțat doctorul, un bărbat doar puțin mai în vârstă decât ei.
– Salut, Jowitt, zise Maurice ridicându-se. Te rog, fă-mi-l bine pe tipu’ ăsta. A avut gripă și trebuia să se simtă mai bine. Rezultatul e că a leșinat și nu se poate opri din plâns.
– Cunoaștem, cunoaștem, făcu domnul Jowitt, înfigând un termometru în gura lui Clive. Ați muncit mult în ultimul timp?
– Da, și acum vrea să plece în Grecia.
- Așa o să facă. Acum lasă-ne singuri. Vorbim când cobor.
Maurice s-a supus, convins că prietenul lui e serios bolnav. Jowitt a apărut după vreo zece minute și ia spus doamnei Hall că nu era nimic grav… doar o recidivă serioasă. A scris rețetele și a zis că o să trimită o infirmieră. Maurice l-a condus în grădină și, punând o mână pe brațul lui, l-a întrebat:
- Ei, acum să-mi spui cât e de bolnav. Asta nu e o recidivă. E ceva mai mult. Te rog, să-mi spui adevărul.
- Nu are nimic, zise Jowitt cumva enervat, pentru că se lăudase că va spune adevărul. Credeam că ți-ai dat seama. Criza de nervi s-a potolit și o să adoarmă. E doar o banală recidivă. De data asta va trebui să fie mai atent, asta e tot.
Cartea Maurice poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,1 rating based on 46.962 ratings (all editions)
ISBN-10: 9734671510
ISBN-13: 9789734671519
Goodreads: 39027866
Author(s):Publisher: Polirom
Published: 3//2018
Scris la începutul secolului trecut, imediat după Howards End, şi publicat abia în 1971, Maurice a mers înaintea timpului său prin temă şi prin ideea că dragostea dintre doi bărbaţi poate exista. Petrecîndu-se într-o elegantă lume edwardiană, povestea lui Maurice începe cînd personajul are paisprezece ani. Acţiunea îl urmăreşte în perioada în care e elev de liceu, apoi student la Cambridge şi, în final, angajat la firma familiei. Într-o societate împărţită riguros în clase sociale, personajul principal al romanului e un tînăr obişnuit, convenţional, care se integrează perfect, însă această aparenţă ascunde o realitate cu totul diferită: Maurice e homosexual. Între dorinţa de a se vindeca de această „boală de care suferă nefericiţi ca Oscar Wilde” şi aceea de a-şi asuma adevărata identitate, Maurice parcurge etapa negării, a constrîngerilor religioase şi sociale, a despărţirii şi geloziei. Pe fundalul poveştii de dragoste şi al conştientizării homosexualităţii, Maurice se distinge de celelalte romane ale lui Forster prin caracterul intimist şi exprimarea radicală a libertăţii individuale.
Fragmentul zilei – 11 decembrie 2019: Maurice – E.M. Forster