"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 11 ianuarie 2020: Jocul cu mărgele de sticlă – Herman Hesse

Intenția noastră este să cuprindem în această carte puținul material biografic pe care l-am putut găsi în legătură cu Josef Knecht, ludi magister Josephus III, cum e numit în arhivele jocului cu mărgele de sticlă. Nu trecem cu vederea faptul că această încercare se află, sau pare să se afle, într-o anumită măsură în contradicție cu legile și datinile ce stăpânesc viața spirituală. Unul dintre principiile majore ale vieții noastre spirituale constă tocmai în disoluția factorului individual, în încadrarea pe cât posibil desăvârșită a insului în ierarhia autorității educative și a științelor. Iar acest principiu s-a înfăptuit printr-o tradiție îndelungată în așa măsură, încât astăzi este nemaipomenit de greu, ba chiar în multe cazuri cu totul imposibil să mai găsești amănunte biografice și psihologice despre persoanele, luate individual, care au slujit într-un mod eminent această ierarhie; în foarte multe cazuri, nu mai pot fi stabilite nici măcar numele persoanelor. Una dintre caracteristicile vieții spirituale a Provinciei noastre rezidă în aceea că organizarea ei ierarhică are drept ideal anonimatul și că se apropie foarte mult de realizarea acestui ideal.

Dacă, totuși, am stăruit în încercarea noastră de a stabili câte ceva asupra vieții lui ludi magister Josephus III și de a schița fugar imaginea personalității sale, am făcut-o nu din vreun cult al personalității și nici din nesupunere față de obiceiuri, ci dimpotrivă, după cum credem, numai în sensul unui serviciu adus adevărului și științei. E o idee veche: cu cât formulăm o teză mai ritos și mai categoric, cu atât mai irezistibil își cheamă ea antiteza, încuviințăm și respectăm ideea care stă la baza anonimatului autorității noastre și a vieții noastre spirituale.

Dar o privire aruncată în preistoria chiar a acestei vieți spirituale, îndeosebi în evoluția jocului cu mărgele de sticlă, ne arată într-un mod incontestabil că fiecare fază a evoluției, fiecare amplificare, fiecare modificare, fiecare cotitură esențială, indiferent dacă ar trebui considerată progresivă sau conservatoare, îl dezvăluie indubitabil nu numai pe autorul unic și propriu-zis, ci și chipul limpede al acestuia tocmai în persoana celui care a introdus modificarea, care a fost instrumentul transformării și al perfecționării.

Firește, ceea ce înțelegem noi astăzi prin personalitate se deosebește considerabil de sensul pe care-l dădeau noțiunii biografii și istoricii din timpurile mai vechi. Pentru ei, și mai ales pentru autorii din acele epoci, care aveau o pronunțată înclinare spre biografie, esențialul la o personalitate pare a fi fost, am zice, trăsătura excepțională, anomalia și unicul, ba chiar, adesea, de-a dreptul patologicul, în vreme ce noi, cei de astăzi, vorbim în genere despre personalități marcante abia atunci când întâlnim oameni care, dincolo de orice originalități și bizarerii, au reușit să se încadreze pe cât posibil complet în generalitate, să se pună pe cât posibil mai deplin în serviciul a ceea ce se află mai presus de persoane. Dacă privim cu mai multă atenție, constatăm că și Antichitatea a cunoscut acest ideal: întruchiparea înțeleptului sau a desăvârșitului la vechii chinezi, de pildă, sau idealul învățăturii socratice despre virtute aproape că nu se deosebesc prin nimic de idealul nostru actual, iar unele mari organizații spirituale, cum ar fi biserica romană în epocile ei de grandoare, au cunoscut principii similare, și unele dintre figurile lor cele mai mari, ca sfântul Toma din Aquino, ne apar, aidoma statuilor din vechea Grecie, mai mult ca niște reprezentări clasice ale unor tipuri decât ca persoane individuale. Cu toate acestea, în vremurile reformării vieții spirituale, care a început în secolul al douăzecilea și ai cărei moștenitori suntem, acel vechi ideal pur aproape că s-a pierdut, în mod vădit, cu totul. Suntem uimiți când în biografiile din acele timpuri găsim povestindu-se cam prea pe larg câți frați și câte surori a avut eroul sau câte urme și cicatrice sufletești i-au lăsat desprinderea de copilărie, pubertatea, lupta pentru afirmare în viață, căutările în dragoste.

Pe noi, cei de astăzi, nu ne interesează patologia, nici istoria familială, nici viața instinctuală sau digestia și somnul eroului; pentru noi nu sunt deosebit de importante nici chiar preistoria lui spirituală, educația prin studiile preferate, lecturile îndrăgite și așa mai departe. Pentru noi, erou și om vrednic de un interes deosebit devine numai acela care este pus de natură și prin educație în situația să-și dizolve aproape pe de-a-ntregul persoana în funcția ei ierarhică, fără ca totuși prin aceasta să-și piardă impulsul puternic, proaspăt, demn de admirat, care constituie mireasma și valoarea individului. Iar când între persoană și ierarhie se ivesc conflicte, noi vedem chiar în aceste conflicte piatra de încercare a dimensiunilor unei personalități. Pe cât de puțin suntem de acord cu rebelul pe care poftele și pasiunile îl împing la ruptura cu ordinea stabilită, pe atât de mult venerăm amintirea unui sacrificiu, a ceva cu adevărat tragic.

Interesul pentru persoană, pentru nume, pentru înfățișare și gesturi ni se pare acum îngăduit și firesc la ei, la eroi, la acești oameni într-adevăr exemplari, fiindcă până și în cea mai desăvârșită ierarhie, în organizația cea mai lipsită de fricțiuni noi nu vedem nicidecum o mașinărie înjghebată din piese moarte și indiferente în sine, ci un corp viu, alcătuit din părți și animat de organe care își au fiecare chipul propriu și independența sa și participă la minunea vieții, în acest sens ne-am străduit să adunăm informații despre viața maestrului jocului cu mărgele de sticlă Josef Knecht, îndeosebi din cele scrise de el însuși, dând la iveală și mai multe manuscrise, pe care le considerăm vrednice de citit.

Ceea ce avem de împărtășit asupra persoanei și vieții lui Knecht este desigur cunoscut în întregime sau în parte unora dintre membrii Ordinului, în special jucătorilor cu mărgele de sticlă, și tocmai din acest motiv cartea noastră se adresează nu doar acestui cerc, ci nădăjduiește să-și afle cititori plini de înțelegere și dincolo de el.

Pentru acest cerc restrâns, cartea noastră nu ar avea nevoie de nici o introducere și de nici un comentariu, întrucât însă dorim ca biografia și scrierile eroului nostru să aibă cititori și în afara Ordinului, ne revine sarcina cam dificilă sa începem cartea cu o mică introducere populară, destinata cititorilor mai puțin avizați, despre sensul și istoria jocului cu mărgele de sticlă.

Jocul Cu Margele De Sticla


Cartea Jocul cu mărgele de sticlă poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,1 rating based on 29.813 ratings (all editions)

ISBN-10: 6066094238
ISBN-13: 9786066094238
Goodreads: 18368944

Author(s): Publisher: Rao
Published: 4//2013

In Jocul cu margele pe sticla clasicismul armonios si echilibrat se interfereaza cu romantismul avantat si patetic, ambele au numeroase puncte de tangenta cu realismul si nu se refuza contactului innoitor cu expresionismul si suprarealismul. Motive, tipologii, procedee, mijloace de expresie aparent ireconciliabile celebreaza in scrisul lui Hermann Hesse intalniri amicale, ca pentru a demonstra ca nimic nu este inutil si pe deplin perisabil in experienta creatoare a secolelor.
 


Fragmentul zilei – 11 ianuarie 2020: Jocul cu mărgele de sticlă – Herman Hesse

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: