Am alergat desculț, peste pajiște. Odată ce am ajuns printre copaci, mi-am aruncat hainele, m-am agățat de creanga mea preferată, care atârna destul de jos, m-am legănat deasupra apei și mi-am dat drumul.
O aterizare perfectă!
Plutind pe apă, am auzit o plescăitură și apoi încă una, când doi dintre prietenii mei au sărit după mine. Când am ieșit din apă și ne-am întrecut până la crengile noastre, după care am luat-o de la capăt. Când tăieturii de lemne care munceau în amonte ne-au amenințat că ne strică distracția, trimițând buștenii proaspăt tăiați în aval către moară, ne-am adaptat repede, alegând să facem pluta, fiecare pe bușteanul lui, privind la lumina soarelui care se strecura printre bolta de stejari, molizi și pini.
Oricât de des repetam aceste lucruri, nu mă plictiseam niciodată de ele. Uneori, în zilele acelea fierbinți de vară, purtam slip, cel puțin atunci când credeam că vor fi și adulți prin zonă. Dar de obicei nu purtam nimic.
Faptul că mama îmi interzisese să mai merg la râu făcea ca escapadele mele să fie și mai palpitante.
La urma urmei, nici nu știam să înot.
Iarna, râul era la fel de distractiv. Fratele meu mai mare, Tsalig, m-a ajutat să-mi construiesc niște patine din tot felul de materiale ciudate, rămășițe de metal aduse de bunicul nostru, fierarul, și vreascuri din stiva de lemne de foc. Și am fost foarte inventiv. Erau primitive și stângace, dar funcționau! Eram micuț, dar rapid; îmi plăcea să mă întrec cu băieții mai mari pe gheața plină de dâmburi. Odată, David, un alt frate de-al meu, a patinat pe o gheață subțire și gheața a cedat. A căzut în râul înghețat. Din fericire, apa nu era adâncă. L-am ajutat să iasă și am fugit acasă să ne schimbăm de hainele ude leoarcă și să ne uscăm lângă vatră. Odată încălziți și uscați, ne-am întrecut din nou până la râu pentru o nouă aventură.
Viața părea o călătorie nesfârșită, lipsită de griji.
Așadar, nici cele mai înspăimântătoare basme nu m-ar fi putut pregăti pentru monștrii pe care aveam să îi înfrunt câțiva ani mai târziu, pentru scăpările ca printre urechile acului sau pentru eroul care avea să îmi salveze viața, deghizat și el în monstru. Primii ani nu m-au avertizat nicicum despre ce avea să urmeze.
Numele meu este Leib Lejzon, deși acum sunt cunoscut drept Leon Leyson. M-am născut la Narewka, un sat din nord-estul Poloniei, de lângă Białstok, nu departe de granița cu Belarus. Strămoșii mei locuiseră acolo generații la rând; de fapt, mai bine de două sute de ani.
Părinții mei erau oameni cinstiți și harnici, care nu așteptau să capete niciodată ceva dacă nu era câștigat prin muncă. Mama, Chanah, era cea mai mică dintre cei cinci copii ai familiei ei, două fete și trei băieți. Pe sora ei mai mare o chema Shaina, care înseamnă „frumoasă” în idiș. Mătușa era într-adevăr frumoasă; mama nu era, iar acest lucru se simțea în felul în care se purtau toți cu ele, inclusiv părinții lor. Desigur că aceștia își iubeau fetele, dar pe Shaina o considerau prea frumoasă pentru munca fizică; pe mama mea, nu. Îmi amintesc când îmi povestea mama că trebuia să care găleți cu apă pentru muncitorii de la câmp. Era cald; apa era grea, dar această însărcinare s-a dovedit norocoasă pentru ea – ca și pentru mine. Pe acele câmpuri l-a văzut mama pentru prima oară pe viitorul ei soț.
Deși tata a început să o curteze, căsătoria lor trebuia să fie aranjată de părinți ori cel puțin așa trebuia să pară. Acesta era obiceiul acceptat la acea vreme în Europa de Est. Din fericire, părinții lor erau mulțumiți de atracția reciprocă dintre copii. Curând, cei doi s-au căsătorit; mama avea șaisprezece ani, iar tata, Moshe, avea optsprezece.
Pentru mama, viața de cuplu se asemăna mult cu viața trăită alături de părinți. Își petrecea zilele muncind în gospodărie, făcând mâncare și îngrijind familia, dar în loc de părinți și de frați, avea acum grijă de soț și de copii.
Fiind mezinul, nu o aveam prea des doar pentru mine, așa că unul dintre momentele mele preferate era atunci când frații și sora mea erau la școală și femeile din vecini veneau în vizită. Stăteau în jurul vetrei, împletind sau făcând perne din pene de gâscă. Mă uitam la ele cum adunau penele și le îndesau în fețele de pernă, scuturându-le ușor ca să se așeze uniform. Inevitabil, mai scăpau o parte din ele. Cădea în sarcina mea să strâng micile pene care pluteau prin aer. Mă întindeam după ele, dar îmi scăpau mereu printre degete. Din când în când, aveam noroc să strâng un pumn de pene, iar vecinele îmi răsplăteau efortul cu râsete și aplauze. Era o treabă grea să jumulești gâștele, așa că fiecare pană era prețioasă.
Abia așteptam să o aud pe mama schimbând povești cu prietenele ei și, uneori, chiar și câteva bârfe de prin sat. Atunci vedeam o latură diferită a ei, mai liniștită și mai relaxată.
Cartea Un băiat pe lista lui Schindler poate fi cumpărată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,4 rating based on 26.933 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067761467
ISBN-13: 9786067761467
Goodreads: 70047558
Author(s):Publisher:
Published: //
Even in the darkest of times—especially in the darkest of times—there is room for strength and bravery. A remarkable memoir from Leon Leyson, one of the youngest children to survive the Holocaust on Oskar Schindler’s list.
Leon Leyson (born Leib Lezjon) was only ten years old when the Nazis invaded Poland and his family was forced to relocate to the Krakow ghetto. With incredible luck, perseverance, and grit, Leyson was able to survive the sadism of the Nazis, including that of the demonic Amon Goeth, commandant of Plaszow, the concentration camp outside Krakow. Ultimately, it was the generosity and cunning of one man, a man named Oskar Schindler, who saved Leon Leyson’s life, and the lives of his mother, his father, and two of his four siblings, by adding their names to his list of workers in his factory—a list that became world renowned: Schindler’s List.
This, the only memoir published by a former Schindler’s List child, perfectly captures the innocence of a small boy who goes through the unthinkable. Most notable is the lack of rancor, the lack of venom, and the abundance of dignity in Mr. Leyson’s telling. The Boy on the Wooden Box is a legacy of hope, a memoir unlike anything you’ve ever read.
Fragmentul zilei – 13 ianuarie 2021: Un băiat pe lista lui Schindler – Leon Leyson
Alte titluri RAO.