Fragmentul zilei – 2 decembrie 2019: Acolo unde cântă racii – Delia Owens

Dimineața dogoritoare de august făcea ca răsuflarea de ceață a mlaștinii să se agațe de stejari și de pini. Pâlcurile de palmieri pitici stăteau neobișnuit de tăcute, dacă nu puneai la socoteală fâlfâitul slab al egretelor ce se ridicau din lagună. Și atunci Kya, de doar șase ani la acea vreme, auzi pocnetul ușii de plasă. Îndreptându-și spinarea pe scăunel, se opri din frecat murdăria de pe oală și o lăsă în ligheanul plin de clăbuci zoioși. Nu se mai auzea niciun sunet acum, în afară de propria-i respirație. Cine ieșise din baracă? Nu mămica. Ea nu lăsa niciodată ușa să se izbească.

Dar când Kya dădu fuga pe verandă, își văzu mama într-o fustă lungă, cafenie, cu pliurile bătându-i gleznele, pășind pe cărarea nisipoasă, încălțată cu pantofii cu toc. Încălțămintea cu vârfuri rotunjite era făcută din imitație de piele de aligator. Singura ei pereche de pantofi buni. Kya vru să strige, dar știa că nu era cazul să-l trezească pe tăticu’, așa că deschise ușa și se opri pe treptele de cărămidă. Văzu, de acolo, valiza albastră pe care o ducea mămica. De obicei, încrezătoare ca un cățeluș, Kya știa că mama ei avea să se întoarcă nu peste mult cu ceva carne unsuroasă înfășurată în hârtie maro ori cu vreun pui cu capul bălăbănindu-se. Doar că până atunci nu mai purtase pantofii de aligator și nu-și luase niciodată valiza cu ea.

Mămica se uita întotdeauna înapoi când ajungea acolo unde șleaul dădea la șosea, cu un braț ridicat, fluturând din mâna albă, apoi se întorcea să-și vadă de drum, care șerpuia printre smârcurile din codru, pe lângă lagune prelungi, și care ajungea în cele din urmă – dacă marea o permitea – în sat. Însă azi nu se opri și păși mai departe, nesigură, pe făgașul cărării. Silueta ei înaltă se mai iți când și când prin găurile din frunzișul pădurii, până ce nu se mai văzură decât străfulgerări ale eșarfei albe printre frunze. Kya porni în fugă către locul din care știa că are să se ivească șoseaua: mămica, desigur, avea să-i facă de acolo cu mâna. Însă ajunse doar cât să întrevadă o clipită valiza albastră – ce culoare greșită pentru umblat prin pădure! – în vreme ce dispărea. Simți că pieptul îi e apăsat de o greutate, de ceva dens precum mâlul, se întoarse pe trepte și se puse pe așteptat.

Kya era cea mai mică dintre cinci frați, ceilalți cu toții mult mai în vârstă, deși în ultima vreme nu mai știa exact câți ani aveau. Stătea cu mămica și cu tăticu’, înghesuiți ca iepurii în cușcă, în baraca grosolană a cărei verandă cu plasă la ușă se holba de sub stejăriș.

Jodie, fratele de care Kya era cea mai apropiată ca vârstă, însă totuși cu șapte ani mai mare, ieși din cașă și se opri în spatele ei. Era, ca și ea, brunet și cu ochii negri: o învățase să fluiere ca păsările, numele stelelor și cum să cârmești o barcă prin stufăriș.

 – Are să se-ntoarcă mămica, zise.

 – Nu știu. Umbla cu pantofii ăi buni.

 – O mamă nu-și lasă copchiii. Nu-i în stare.

 – Mi-ai zis tu că vulpile-și lasă plozii.

 – Mda, numa’ că vulpița aia avea picioru’ tot o rană. Murea de foame dacă-ncerca să-și hrănească puiții și pe ea. Mai bine așa, că i-a lepădat, acuma o să se facă bine și-o să mai facă alții, când i-o putea crește cum se cade.

Jodie nu era nici pe departe atât de sigur pe cât suna, însă o zicea pentru Kya.

Cu gâtlejul strâns, fata șopti:

 – Da’ mămica a luat valiza albastră, de parcă s-ar duce hăt departe…

Sălașul se afla dincolo de palmierii-evantai al căror șir se întindea de-a lungul câmpiei nisipoase până la colierul de lagune verzi și, în depărtare, până la mlaștinile de dincolo de acestea. Kilometri întregi de buruieni, așa de rezistente că puteau crește și-n apă sărată, întrerupte doar de copaci gheboșați, în care se întipărise forma vântului. Păduri de stejar se adunau de ambele părți ale barăcii și adăposteau cea mai apropiată dintre lagune, a cărei oglindă forfotea de viață. Printre copacii aceștia se strecurau dinspre mare aer sărat și țipete de pescăruși.

Revendicarea teritoriului nu se schimbase prea mult de la anul 1500/ Proprietățile răsfirate prin mlaștină nu erau înregistrate legal, aveau însă hotare naturale – un pârâiaș era graniță ici, un stejar mort, colo – și erau populate de renegați. Că doar nu-și face nimeni colibe din frunze de palmier într-un smârc decât dacă fuge de ceva ori a ajuns la capătul drumului.

Mlaștina era străjuită de o coastă frământată, poreclită de cei dintâi exploratori „Cimitirul Atlanticului”, din pricina mareelor uriașe, a vânturilor furioase și a epavelor eșuate ca niște coifuri de hârtie în apa puțin adâncă de lângă țărmul a ceea ce avea să devină coasta statului Carolina de Nor. Iată ce se putea citi în jurnalul unui matelot: „ne-am dat aproape de țărm… dar n-am deslușit vreo intrare… ne-a cuprins o furtună grozavă… a trebuit să ne legăm bine cu parâme, și ne-a mânat iureșul unui curent puternic… pământul… fiind băltit și plin de mocirle, îndată ne-am întors la corabie… Neprielnic loc pentru cei ce vor veni poate să se așeze prin aceste părți.”

Acolo Unde Canta Racii


Cartea Acolo unde cântă racii poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

4,4 rating based on 2.205.577 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786069782262
Goodreads: 49509506

Author(s):Publisher:
Published: //

For years, rumors of the “Marsh Girl” haunted Barkley Cove, a quiet fishing village. Kya Clark is barefoot and wild; unfit for polite society. So in late 1969, when the popular Chase Andrews is found dead, locals immediately suspect her.

But Kya is not what they say. A born naturalist with just one day of school, she takes life's lessons from the land, learning the real ways of the world from the dishonest signals of fireflies. But while she has the skills to live in solitude forever, the time comes when she yearns to be touched and loved. Drawn to two young men from town, who are each intrigued by her wild beauty, Kya opens herself to a new and startling world–until the unthinkable happens.

In Where the Crawdads Sing, Owens juxtaposes an exquisite ode to the natural world against a profound coming of age story and haunting mystery. Thought-provoking, wise, and deeply moving, Owens’s debut novel reminds us that we are forever shaped by the child within us, while also subject to the beautiful and violent secrets that nature keeps.

The story asks how isolation influences the behavior of a young woman, who like all of us, has the genetic propensity to belong to a group. The clues to the mystery are brushed into the lush habitat and natural histories of its wild creatures.
 


Fragmentul zilei – 2 decembrie 2019: Acolo unde cântă racii – Delia Owens

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii