Fragmentul zilei – 12 noiembrie 2020: S.T.A.G.S. – M.A. Bennett

Cred că sunt o criminală.

Deși, având în vedere că n-am intenționat să săvârșesc omor, presupun că a fost ucidere din culpă; așadar, tehnic vorbind, aș fi o “ucigașă din culpă”, dar nu cred că există expresia asta. Când am obținut bursa la STAGS, fosta mea directoare mi-a zis: “Ai să fii cea mai deșteaptă elevă din școala aia, Greer MacDonald.” Poate sunt, poate nu sunt. Dar sunt destul de deșteaptă cât să știu că expresia ucigaș din culpă nu există.

Înainte de a vă pierde de tot simpatia pentru mine, ar trebui să precizez că nu am omorât cu mâinile mele. Am fost mai mulți. Am ajutat la pricinuirea unei morți, dar nu de una singură. Sunt ucigașă în sensul în care și vânătorii de vulpi sunt ucigași – fiecare în parte e răspunzător de moartea vulpii, deși vânează în ceată. Nimeni nu știe care câine a sfâșiat vulpea, dar toți câinii și toți călăreții în elegantele lor haine roșii sunt părtași.

Taman ce m-am dat de gol. V-ați prins? Hainele alea – hainele purtate de bogătani când merg la vânătoare de vulpi – sunt stacojii, nu roșii; stacojiu de vânătoare. Iar câinii nu-s câini, sunt copoi de vânătoare.

Mă dau de gol de fiecare dată când deschid gura; Greer MacDonald, Fata care Nu Se Integrează. Accentul meu nordic e de vină. M-am născut și am crescut în Manchester, iar până vara asta am frecventat Bewley Park Comprehensive School. În ambele locuri m-am integrat de minune. Când am câștigat bursa la STAGS, am încetat să mă integrez.

Se cuvine să vă spun câteva vorbe despre STAGS, fiindcă acum îmi dau seama cât de legată e școala de crimă. STAGS vine de la St Aidan the Great School, Școala Sfântul Aidan cel Mare, și este literalmente cea mai veche școală din Anglia. La școala mea publică, Bewley Park, nu exista clădire construită înainte de 1980. Prima parte din STAGS, capela, s-a zidit hăt în 683 și e acoperită de fresce. Fresce. Bewley Park era acoperită cu graffiti.

STAGS a fost întemeiată în secolul al VII-lea chiar de omul cu pricina: de Sfântul Aidan cel Mare, vreau să zic. Înainte ca Biserica să decidă că era “cel Mare”, Aidan a fost un simplu călugăr bătrân care cutreiera nordul Angliei propovăduind cuvântul Domnului oricui dorea să asculte. Apoi, probabil ca să se oprească din cutreierat, a întemeiat o școală, unde le-a povestit învățăceilor totul despre creștinism. Ați putea crede că l-au făcut sfânt fiindcă nu-i mai tăcea gura despre creștinism, dar se pare că treburile nu merg așa. Ca să devii sfânt, trebuie să săvârșești o minune. Minunea lui Aidan a fost că a făcut un cerb invizibil, salvându-l de vânători. Astfel, cerbul a devenit atât emblema lui Aidan, cât și a școlii. Când am primit invitația la interviu, primul lucru pe care l-am remarcat au fost coarnele cerbului, chiar la începutul scrisorii, ca două despicături negre și zimțate în hârtie.

Am văzut St Aidan the Great School pentru prima oară atunci când m-am dus la interviu. Era una dintre zilele alea însorite din toiul iernii, cu umbre lungi, joase și pajiști pe care chiciura scânteiază necontenit. În Mini Cooper-ul vechi de zece ani, tata m-a condus printre porți și a urcat pe lunga alee printre peluzele luxuriante. La capătul drumului am coborât din mașină și ne-am oprit să ne holbăm. De-a lungul nesfârșitei călătorii din Manchester până în Northumberland văzuserăm peisaje extraordinare, dar ăsta era cel mai tare. Era un conac medieval frumos, uriaș, cu un soi de șanț de apărare și un podeț la intrare. Nu părea nicidecum cartierul general al unui cult tulburător, cum e în realitate. Singurul indiciu, dacă aș fi căutat unul, putea fi perechea de coarne de deasupra ușii principale.

 – O altă țară, am zis eu șovăielnic.

Tata n-a încuviințat din cap, nici n-a murmurat: “Poți s-o mai zici o dată.” A spus:

 – Dacă.

Tata e cameraman de faună și iubește filmele de toate genurile, nu doar documentarele despre natură la care lucrează de obicei. Ne uităm la o mulțime de filme împreună, de la filme obscure și subtitrate până la cele mai stupide superproducții recente. Ba chiar m-au botezat după Greer Garson, o vedetă de cinema din zilele filmului alb-negru. Când tata călătorește sau filmează noaptea, mă uit singură la filme, doar ca să mai recuperez din avantajul de treizeci de ani pe care-l are față de mine. Avem un joculeț; când vedem ceva care ne amintește de un film, zicem titlul tare, iar celălalt trebuie să numească alt film pe aceeași temă. Acum urmăream filme despre școli private.

 – Și, a zis el, Zéro de Conduite.

 – Oh là là, am zis, un film francez. Schimbăm foaia!

Mi-am stors creierii.

 – Filmele Harry Potter, de la unu la opt, am zis cam nesigură. Asta înseamnă opt puncte.

Tata mi-a auzit fără îndoială nervii din glas. Știe atâtea filme, că m-ar fi putut bate cu ușurință, dar hotărâse probabil că nu era ziua potrivită.

 – În regulă, mi-a zis el, aruncându-mi surâsul lui șui. Ai câștigat!

A privit în sus la intrarea principală și la coarnele de deasupra ușii.

 – Hai să isprăvim cu asta.

Și am isprăvit. Am susținut interviul, am dat examenul, am intrat. Iar opt luni mai târziu, la începutul trimestrului de toamnă, treceam pragul intrării, pe sub coarne, ca elevă în ultimii doi ani de liceu.

Curând aveam să aflu că, la STAGS, coarnele sunt lucru mare. Coarnele se zbârlesc pe toți pereții. De asemenea, pe blazonul școlii figurează un cerb, sub care apar brodate cuvintele Festina Lente. (Nu, nici eu n-am știut; e în latină și înseamnă „Grăbește-te încet”.) În capelă, frescele de care am pomenit înfățișează scene din vânătoarea “miraculoasă” de cerbi, când Sfântul Aidan a făcut cerbul invizibil. Tot în capelă se mai găsește un vitraliu vechi de tot, cu sfântul ținând un deget ridicat în dreptul feței unui cerb speriat, de parcă ar încerca să-i spună animalului să nu facă zgomot. M-am zgâit mult la fresce și la vitraliu, fiindcă trebuie să mergem în fiecare dimineață la capelă, o chestie destul de plictisitoare.

În capelă nu-i doar plictisitor, ci și frig de crapă pietrele. E singurul moment în care mă bucur că port uniforma STAGS. Uniforma se compune dintr-o mantie neagră în stil Tudor, din fetru gros, lungă până la genunchi, cu nasturi aurii în față. La gât purtăm o panglică albă clericală, iar în talie, o curelușă subțire din piele de căprioară, care trebuie înnodată într-un fel anume. Pe sub mantie purtăm ciorapi lungi de un roșu aprins, culoarea sângelui arterial. O vestimentație cam tâmpită, dar măcar ține de cald la hotarele comitatului Northumberland.

 

STAGS

 


Cartea S.T.A.G.S. poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 

Fragmentul zilei – 12 noiembrie 2020: S.T.A.G.S. – M.A. Bennett

Alte titluri Curtea Veche.

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: