"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 13 ianuarie 2020: Old Surehand – Karl May

În timpul numeroaselor mele călătorii și peregrinări îndepărtate, am întâlnit foarte des, mai ales între așa-zișii sălbatici și semicivilizați, oameni care mi-au devenit prieteni și a căror amintire mi-a rămas scumpă până în ziua de astăzi și așa îmi va rămâne până la moarte. Dar pe niciunul nu l-am iubit așa cum l-am iubit pe Winnetou, vestita căpetenie a apașilor. Prietenia pentru el m-a adus din îndepărtata Africă sau Asie înapoi în preriile, pădurile și Munții Stâncoși ai Americii de Nord. Chiar dacă întoarcerea mea nu fusese fixată dinainte și nu stabilisem cu el o întâlnire, știam bine cum îl pot găsi. În asemenea cazuri, fie că mergeam la Rio Pecos, seminția apașilor de care ținea, și mă interesam unde se găsește, fie că aflam același lucru de la oamenii Vestului sau de la indienii cu care mă întâlneam. Ecoul faptelor sale se răspândea repede, iar prezența lui, oriunde ar fi apărut el, era de asemenea imediat cunoscută până-n depărtări.

Adeseori, însă, puteam să-i comunic la despărțire când o să mă întorc, și atunci stabileam cu precizie locul și data întâlnirii noastre. Eu mă orientam după datele calendaristice, în timp ce el folosea sistemul indian de socotire a timpului și, cu toate că se spune că pe acest sistem nu te poți bizui, Winnetou venea la locul întâlnirii atât de punctual, încât niciodată nu s-a întâmplat să fiu nevoit să-l aștept.

O singură dată am crezut că n-a fost punctual, dar era numai în aparență. Fusesem nevoiți să ne despărțim în îndepărtatul Nord, pe așa-numitul côteau coastă și hotărâsem să ne întâlnim cu patru luni mai târziu în Sierra Madre. Atunci m-a întrebat:

 – Fratele meu cunoaște apa numită Clearbrook Pârâul-Limpede. Am fost acolo împreună la vânătoare, îți mai aduci aminte de stejarul vieții, sub care am făcut popas în noaptea aceea?

 – Îmi amintesc foarte bine.

 – Atunci va fi ușor să ne găsim. Creștetul copacului s-a uscat, așa că nu mai crește. Winnetou va fi acolo la amiază, când umbra copacului o să aibă de cinci ori lungimea fratelui meu. Howgh!

Firește că a trebuit să transpun aceste indicații în orele noastre, și astfel am sosit la timp la locul stabilit. Dar nici urmă de Winnetou, cu toate că umbra copacului măsura exact de cinci ori lungimea mea. Am așteptat mai multe ceasuri; el tot nu apărea. Începusem să fiu îngrijorat din cauza lui, pentru că știam că numai un accident ar fi putut să-l împiedice să își țină cuvântul; când, deodată, îmi trecu prin minte că s-ar fi putut ca el să fi trecut pe aici și, dintr-un motiv bine întemeiat, să nu fi putut să mă aștepte. În acest caz, cu siguranță că mi-a lăsat vreun semn. Cercetai cu atenție scoarța copacului și, într-adevăr, la înălțimea unui stat de om era înfiptă o crenguță uscată de molid! Întrucât un stejar nu are crenguțe de molid, aceasta trebuia să fi fost vârâtă acolo cu un scop, iar faptul că era complet uscată, dovedea că a trecut ceva timp de când se afla acolo. Scoțând-o, am găsit o hârtie înfășurată pe vârful care fusese înfipt în copac. Desfăcând hârtia am putut citi: Comanșii vor să-l atace pe Bloody Fox. Fratele meu să vină imediat la el. Winnetou se grăbește să-l prevină din timp.

Cititorii mei care-l cunosc pe Winnetou știu prea bine că el știa să scrie și să citească perfect. Aproape totdeauna avea hârtie la el. Ştirea ce mi-o da nu era prea bună. Eram îngrijorat de soarta lui, cu toate că știam că poate face față oricărui pericol. Mă temeam și pentru Bloody Fox. Dacă Winnetou nu reușea să ajungă la el înaintea comanșilor, mai mult ca sigur că acesta era pierdut. Nici situația mea nu era prea bună. Bloody Fox se instalase într-o oază probabil singura din pustiul numit Llano Estacado, dar pentru a ajunge acolo trebuia să trec prin ținuturile comanșilor, cu care avuseserăm multe ciocniri războinice. Dacă nimeream în mâinile lor, cu siguranță că mă aștepta stâlpul caznelor, cu atât mai mult cu cât acest trib dezgropase securea războiului și întreprinsese numeroase incursiuni soldate cu pradă bogată.

Situația mă obliga să nu mai zăbovesc și să trec imediat la acțiune. Este adevărat că eram singur și că nu mă puteam bizui decât pe mine; dar aveam arme bune și un cal minunat, în care puteam avea toată încrederea. Iar regiunea prin care trebuia să trec o cunoșteam bine și-mi ziceam că unui om al Vestului, cu experiență, îi este mai ușor să răzbească singur decât în tovărășia unor însoțitori în care nu poate avea deplină încredere. Şi, în sfârșit, orice ezitare trebuia să dispară în fața faptului că Bloody Fox era în primejdie: trebuia salvat. De aceea am încălecat și am pornit la drum pentru a îndeplini dorința prietenului și fratelui meu roșu.

Atâta timp cât mă aflam în Sierra propriu-zisă, nu aveam de ce să mă tem, puteam să mă adăpostesc ușor și eram obișnuit să fiu atent. După aceea însă urmau niște platouri pleșuve, unde puteai fi zărit de departe. Locurile erau brăzdate de prăpăstii abrupte și canioane adânci. Numai ici-colo creșteau diferite specii de cactuși și de aloe, după care un călăreț nu avea cum să se ascundă. Era foarte ușor ca, într-un asemenea canion, să dau peste comanși, și atunci singura mea scăpare era să-mi întorc calul cât pot de repede și să mă bizui pe iuțeala și rezistența lui.

Locul cel mai periculos dintre toate era Mistake Canion Prăpastia Erorii, pentru că era drumul indian cel mai umblat dintre munți și câmpie. Numele i se trăgea de la o greșeală fatală. Se povestea că un vânător alb și-ar fi împușcat acolo pe cel mai bun prieten al lui, un apaș, în locul unui comanș dușman. Nu știam cine era nici acel alb, nici cei doi indieni; nu putusem afla numele lor. De atunci, independent de pericolul propriu-zis al acestui canion, un westman superstițios îl ocolea. Se spunea că un alb rar reușea să-l traverseze nevătămat, deoarece stafia apașului ucis îl ducea la pieire.

Old Surehand

 

 


Cartea Old Surehand poate fi cumpărată de la:

 

 

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.

 


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 

Fragmentul zilei – 13 ianuarie 2020: Old Surehand – Karl May

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: