"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 14 mai 2019: Grădina de iarnă – Kristin Hannah

Așa arăta vârsta de patruzeci de ani? Serios? În anul care tocmai se scursese, Meredith se transformase din domnișoară în doamnă. Dintr-odată, fără vreo perioadă de tranziție. Mai rău de-atât, pielea ei începuse să-și piardă fermitatea. Mici pliuri se iviseră în zone unde cândva era netedă. Gâtul i se mai îngroșase, nu exista nici o îndoială în privința asta. Nu albise încă; măcar de atâta lucru bun avea parte. Părul ei castaniu, tuns bob simplu, până la umăr, era încă des și lucios. Doar ochii o trădau. Arăta obosită. Și nu doar la ora șase dimineața.

Plecă de la oglindă, își scoase tricoul vechi de pe ea și se îmbrăcă în niște pantaloni negri de trening, o pereche de șosete până la glezne și o bluză neagră cu mâneci lungi. Își prinse părul la spate într-o coadă de cal subțirică și ieși din baie, intrând în dormitorul întunecos, unde sforăitul în surzină al soțului ei mai că o făcu să-și dorească să se bage la loc în pat. Altădată, exact așa ar fi făcut, s-ar fi cuibărit lângă el.

Ieși din cameră și închise ușa în urma ei, apoi traversă holul până la scări.

În lumina palidă a două lămpi de veghe demodate, trecu pe lângă ușile închise ale dormitoarelor copiilor, care, practic, nu mai erau deloc copii. Jilian avea nouăsprezece ani acum, studentă în anul al doilea la UCLA, și visa să devină doctor, iar Maddy, odorul lui Meredith, avea optsprezece ani și era în anul întâi la Vanderbilt. Fără ele, casa aceea – și viața lui Meredith – ar fi fost mai goală și mai tăcută decât și-ar fi închipuit. Timp de aproape doăzeci de ani, se străduise să fie genul de mamă pe care ea nu o avusese, și reușise. Ea și fiicele ei deveniseră cele mai bune prietene. Absența lor o făcea să se simtă fără rost. Știa că era o prostie. Nu că nu ar fi avut destule de făcut. Îi era pur și simplu dor de fetele ei; atâta tot.

Își continuă drumul. În ultima vreme, acesta părea cel mai bun mod de a face față lucrurilor.

Ajunsă la parter, se opri în camera de zic cât să bage în priză luminile bradului de Crăciun. În hol, câinii săriră pe ea, scheunând și dând din coadă.

 – Luke, Leia, nu mai săriți, îi dojeni ea pe cei doi husky, scărpinându-i după urechi și ducându-i la ușa din spate.

Când o deschise, aerul rece năvăli înăuntru. Noaptea trecută ninsese iar, și, deși era încă întuneric în această dimineață de mijloc de decembrie, putea distinge sclipirea palidă a străzii și a câmpului. Respirația i se transforma în norișori de aburi.

Se făcuse deja 6.10 până ieșiră cu toții afară, fiecare cu treaba lui, iar cerul avea o nuanță accentuată de gri-purpuriu.

Exact la fix.

Meredith alergă mai întâi încet, acomodându-se cu temperatura scăzută. Așa făcea în fiecare dimineață a săptămânii, alergă pe drumeagul pavat cu pietriș ce pornea de la casa ei, trecea pe lângă casa părinților ei și ieșea în șoseaua cu o singură bandă de circulație care se fârșea cam după vreun kilometru și jumătate, în vârful dealului. Acolo, urma curba care ieșea de pe terenul de golf și se întorcea. Șase kilometri fix. Era o rutină la care reununța rareori; nu avea încotro, sincer. Meredith era dăruită de la natură cu forme mari. Era înaltă, lată în umeri, avea șolduri proeminente și picior mare. Chiar și trăsăturile feței păreau un pic exagerate în contrast cu paloarea tenului și forma ovală a chipului – avea o gură mare, ca a Juliei Roberts, ochi căprui imenși, sprâncene dese și păr bogat. Doar practicarea regulată a sportului, o dietă strictă, produse de calitate pentru îngrijirea părului și o pensetă de dimensiuni magnifice o puteau ajuta să arate mereu bine.

Când reveni pe șosea, soarele care răsărea lumina munții, conferind nuanțe de lavandă și roz piscurilor înzăpezite.

De-o parte și de alta a drumului, mii de meri golași filiformi se înșirau prin zapadă precum niște însăilături brune pe o pânză albă. Limba aceasta de pământ fertil aparținea familiei lor de cincizeci de ani, și acolo, în mijloc, trona înaltă și mândră casa în care crescuse. Belie Noci. Chiar și în penumbră arăta ridicol de nepotrivită și de ostentativă.

Meredith continuă să alerge în susul dealului, mărind ritmul, până aproape că își pierdu suflul și simți un junghi într-o parte.

Se opri pe veranda din fața casei când lumina aurie strălucitoare scăldă întreaga vale. Hrăni câinii, apoi urcă în grabă. Tocmai avea de gând să intre în baie, când Jeff ieși. Acoperit doar cu un prosop, cu părul lui blond grizonat încă picurând de apă, se dădu în lături ca s-o lase să intre, iar ea făcu același lucru. Nici unul nu scoase o vorbă.

Gradina De Iarna


Cartea Gradina De Iarna poate fi achiziționată de la:

«
»
%d blogeri au apreciat: