Fragmentul zilei – 2 decembrie 2020: La adăpostul nopții vântul ne va purta înapoi acasă – Majok Tulba

Rogojina mea din papirus trosnește când mă răsucesc în somn.

Mama zice că, dacă visezi noaptea că alergi în cerc, este pentru că dormi cu picioarele îndoite. Eu visez că mă prăbușesc într-o prăpastie întunecată, și niște ochi roșii de fiare mă urmăresc din beznă. Apoi noaptea se schimbă într-o apă neagră, din care încerc să ies înot la suprafață. Câinii vecinului latră, iar stomacul îmi chiorăie și-mi bolborosește. Mă silesc să mă trezesc. Simt furnicături pe toată pielea, de parcă tot mai înot sau mă prăbușesc. Ascult cu urechile ciulite zgomotele nopții și aud doar țârâitul greierilor, nimic altceva, nici păsări, nici cântat de cocoși. E încă primejdios să ies afară. Poate reușesc să mă țin până dimineață. Mă lungesc la loc, zgâindu-mă și clipind în întunericul din colibă.

Aseară, Akot, fratele meu mai mare, m-a rugat să merg cu el la hazna. Era miezul nopții și hienele urlau în savană, așa că l-am refuzat. Akot are treisprezece ani, e cu doi ani mai mare decât mine, dar e tot în clasa a patra. Eu sunt într-a cincea și peste câteva luni o să trec într-a șasea. Băieții mă tachinează pentru că sunt cel mai mic din clasă. Ori de câte ori se iau de mine, mă plâng profesorilor. Și atunci băieții mai mari sunt pedepsiți.

 – Apleacă-te! spune profesorul. Primești cinci lovituri de bici. Dacă duci mâna la fund până să ajung la cinci, o iau de la început.

Când îi povestesc lui Akot, se arată rușinat de mine.

 – Ești un mucos pârâcios, Obianna! mă ceartă el. Ești un laș. Nu ești bărbat adevărat. Dacă ai fi bărbat adevărat, ai răspunde prin luptă. Dar, nu, tu dai fuga la profesor și te smiorcăi ca un țânc. Sau ca o fetiță.

Nu mă poate suferi, pentru că toată lumea susține că, dintre noi doi, eu sunt cel deștept, iar Akot este cel prost. La fel îl tachinează și băieții mai mari. Dar Akot nu se plânge profesorilor – încearcă să fie bărbat și să-i înfrunte.

Săptămâna trecută, s-a încăierat!

După aceea, mi-a spus, cu nasul sângerând:

 – O să plec de aici. O să mă înrolez în armata rebelilor.

Eu am râs de el. Un soldat trebuie să știe să folosească armele, pe când el nici să scrie nu știe. Cum o să învețe să le folosească? A mârâit la mine și mi-a ars un pumn în umăr.

 – Ești doar un mucos, mi-a răspuns, ștergându-și sângele de pe buză.

De aceea n-am vrut să-l însoțesc afară, noaptea trecută. Dacă e bărbat, ar trebui să aibă atâta curaj să iasă singur pe întuneric. Akot spune că, atunci când o să se întoarcă acasă, o să fie soldat și o să-mi arate arma pe care o va purta. O să ajungă sergent, până atunci, susține el.

Eu vreau să mă fac doctor și să port la gât chestia aia. Știți voi, obiectul pe care-l poartă mereu doctorii adevărați. Ți-l pun pe piept și te ascultă. Ultima oară când m-am îmbolnăvit, mama m-a dus la dispensar. Acolo mai era un copil bolnav, iar doctorul i-a pus obiectul ăla pe piept și l-a ascultat. Când mi-a venit mie rândul, nu l-a mai folosit, așa că l-am întrebat:

 – Doctore, de ce nu folosești ăla și pe mine?

 – Ce anume?

 – Ăla, i-am răspuns și i l-am arătat. L-ai folosit pe celălalt băiat, dar pe mine, nu.

 – Ah, te referi la stetoscop! L-am folosit pe băiatul celălalt pentru că el are tuberculoză, o boală de piept, în timp ce tu n-ai decât o durere de cap. O durere de cap pentru care o să-ți dau niște pastile. Înțelegi ce spun?

 – Oarecum.

 – Vrei să-l vezi?

 – Da, te rog!

Mama s-a supărat.

 – Obinna, nu-l mai deranja pe bunul nostru doctor! Este foarte ocupat. Îmi cer iertare, doctore. Pune mereu întrebări.

 – Nicun deranj, a răspuns el. Obinna, vrei să mă asculți cu stetoscopul?

 – Se poate? Când o să fiu mare, o să mă fac doctor.

 – Foarte bine. Va trebui să înveți pe brânci la școală, apoi să te înscrii la universitate și să studiezi medicina. Și să-i asculți întotdeauna pe profesori!

 – Dar uneori profesorii greșesc. Și nu le place când le-o spui.

 – Adulții mai fac și-așa, mi-a răspuns doctorul, zâmbind. E o slăbiciune.

 – Odată, profesorul meu de matematică a dat un răspuns greșit și, când am încercat să-i spun, m-a tras de urechi.

 – Mulțumim, doctore, a intervenit mama, apucându-mă de mână. Să mergem acum, Obinna! Doctorul e foarte ocupat. Mulțumim încă o dată, ai fost foarte îngăduitor.

 – Mi-a făcut plăcere. Obinna, mai treci pe aici ca să stăm de vorbă, bine?

Nu ne-am mai întors. De fiecare dată când o rog pe mama să mă ducă, pufnește în râs și îmi răspunde că doctorul e prea ocupat să piardă vremea cu băieței obraznici.

Mă doare burta. Poate din cauza fructelor de mango. Mama ne spune mereu să nu le mâncăm verzi, dar pe când aduceam caprele acasă, mi se făcuse așa o poftă și-mi era atât de foame. Au, ce mă doare burta!

 – Akot! îl strig, în șoaptă. Akot, hai cu mine afară! Trebuie să merg la hazna.

 – Lasă-mă în pace! îmi răspunde, încă adormit. Nici tu n-ai vrut să vii cu mine ieri-noapte.

 – Atunci o să fac aici.

 – Dă-i drumul! răspunde, treaz de data asta. O să le spun tuturor la școală și mama o să te pună să freci podeaua cu bălegar de vacă. Da-i drumul, fă aici!

Eram sigur că o să zică așa ceva. Știu că vorbește serios. Mama și tata dorm în altă coliba, aproape de capre, ca să nu vină fiarele să le mănânce peste noapte, dar Akot m-ar pârî sigur. Mă ridic, așadar, în picioare, simțindu-mi fundul gata să explodeze. Deschid ușa, cu grijă să nu calc pe așchii și surcele, apoi o rup la fugă pe drumul colbuit. Cărările satului sunt tari ca piatra, bătătorite de tălpile multor generații. Abia m-am așezat pe vine, că mă golesc cu totul dintr-o singură opintire. Dimineața e friguroasă, aerul îmi înțeapă nările și-mi îngheață gâtlejul când respir.

Câinii încă latră. Nu ca atunci când se răstesc unul la altul. Mama spune că lătratul ăsta e pentru atunci când prin preajmă e cineva pe care nu-l plac.

Haznaua e departe de coliba noastră. Întredeschid ușa și arunc o privire afară.

Văd oameni înarmați în sat.

Frica mă amorțește complet. Mintea mi se oprește în loc. Nu știu ce să fac. Ce-ar trebui să fac? Cine sunt oamenii ăștia?

Încerc să mă liniștesc. Nimeni din satul nostru nu are arme. Trag cu ochiul în continuare din ascunzătoarea mea.

Văd trei bărbați în apropiere. Unul poartă pantaloni scurți și un tricou, dar ceilalți doi au pantaloni de camuflaj și cămăși negre.

Se îndreaptă cu pași iuți spre coliba pe care o împart cu Akot.

 – Toată lumea afară! răcnesc ei.

Aud uși lovite cu piciorul și lucruri sparte sau trântite. Sătenii țipă înspăimântați.

Akot este singur în colibă.

Nu-i aud vocea tatei. Nu-i nimic, nu-i nimic, îmi spun în gând, tata este bărbat în toată firea. Va scăpa teafăr și nevătămat. Cu toții vom scăpa teferi și nevătămați. Dar inima îmi bate tare în piept. Și tremur ca varga.

Doamne, nu-i lăsa să-i facă rău fratelui meu! Îl iubesc. E răutăcios, uneori, dar îl iert.

Oare ăștia sunt rebelii despre care am auzit? Sau fac parte din armată? N-am văzut niciodată rebeli până acum și nu știu cum să-i recunosc.

 

La adăpostul nopții vântul ne va purta înapoi acasă


Cartea La adăpostul nopții vântul ne va purta înapoi acasă poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

0,0 rating

ISBN-10:
ISBN-13:
Goodreads:

Author(s): Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 2 decembrie 2020: La adăpostul nopții vântul ne va purta înapoi acasă – Majok Tulba

Alte titluri Epica.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii