Astăzi, lumea ar putea fi un ou prăjit.
Uriașa bilă galbenă s-ar putea revărsa în nori, lichidă și densă și tulbure pe cel mai albastru cer, luminoasă cu speranțe reci și promisiuni false legate de amintiri dragi, familii adevărate, mese copioase, grămezi de clătite înecate în sirop de arțar, așezate pe o farfurie într-o lume care nu mai există.
Sau poate că nu e așa.
Poate că astăzi e întuneric și umezeală, iar vântul șuierător e atât de aspru, încât bărbaților le jupuiește pielea de pe încheieturile degetelor. Poate că ninge, poate că plouă, nu știu, poate că e frig sau plouă cu grindină sau e un uragan care se transformă într-o tornadă și pământul se despică pentru a face loc greșelilor noastre.
Habar n-am.
Nu mai am fereastră. Nu mai pot vedea exteriorul. În sângele meu sunt minus un milion de grade și sunt îngropată la 15 metri sub pământ, într-o sală de antrenament care acum a devenit al doilea cămin al meu. Mă zgâiesc în fiecare zi la acești patru pereți și îmi reamintesc că nu sunt o prizonieră nu sunt o prizonieră nu sunt o prizonieră, dar, uneori, temerile din trecut îmi brăzdează pielea și nu reușesc să mă eliberez de claustrofobia care mă apucă de gât.
Când am ajuns aici, am făcut o mulțime de promisiuni.
Acum nu mai sunt atât de sigură. Acum sunt îngrijorată. Acum mintea mea e o trădătoare, deoarece gândurile mele se dau jos din pat în fiecare dimineață, cu ochi fulgerători și palme transpirate și chicoteli agitate care sălășluiesc în pieptul meu, cresc în pieptul meu, amenință să explodeze în pieptul meu, iar apăsarea se încordează și se încordează și se încordează.
Viața de-aici nu e ceea ce mă așteptam să fie.
Noua mea lume e gravată în bronz roșu, pecetluită în argint, înecându-se în mirosurile de piatră și oțel. Aerul e rece, saltelele sunt portocalii; luminile și întrerupătoarele bipăie și pâlpâie, electronice și electrice, neon orbitor. Aici e mereu agitație, agitația trupurilor, agitația sălilor pline de șoapte și strigăte, mersuri tropăite și pași ușori. Dacă ascult cu atenție, pot auzi sunetele de creiere care lucrează și frunți care sunt ciupite și degete ce lovesc bărbiile și buzele și sprâncenele încruntate. Ideile sunt cărate în buzunare, gândurile stau pe vârfurile tuturor limbilor; ochii sunt mijiți a concentrare și plănuiesc cu atenție lucruri de care ar trebui să fiu interesată.
Dar nimic nu funcționează, iar toate părțile mele sunt stricate.
Se presupune c-ar trebui să-mi valorific Energia, a spus Castle. Harurile noastre sunt diferite forme de Energie. Materia nu e niciodată creată sau distrusă, mi-a spus el, iar când lumea noastră s-a schimbat, la fel s-a întâmplat și cu Energia din ea. Abilitățile noastre sunt luate din univers, din alte materii, din alte Energii. Noi nu suntem niște anomalii. Noi suntem inevitabilități ale manipulărilor perverse de pe Pământul nostru. Energia noastră a venit de undeva, a mai spus el. Și acel undeva se află în haosul care ne înconjoară.
Are logică. Îmi aduc aminte cum arăta lumea când am părăsit‑o.
Îmi amintesc cerurile furioase și succesiunea apusurilor care se prăbușeau sub lună. Îmi amintesc pământul crăpat și tufișurile care zgârie și plantele care erau cândva verzi și care acum sunt aproape maronii. Mă gândesc la apa pe care n‑o putem bea și la păsările care nu zboară și cum civilizația umană a fost redusă la un simplu șir de forturi întinse peste ceea ce a mai rămas din pământul nostru devastat.
Această planetă este un os rupt care n‑a călcat bine, o sută de bucăți de cristal lipite laolaltă. Am fost spulberați și reconstruiți, ni s‑a spus să facem un efort în fiecare zi și să ne prefacem că încă funcționăm cum trebuie. Dar e o minciună, totul e o minciună.
Eu nu funcționez normal.
Eu nu sunt decât consecința catastrofei.
2 săptămâni s‑au prăbușit lângă drum, abandonate, deja uitate. Mă aflu de 2 săptămâni aici, iar în acest timp mi‑am stabilit locuința într‑un pat făcut din coji de ouă, întrebându‑mă când se vor strica anumite lucruri, când voi fi eu prima care le va strica, întrebându‑mă când se vor face praf și pulbere. După aceste 2 săptămâni ar fi trebuit să fiu mai fericită, mai sănătoasă, să dorm mai bine și mai liniștită în acest loc sigur. În schimb, îmi fac griji pentru ceea ce se va întâmpla când dacă nu voi înțelege această situație, dacă nu‑mi voi da seama cum trebuie să mă antrenez, dacă voi răni pe cineva dinadins din greșeală.
Ne pregătim pentru un război sângeros.
De aceea mă antrenez. Încercăm cu toții să ne pregătim pentru a‑l înfrânge pe Warner și pe oamenii lui. Pentru a câștiga bătălie cu bătălie. Pentru a le arăta cetățenilor lumii noastre că încă mai există speranță – că ei nu trebuie să accepte lucrurile impuse de Restaurație și să devină sclavii unui regim care nu vrea decât să‑i exploateze pentru putere. Iar eu am acceptat să lupt. Să fiu războinică. Să‑mi folosesc puterea, deși nu eram convinsă că e bine. Dar gândul de a atinge pe cineva îmi stârnește o mulțime de amintiri, de sentimente, un val de putere pe care‑l experimentez doar când intru în contact cu o piele care nu e imună la a mea. E un iureș al invincibilității; un soi de euforie chinuită; un val de ardoare care îmi inundă fiecare por din trup. Nu știu ce efecte va avea asupra mea. Nu știu dacă pot avea încredere în mine să mă bucur de durerea altei persoane.
Tot ce știu este că ultimele cuvinte ale lui Warner sunt captive în pieptul meu și nu sunt în stare să scot afară răceala sau adevărul care îmi hăcuiește gâtlejul.
Adam nu știe că Warner mă poate atinge.
Nimeni nu știe.
Cartea Eliberează-mă poate fi achiziționată de la:
Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.
4,1 rating based on 546.484 ratings (all editions)
ISBN-10: 6067934361
ISBN-13: 9786067934366
Goodreads: 46024843
Author(s):Publisher: Editura Corint, Coleția Leda Edge
Published: 5//2019
Juliette a ajuns la Punctul Omega. E un loc pentru oameni asemenea ei – oameni înzestrați – și, de asemenea, sediul opoziției, al rebelilor.
A scăpat, în cele din urmă, de cei din Restaurație, dejucându-le planul de a o folosi drept armă, iar acum e liberă să-l iubească pe Adam.
Însă Juliette descoperă că nu va putea scăpa niciodată de atingerea sa letală.
Sau de Warner, care o dorește mai mult ca oricând.
Bântuită de trecutul ei și îngrozită de viitorul care o așteaptă, Juliette știe că va fi nevoită să ia hotărâri importante. Hotărâri care ar putea s-o oblige să aleagă între ceea ce-i dictează inima și viața lui Adam.
„O serie palpitantă, cu mize mari, despre descoperirea sinelui și dragostea interzisă, recomandată tuturor împătimiților de literatură distopică – sau orice fel de literatură!” – RANSOM RIGGS
Fragmentul zilei – 20 august 2019: Eliberează-mă. Seria Atingerea lui Juliette. Vol.2 – Tahereh Mafi