"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 15 ianuarie 2020: Cimitirul animalelor – Stephen King

Louis Creed, care și-a pierdut tatăl la vârsta de trei ani și care nu și-a cunoscut niciodată bunicul, nu își închipuise că o să-și descopere un nou tată tocmai când se apropia de vârsta de mijloc, însă exact asta s-a întâmplat… deși îl numea prieten pe omul acesta, așa cum trebuie să facă orice adult atunci când găsește, relativ  târziu în viață, o persoană care ar fi putut să-i fie tată. L-a cunoscut în seara în care, împreună cu soția și cei doi copii ai săi, s-a mutat în casa mare și albă din Ludlow. Tot cu ei s-a mutat  și Winston Churchill. Curch era motanul fiicei sale, Eileen.

Comitetul universitar însărcinat cu găsirea unei case la o distanță care să permită naveta zilnică spre campusul universitar se mișcase îngrozitor de încet, iar treaba se dovedise mult mai complicată decât se crezuse la început. Și, în timp ce se apropiau de locul în care Louis își închipuia că s-ar afla casa respectivă (toate bornele erau așa cum trebuie să fie… la fel ca semnele cerești în noaptea dinaintea asasinării lui Cezar – fu gândul lugubru care îi trecu prin minte), erau cu toții extenuați, încordați și nervoși. Lui Gage îi ieșeau dinții și se foia mai tot timpul. Nici chip să adoarmă, indiferent cât demult l-ar fi legănat și i-ar fi cântat Rachel. L-a îmbiat chiar să-l alăpteze la sân, deși nu era încă ora pentru cină. Se dovedi că Gage își cunoștea programul de masă tot așa de bine ca mama sa – chiar mai bine – și o mușcă iute cu dinții lui cei noi. Rachel, care nu era încă pe deplin convinsă de avantajele acestei mutări în Maine, de la Chicago, unde locuise întreaga ei viață, izbucni în plâns. Imediat i se alătură și Eileen. În spatele dubiței, Church continua să se plimbe neliniștit, așa cum făcuse în toate cele trei zile cât durase călătoria de la Chicago. Îi înnebunise pe toți cu urletele lui cât timp îl ținuseră în cușcă, dar, după ce i-au dat drumul, în cele din urmă, fâțâiala lui îi enervă la fel de tare.

Parcă și lui Louis îi venea să plângă. În minte îi încolți o idee nebunească, însă atrăgătoare: o să le propună să se întoarcă la Bangor și să mănânce ceva, în timp ce așteptau camionul care le transporta mobila și, atunci când cei trei ostateci într-ale norocului său aveau să coboare din mașină, o să apese pedala de accelerație până la refuz și o să plece unde o să vadă cu ochii, fără să se uite înapoi, pe când uriașul carburator al dubiței o să înfulece lacom benzina scumpă. Avea să se îndrepte spre sud, până la Orlando, Flora, unde o să-și găsească un post de medic la Disney World, sub un nume fals. Însă înainte de a intra pe autostradă – rulând pe Drumul Național 95, vechi și urât, în direcția sud -, o să oprească mașina și o să gonească și afurisitul ăla de motan.

După ce luară ultima curbă, în fața lor se înălță casa pe care numai el o văzuse până atunci. Când fusese propus pentru postul de la Universitatea statului Maine, venise cu avionul să aleagă din cele șapte variante pe care consiliul Universității le găsise pentru el și se decisese asupra acesteia: o casă mare și veche, în stil colonial Noua Anglie (însă proaspăt renovată și modernizată, ale cărei costuri de întreținere, deși îngrozitoare, nu le depășeau pe cele normale pentru un asemenea consum); avea trei camere mari la parter, alte patru la etaj și o magazie mare, ce putea fi transformată, mai târziu, în alte camere de locuit. Iar toată clădirea era înconjurată de o bucată de gazon bogat, verde și suculent, chiar în căldura toridă a lunii august.

În spatele casei se întindea o câmpie pe care copiii se puteau juca, iar dincolo de aceasta începea pădurea, ce părea nesfârșită. Reședința cu pricina se învecina cu niște terenuri aflate în proprietatea statului, îi explicase agentul imobiliar, însă nu existau proiecte de dezvoltare urbană în zonă pentru viitorul apropiat. Urmașii tribului indienilor Micmac au emis pretenții privind aproximativ opt mii de aci de teren în Ludlow și în orașele de la est, dar s-ar fi putut ca acest litigiu complicat, în care erau implicate, deopotrivă, guvernul local și cel federal, să dureze până în secolul următor.

Rachel se opri brusc din plâns. Se îndreptă în scaun.

 – Asta e…

 – Asta e, spuse Louis.

Se simțea temător – nu, se simțea speriat. De fapt, se simțea îngrozit. Pentur casa aceasta ipotecase doisprezece ani din viețile lor; o să fie complet achitată de-abia când Eileen o să împlinească șaptesprezece ani.

Cimitirul Animalelor


Cartea Cimitirul animalelor poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,0 rating based on 385.933 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786064306258
Goodreads: 48651058

Author(s): Publisher: Nemira
Published: //2019

The road in front of Dr. Louis Creed's rural Maine home frequently claims the lives of neighborhood pets. Louis has recently moved from Chicago to Ludlow with his wife Rachel, their children and pet cat. Near their house, local children have created a cemetery for the dogs and cats killed by the steady stream of transports on the busy highway. Deeper in the woods lies another graveyard, an ancient Indian burial ground whose sinister properties Louis discovers when the family cat is killed.
source: stephenking.com
 


Fragmentul zilei – 15 ianuarie 2020: Cimitirul animalelor – Stephen King

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: