Fragmentul zilei – 2 februarie 2020: Fata cu Leica – Helena Janeczek

Doctorul Chardack s-a trezit devreme. Se spală, se îmbracă, își duse în birou o ceașcă de cafea solubilă și New York Times-ul de weekend, răsfoiește paginile de politică, pe care vrea s-o urmărească mai îndeaproape acum, când cursa pentru Casa Albă e mai strânsă. Apoi, lasă din nou ziarul pe masă, cu fața-n jos, își pregătește hârtia și pixul și se apucă de lucru.

De-afară nu se aude nici un zgomot, doar țipetele sporadice ale rândunelelor și ciorilor și huruitul depărtat al vreunei mașini care caută o pompă de benzină sau se duce naiba știe unde. Mai târziu or să înceapă și vecinii să se suie-n mașini ca să meargă la biserică, în vizită la rude sau la restaurante cu „Sunday’s Special Breakfast” – din fericire, sunt treburi care nu-l privesc pe doctorul Chardack.

Nu se miră când sună telefonul imediat ce a început să scrie un articol, strigă „E pentru mine!” către ceilalți din casă, mai degrabă din obișnuință decât ca nu cumva soția să se năpustească asupra aparatului.

 – Dr. Chardak, răspunde ca de obicei, fără să schițeze vreun salut.

 – Hold on, sir, call from Italy for you.

 – Willy, zice o voce vătuită de telecomunicațiile intercontinentale, sper că nu te-am trezit.

 – Neim! Absolut nicht!

A priceput imediat cine e. Vechii prieteni erau încă acolo, întipăriți ca urma unei căzături urâte dintr-un copac din Rosental, și cine mai era în viață putea da semne.

 – Georg, s-a întâmplat ceva? Probleme?

Pe vremea când el era Willy, era și prietenul la care se putea apela într-o chestiune practică: bani, în general, dat fiind faptul că întotdeauna avusese mai mulți decât ceilalți. De-asta râde acum interlocutorul, râde tare, în timp ce-i spune că n-are nevoie de nimic, dar ceva, asta-i sigur, tot s-a întâmplat, și chestia aia o făcuse el acolo în America, o chestie așa de mare că n-a rezistat să nu-i telefoneze în loc să-i scrie o scrisoare.

 – Felicitări! E formidabil ce-ai făcut, mai c-aș spune: epocal!

 – Mulțumesc, răspunde pe un ton și-ntr-un ritm care aduc prea mult cu un automat.

Doctorul Chardack nu e un tip căruia să-i placă complimentele, preferă vorbele de spirit, dar acum nu-i vine nici una în minte.

Pe vremuri, erau campioni la bășcălie. Nu, asta e o exagerare, dar erau buni la însuflețit cu remarci ironice seriozitatea solemnă a dezbaterilor, iar Willy Chardak n-a fost niciodată mai prejos de prietenii lui. Acum și colegii îi apreciau umorul sec, pus în evidență și mai bine de accentul german (acela al oamenilor de știință puțin nebuni), iar lui îi convenea să nu pară prea ursuz pentru parametrii americani – un personaj.

Ascultând vocea îndepărtată a lui Georg Kuritzkes, doctorul Chardak îl revede en plein air cu toată gașca lor veselă, sau nu neapărat în aer liber, ci într-o atmosferă de film francez, veselă și luminoasă, chiar dacă încă nu erau la Paris. Dar Rosental suporta o comparație cu Bois de Boulogne iar pasajele din Leipzig erau faimoase. Industria și comerțul, muzica și editurile se mândreau cu tradiții centenare, iar soliditatea aceasta burgheză atrăgea ca un magnet nou-veniții din provinciile din Est, care făceau ca orașul să arate din ce în ce mai mult ca o adevărată metropolă, până și în contrastele și conflictele lui. Asta până când au luat-o razna bătăile și grevele, criza economică mondială care grăbea catastrofa germană. Fețele crispate pe care le găsea Willy acasă, când taică-su era exasperat de cozile celor care căutau de lucru, orice fel de lucru, în timp ce el deja cu greu își mai ținea băieții în prăvălie și lucrătorii, fiindcă începuse să oscileze până și bursa blănurilor, care prosperase în Leipzig încă din Evul Mediu sau chiar dinainte.

El și prietenii lui, care nu erau nevoiți să se confrunte cu clienții în insolvență, erau dispuși să lupte împotriva tuturor, chiar dacă proveneau din familii înstărite. Nimic nu-i oprea s-o facă, nimic nu-o oprea să meargă în excursii și să doarmă în cort sub stele, să curteze fete, și erau câteva drăguțe, ba chiar unele trăsnet (Ruth Cerf, care se transformase dintr-o scândură uscată într-o blondă înaltă și maiestuoasă, sau Gerda, care era persoana cea mai încântătoare, mai vie și mai haioasă pe care-o cunoscuse vreodată în universul feminin), nimic nu-i oprea să râdă. Cheful de glumă nu le pierise nici măcar în preajma victoriei lui Hitler, când deja stăteau cu valizele pregătite. Nimeni nu le putea răpi acea resursă care-i făcea egali, tovarăși în felul în care se poziționau în lumea care-i sfida pe naziști. Deși egali cu adevărat nu erau, Georg era exemplul cel mai bun. Era strălucitor, dar ca printr-un exces risipit inutil, cumva echivalentul teancurilor de cămăși (din bumbac egiptean!) care zăceau în șifonierele casei Chardack de când Willy intrase în mediile de stânga. Georg Kuritzkes era inteligent, frumos, atletic. Leal și de încredere. Capacitate excelentă de a aduna oameni, a-i instrui și a-i organiza. Dansator dezinvolt. Cunoscător pasionat al ultimelor gusturi muzicale din oraș. Curajos. Hotărât. Spiritual, pe deasupra. Cum să fi reușit un Willy Chardack să fie prima opțiune a fetelor? Îi spuneau „Șoricar” cu mult înainte ca porecla să-i devină antipatică, atunci când Gerda Pohorylle o adoptase imediat, cu ușorul ei accent de Stuttgart. Păi, nu reușise. Totuși faptul că Georg era amuzant alimenta o afecțiune care se ridica deasupra acelei ierarhii a băieților, o afecțiune aparent durabilă, după cum o demonstra emoția resimțită acum. Efectul unui râs redescoperit după o perioadă care părea lungă cât un secol.

 

Fata Cu Leica

 

 


Cartea Fata cu Leica poate fi cumpărată de la:

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

2,4 rating based on 12 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786067106541
Goodreads: 56696334

Author(s):Publisher:
Published: //

 


Fragmentul zilei – 2 februarie 2020: Fata cu Leica – Helena Janeczek

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

La începutul paginii