"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 19 noiembrie 2017: Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri – Mo Yan

Era aproape de crăpatul zorilor când Ayi s-a trezit din somn auzindu-și mama cum vomită. În bătaia razelor de lună ce se strecurau prin fereastră a văzut-o stând în genunchi pe marginea patului, cu burta sprijinită pe pernă; se ținea cu amândouă mâinile de perdea, cu gâtul întins, asemenea unei lebede. Vărsa ceva verde, lucios, cu miros greu. Băiatul a sărit de pe kang și a scos jumătate de polonic de apă din butoi, spunându-i cu blândețe:

– Bea un pic!

Mama a întins mâna, cu gândul să ia polonicul, însă nu mai a agitat-o puțin în aer, după care a lăsat-o în jos, istovită. Spasmele îi scuturau trupul și din nou a început să verse violent.

– Ayi… a murmurat ea cu un suspin, fiule, peste mama a dat boală grea, mă tem că n-am s-o mai duc mult…

Cu ochii împăienjeniți de lacrimi, băiatul și-a făcut curaj și i-a răspuns:

– Nu mai spune vorbe dintr-astea rele, nu-mi place să te aud zicând așa! Mă duc la unchiul Hu să iau niște bani cu împrumut, apoi trag o fugă până în târg și-l aduc pe doctor.

Mama și-a înălțat capul. Era mai palidă decât lumina lunii și a spus, cu privirea adumbrită, ațintită asupra lui Ayi:

– Fiule, nu împrumutăm nici un ban. În viața asta… noi nu împrumutăm bani…

Nici nu și-a isprăvit bine vorba, că și-a scos din păr două ace de argint și i le-a dat lui Ayi.

– Acele astea de păr sunt de la bunica ta. Ia-le și vinde-le, ca să-mi cumperi două leacuri… Mama a trăit destul, pe când tu, băiatul meu, abia ai împlinit opt ani…

A bâjbâit sub kang și a scos o hârtie mototolită.

– Asta e rețeta de data trecută, a precizat ea.

Ayi a luat-o și, privind chipul mamei, scăldat de lumina lunii, pe jumătate acoperit de părul răvășit, a spus:

– Am fugit, acuși sunt înapoi.

A dat pe gât apa rece din polonicul pe care l-a pus apoi într-un borcan, după care a vârât în sân, cu mare băgare de seamă, acele de păr și rețeta.

– Măicuță, eu am luat-o din loc, a spus copilul cu voce sigură, ștergându-se la gură.

Cum mergea el așa pe drumul poleit de razele strălucitoare ale lunii, privea umbra sfirijită – când mai alungită, când mai chircită – pe care o așternea trupul lui firav pe pământ. În timp ce satul dormea, cufundat în tăcere, luna își cernea lumina, aproape cu foșnet, peste crestele copacilor. A luat-o tiptil prin fața curții unchiului Hu, ținându-și respirația, de teamă să nu-i trezească pe cei doi dulăi fioroși. Însă cu toată grija lui, dulăii l-au simțit și s-au pornit pe un lătrat groaznic, ițindu-și căpățânile pe sub poarta de fier. La lumina rece a lunii băiatul vedea cum în ochi le scăpărau scântei verzui, iar colții lor își arătau lucirile argintii. Ayi a înșfăcat de pe jos o cărămidă și, cuprins de spaimă, s-a dat înapoi. Cei doi câini n-aveau însă chef să se încurce cu el, așa că l-au mai însoțit un pic cu zarva, după care i-au întors spatele, nepăsători. Ayi a răsuflat ușurat și a zvârlit cărămida cât colo. Nici n-a ieșit bine din sat că a rupt-o la fugă. Boarea răcoroasă a zorilor îi umezise hăinuțele subțiri, care deveniseră de-acum precum aripile unui fluture – negre, înmuiate în praf de argint.

A alergat până la cimitirul de la pădurea Han, însă odată ajuns acolo și-a mai domolit pasul. Simțea cum îi bate inima și îi zvâcnește fiecare mușchi, de parcă ar fi fost un iepure ferecat într-o cușcă metalică, fără putință de scăpare. A ridicat capul și a zărit lampa argintie agățată sus, la fabrica de extracție a uleiului din satul Bazhen. Era ca o steluță verzuie care sclipea necontenit. Hainele îi erau leoarcă de transpirație, iar burta îi ardea ca mistuită de o pală de foc. A urmat drumul în pantă, năpădit de buruieni, până a coborât pe malul râului Masang. Din pricina secetei ce ținea de-atâția ani, râul nu mai avea ape vijelioase, iar malul era înțesat de pietre rotunde și lucioase, care, scăldate de lumina lunii, își arătau lucirile verzi-albăstrui. Apa se împotmolea în fiecare groapă și scobitură precum argintul viu în curgere domoală. Băiatul a îngenuncheat pe mal și, sprijinindu-se în mâini, și-a întins capul și s-a lăsat în jos ca un căluț dus la adăpat. A sorbit un pic, dar când s-a ridicat și-a simțit burta greoaie și spinarea rece. S-a întors la drum; mațele îi chiorăiau întruna, iar curând apa rece i-a stârnit sughițul. Ca să scape de el, s-a apăsat pe buric până a început să scuipe din apa băută. Abia atunci și-a amintit de mama, cum stătea îngenuncheată pe kang și vărsa sânge, iar în clipa aceea a simțit o durere aprigă ce punea stăpânire pe inima lui. A pipăit degrabă acele de păr și rețeta de la piept, ca să se asigure că sunt la locul lor. Când tocmai se pregătea s-o rupă iar la fugă, a auzit un vaiet jalnic în spatele lui, care i-a dat fiori pe șira spinării și i-a zbârlit părul de pe cap. Cântecul bufniței prevestește moartea cuiva – așa spuneau bătrânii, asta îi spusese cândva și mama. Deodată, ea, cu chipul ei gălbejit, i-a apărut dinaintea ochilor; apoi a deschis gura și a vomitat un sânge negru, vâscos, asemenea catranului topit. Bufnița și-a slobozit iarăși țipătul, ca o chemare prelungă. Fără să vrea, băiatul a întors capul și a zărit în fața unei pietre funerare înalte doi cai de piatră vânjoși, două oi de piatră grăsane, doi oameni de piatră cu capetele pătrate și altarul acela de piatră lucioasă. Anul trecut, când mama s-a întors de la cules leacuri, l-a găsit odihnindu-se pe un asemenea altar de piatră. Se spunea că în cimitir erau cândva zeci de chiparoși falnici, dar acum nu mai exista decât unul subțirel de tot. Printre acele negricioase ale pinilor luceau două steluțe înflăcărate – ochii bufniței. Pasărea a scos un vaiet grav, a fâlfâit ușor din aripi și și-a luat zborul în tăcere, doar ca să poposească de îndată pe ogorul cu grâu pârguit.

– Au! a strigat băiatul, doar ca să-și alunge spaima.

Simțea cum i se umflă capul, cum îi vâjâie urechile, căci de acum dăduse uitării durerea de burtă. Fugea tot înainte pe drumul bătut de razele lunii, spre lampa cu lumina argintie și spre satul Balong, care se zărea în ceață.

Când Ayi a intrat în sat, soarele roșu încă nu se ridicase pe cer, însă raze arămii, diafane, își așterneau strălucirea pe caldarâm. Drumul era cufundat într-o liniște desăvârșită, căci nu se zărea nici țipenie de om. Toate prăvăliile, aflate de-o parte și de alta a drumului, era închise, iar stegulețele de la ușa cârciumilor, umezite de roua nopții, atârnau greoaie, lipsite de viață. În vitrinele magazinelor de haine, manechinele des pu iate, de proastă calitate, își încruntau sprâncenele. În liniștea aceea copleșitoare, Ayi își auzea tălpile goale cum lipăie la atingerea pietrelor umede, așa că a ridicat picioarele și a călcat ușurel, cu băgare de seamă, ca și cum s-ar fi temut ca nu cumva să tulbure visele cuiva.

Ușa prăvăliei cu leacuri era ferecată și dinăuntru nu răzbătea nici un zgomot. Ayi s-a lăsat pe vine pe scări și a așteptat răbdător. Se simțea ostenit, îi era foame, dar când se gândea că în curând va pune mâna pe leacuri, o mângâiere nespus de duioasă îi alina sufletul. Cum stătea el așa, dintr-odată o durere surdă a pus stăpânire pe picioarele lui, așa că s-a așezat în fund pe scări. Simțea cum i se împăienjenesc ochii. Dinspre capătul drumului se apropia o căruță cu roți șubrede, trasă de un cal roșu ca focul, mânat de-o femeie trupeșă. Răsunetul limpede al copitelor însoțea jucăuș hurducăitul căruței. Calului îi sclipeau ochii de parcă era un tânăr învățăcel grăbit să ajungă la examenele imperiale. Femeia avea ochii somnoroși și deodată a căscat prelung. Căruța s-a oprit în fața prăvăliei cu leacuri, iar femeia a descărcat două sticle cu lapte. Văzându-l pe Ayi, a spus:

– Dă-te într-o parte, diavole! Un câine bun nu stă în ușă.

Ayi a sărit în picioare și s-a tras lângă ușă, dar a continuat s-o urmărească cu privirea pe femeia care așeza sticlele cu lapte pe trepte, în fața intrării. A simțit cum dinspre hainele ei largi, atârnând pe lângă corp, venea un aer fierbinte.

 


Cartea Femeia cu buchetul de flori și alte povestiri poate fi achiziționată de la:

 

«
»
%d blogeri au apreciat: