/* */
"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 17 aprilie 2018: Citadela – A.J. Cronin

Christine plecase în vacanță, de peste o săptămână. Andrew fusese atât de ocupat cu cazul Morgan, încât nu izbutise să o vadă decât câteva clipe, în ziua plecării. Nu-i vorbise încă, iar acum, că era plecată, i se făcuse un dor nespus de dânsa.

În orășel, vara era excepțional de greu de suportat. Rămășițele verzi ale primăverii se veștejiseră demult, ajungând de un galben murdar. Aerul munților era fierbinte și când exploziile zilnice din mine și cariere răsunau în văzduhul calm, încremenit, ele păreau să înalțe deasupra văii un dom de sunete limpezi și strălucitoare. Oamenii ieșeau din mină cu fețele mânjite de praful ruginiu de minereu. Copiii se jucau fără vlagă. Moș Thomas, vizitiul, căzuse bolnav de icter, și Andrew era nevoit să meargă pe jos la vizitele pe care le avea de făcut. În timp ce se târa pe străzile încinse, se gândea la Christine. Ce făcea ea? Se gândea oare la dânsul, măcar un pic? Și la viitor, la perspectivele lor, la șansele de a fi fericiți împreună?

Și iată că, pe neașteptate, primi un bilet de la Watkins, care îl invita la birourile Companiei.

Directorul minei îl primi cu multă amabilitate, îl invită să ia loc și împinse spre el pachetul de țigări de pe birou.

– Știi, doctore, spuse el pe un ton prietenesc, de o bună bucată de vreme voiam să stau de vorbă cu dumneata. Este mai bine să punem la punct chestiunea aceasta, înainte de a-mi face raportul anual. Se opri și-și culese de pe limbă un fir galben de tutun. Au fost câțiva băieți la mine, în frunte cu Emlyn Hughes și Ed. Williams și mi-au cerut să te trec pe lista Companiei.

Andrew își îndreptă trupul în fotoliu, străbătut de un puternic sentiment de satisfacție și emoție.

– Vreți să spuneți… să iau locul doctorului Page?

– Nu-u, nu tocmai, doctore, spuse încet Watkins. Înțelegi? Situația este delicată. Trebuie să fiu atent la felul cum rezolv cererile muncitorilor. Nu pot să-l scot pe doctorul Page de pe listă, căci unii dintre ei au să protesteze. Mă gândeam tocmai în interesul dumitale să te strecor ușurel pe lista Companiei și apoi cei ce vor să treacă de la doctorul Page la dumneata pot lesne să o facă.

Lui Andrew îi pieri tot elanul. Se încruntă, cu trupul mereu încordat:

– Dar vă dați seama, desigur, că nu pot să fac una ca asta. Am venit aici ca asistentul lui Page. Dacă mă apuc să-i fac concurență… niciun doctor cinstit nu ar proceda așa.

– Nu există alt mijloc.

– De ce nu-mi îngăduiți să-i preiau clientela? stărui Andrew. Sunt gata să-i plătesc pentru asta o parte din încasări… ar fi cu totul altceva.

Watkins scutură din cap cu hotărâre:

– Blodwen nici nu vrea să audă de așa ceva. I-am propus-o mai de mult. Știe că este tare pe poziție, aproape mai toți minerii bătrâni, ca Enoch Davies, de exemplu, sunt de partea lui Page, închipuindu-și că el o să se facă bine. Dacă aș încerca măcar să-l scot de pe listă, m-aș trezi cu o grevă. Se opri puțin. Gândește-te până mâine, doctore, când trimit lista cea nouă la Swansea. O dată plecată nu mai putem face nimic, timp de un an de zile.

Andrew privea țintă podeaua, apoi făcu încet semn că nu. Speranțele sale, atât de mari cu puțin mai înainte, erau acum nimicite pe de-a-ntregul.

– La ce bun? Nu pot să fac una ca asta, nici dacă m-aș gândi câteva săptămâni.

Îl costa dureros de mult să ia această hotărâre și s-o mențină, față de simpatia pe care i-o arăta Watkins. Totuși nu putea fi trecut cu vederea faptul că venise la Blaenelly ca asistentul doctorului Page. Să se ridice împotriva șefului său, chiar în împrejurările excepționale de acum, era inadmisibil. Și dacă, printr-o minune, Page și-ar relua activitatea… bine i-ar mai sta lui Andrew să se lupte cu bătrânul pentru pacienți! Nu! Nu! Nu putea și nu voia să primească.

Și totuși, în tot restul zilei fu amărât, obidit și furios de felul în care Blodwen îl exploata fățiș; conștient că se găsea într-o situație fără ieșire, ar fi preferat să nu i se fi făcut deloc asemenea propunere. Pe la opt seara, se duse trist la Denny. Nu-l mai văzuse de câtva timp și simțea că o discuție cu el, poate o confirmare că procedase corect, îi va face bine. Ajunse la locuința lui Denny pe la opt și jumătate și, așa cum obișnuia acum, intră înăuntru fără să bată la ușă și se duse de-a dreptul în salon.

Philip zăcea pe canapea. La început, în lumina amurgului, Manson crezu că Denny se odihnește după o zi de muncă grea. Dar Philip nu lucrase în ziua aceea. Stătea lățit pe spate, respirând greu, cu fața ascunsă sub braț. Era beat mort.

Întorcându-se, Andrew o văzu pe proprietăreasă lângă el, privind pieziș cu ochii îngrijorați și compătimitori.

– V-am auzit intrând, domnule doctor. În halul acesta a fost toată ziua, nu a mâncat nimic. Nu pot să fac nimic cu el.

Andrew nu știa pur și simplu ce să spună. Stătea nemișcat, uitându-se la chipul inconștient al lui Philip, și amintindu-și prima remarcă cinică pe care acesta o rostise la cabinetul medical în seara sosirii lui.

– Au trecut zece luni de când a făcut-o ultima oară, continuă proprietăreasa. E adevărat că între timp nu s-a atins de alcool, dar când începe, este groaznic. Aș putea să spun că-i și mai greu acum, când doctorul Nicholls e plecat în concediu. Mi se pare că va trebui să-i telegrafiez.

– Trimite-l pe Tom, spuse în cele din urmă Andrew, și o să-l băgăm în pat.

Cu ajutorul fiului proprietăresei, un tânăr miner care părea să ia în glumă toată întâmplarea, Andrew îl dezbrăcă pe Philip și îi puse pijamaua. Apoi îl cărară, inert și greu ca un sac până în dormitor.

– Lucrul cel mai important e să nu mai pună gura pe alcool, înțelegi? Încuie-l cu cheia, dacă e nevoie, îi spuse Andrew proprietăresei, în timp ce se înapoiau în salon. Și acum… ar trebui să-mi dai lista pacienților de astăzi.

De pe tăblița de ardezie care atârna în hol, el copie lista vizitelor pe care ar fi trebuit să le facă Philip în ziua aceea, apoi plecă și, grăbindu-se, izbuti să ajungă la cele mai multe dintre ele înainte de ora unsprezece.

În dimineața următoare, imediat ce isprăvi cu dispensarul, se duse la locuința lui Denny. Proprietăreasa îi ieși în întâmpinare, frângându-și mâinile.

– Nu știu de unde a căpătat băutură. Eu nu-s de vină, am făcut cum am putut mai bine.

 

Citadela

 


Cartea Citadela poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: