Fragmentul zilei – 16 august 2020: La Belle Epoque – Mary McAuliffe

Cea mai recentă carte a mea despre Paris (Dawn of the Belle Époque: The Paris of Monet, Zola, Bernhardt, Eiffel, Debussy, Clemenceau, and Their Friends) l-a purtat pe cititor de la multiplele dezastre din perioada 1870–1871 până la triumfala Expoziție Universală din 1900, când Parisul a redevenit centrul cultural al lumii occidentale.

Asta nu înseamnă, firește, că orașul și locuitorii săi nu au trecut prin grele încercări în acești ani. Săracii au continuat să sufere, iar apărătorii lor Georges Clemenceau și Louise Michel) au avut de lucru fără întrerupere. Mai mult, o îndelungată perioadă de stagnare economică a dat naștere unor frământări latente, exacerbate de numeroasele catastrofe care ar fi putut fi evitate, precum falimentul băncii Union Générale sau scandalul Canalului Panama. Foarte mulți oameni care nu își permiteau să piardă nici măcar o centimă și-au văzut spulberate atunci economiile de o viață. În plus, instabilitatea inerentă a celei de-a Treia Republici alimenta ea însăși neîncrederea. Monarhiștii și Biserica și-au purtat, în continuare, războiul împotriva republicanilor de toate culorile, în vreme ce antisemiții și naționaliștii, alimentați de turbulentul curent al spaimei mocnite, au fost la un pas să destrame națiunea din cauza modului în care l-au victimizat pe nevinovatul căpitan de origine evreiască, Alfred Dreyfus.

Și totuși, cumva, în această perioadă tulbure s-a făcut remarcată o pleiadă
excepțională de artiști și de spirite inovatoare, unii care s-au luptat cu tradiționaliștii, reușind (cel puțin, o bună parte dintre ei) să și învingă. Claude Monet, Émile Zola, Sarah Bernhardt și Gustave Eiffel au trecut pragul noului veac înstăriți sau chiar bogați de-a binelea, situație materială în care se găsea și Ernest Cognacq, vizionarul fondator al grand magasin („magazinului universal”) La Samaritaine. Auguste Rodin și Pierre-Auguste Renoir se bucurau și ei de succes financiar, iar printre cunoștințele lor se numărau destui pentru care anii de lipsuri deveniseră, de asemenea, doar o amintire. Desigur, au existat și artiști (precum Paul Gauguin) care au murit în sărăcie, iar interesul pentru operele lui Camille Pissarro, Alfred Sisley și Paul Cézanne a luat avânt abia după dispariția acestora. Totuși, un număr surprinzător de artiști și întreprinzători, care flămânziseră în anii 1860 și 1870, au trecut pragul dintre secole ca niște oameni bogați și cunoscuți de întregul Paris.

În această carte, cititorul va face cunoștință cu o galerie nouă de personaje, începând cu tânărul de doar 19 ani Pablo Picasso, care a sosit la Paris către finalul anului 1900, să viziteze Expoziția Universală și să se mândrească pentru că în pavilionul Spaniei era expus un tablou al său. Noul secol avea să fie al lui Picasso, dar, totodată, avea să le aparțină și lui Henri Matisse, Igor Stravinski, Claude Debussy, Maurice Ravel, Marie Curie, Gertrude Stein, Marcel Proust, Jean Cocteau și Isadora Duncan. Le va aparține însă, în egală măsură, și lui Louis Renault, André Citroën, Paul Poiret, François Coty și tuturor celorlalți inventatori și oameni de afaceri care au creat noi tehnologii, dar și adevărate imperii mondiale cu sediul la Paris, precum și tuturor magnificilor temerari (bărbați și femei, deopotrivă) care au condimentat viața pariziană cu senzații tari și spirit de aventură, pilotând unele dintre primele modele de automobile și de mașinării zburătoare.

Acest lucru nu înseamnă că luminile călăuzitoare ale veacului care tocmai se încheiase au intrat, cumva, într-un con de umbră. Din nefericire, Édouard Manet și Berthe Morisot încetaseră din viață, iar Zola se pregătea și el pentru marea ieșire din scenă, însă Monet și Renoir au continuat să picteze pentru diverși colecționari bogați, iar Sarah Bernhardt nu a încetat să culeagă lauri și să braveze jucând în fața soldaților de pe fronturile Primului Război Mondial, în ciuda recent căpătatului său picior de lemn.

Gustave Eiffel, care ieșise din scandalul Canalului Panama cu reputația pătată, s-a ținut de cuvânt și nu a mai construit niciun alt pod sau turn, însă experimentele sale în domeniul comunicațiilor radio și în acela al aerodinamicii aveau să îl mențină într-o fructuoasă activitate până la finalul îndelungatei sale vieți. După o bătălie de două decenii cu tradiționaliștii, Claude Debussy era pe punctul să dobândească statutul de gigant al scenei muzicale, în vreme ce politicianul Georges Clemenceau avea să își încununeze furtunoasa carieră preluând, la vârsta de 76 de ani, funcția de prim-ministru și conducându-și țara spre victorie în război.

Acești ani cu totul remarcabili, care încep cu 1900 și sfârșesc cu Marele Război, au intrat în istorie sub denumirea de la Belle Époque. Au fost ani de extraordinare succese în mai toate domeniile de activitate, marcați de o amețitoare avalanșă de inovații radicale. Au fost însă și ani ai umbrelor, unele care au continuat să crească pe măsură ce războiul se tot apropia, acea conflagrație care a pus la grea încercare temeritatea Orașului Luminilor și a marcat sfârșitul unei epoci.

La Belle Epoque

 


Cartea La Belle Epoquepoate fi cumpărată de la:

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 16 august 2020: La Belle Epoque – Mary McAuliffe

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.