"Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Omul care nu citeşte trăieşte doar o singură viaţă." – George R.R. Martin

Fragmentul zilei – 20 noiembrie 2019: Jupânul – Corinne Rakoczy

Vântul adia ușor aducând în sfârșit un aer răcoros dimineții. Fusese căldură mare în oraș în toată luna lui Gustar, cu mult praf și multă fierbințeală. În afară de asta, în cvartalul negustorilor din zona situată între bulevardul Pache Protopopescu, strada Traian, strada Mihai Bravu și Calea Călărașilor, toată vara diavolul comunist își băgase coada aducând numai necazuri.

De când cu legea naționalizării, se tot vorbea despre confiscările pe care comuniștii ajunși la putere le numeau „naționalizare”. Mare sau mică, naționalizarea începută în 1948 era în plină desfășurare. În fiecare zi auzeai de falimente neașteptate și mortale. „Proprietate particulară” era o expresie eretică, care ducea la pedeapsa capitală instantanee. Moartea proprietății private și a identității morale lăsau să se aștearnă o toamnă a uitării peste poporul român.

În multe case, oamenii îi așteptau încă pe „americani”, așteptau o zi a victoriei, o eliberare, un semnal că țările pentru care românii fuseseră scut de atâtea ori în istorie nu i-ar fi lăsat pradă întunericului sovietic, „măcar și pentru interese meschine”, cum spunea Jupân Anton Donică unor țărani, care nu mai aveau de vânzare mai nimic după ce își dăduseră „cotele” direct din arie.

Străzile din apropierea cartierului evreiesc din București erau mai mult pustii. Cu toții, fiecare de neamul lui, stăteau ascunși în case și urmăreau de după perdele apariția grupurilor de „proletari”, care se comportau la fel ca alte sute de învingători ai istoriei, distrugând și batjocorind tot ce le era în cale, a trupelor de militari și milițieni care împânzeau cartierul dintr-o dată și a chemărilor urgente „cu obligarea prezentării” la sediul procuraturii dimineața devreme ori în amurg.

O amorțeală tăcută, surdă și rea, cuprinsese toate familiile care locuiau ori aveau afaceri în zonă. Fără niciun avertisment, omul Partidului Muncitoresc Român, reprezentantul puterii, însoțit de un cunoscător de carte și câțiva bătăuși, intrau în case și prăvălii, în cârciumi și depozite și îi forțau pe proprietari să renunțe la viața lor întreagă.

În atari condiții, Anton Donică nu se bucură prea tare de cafeaua și dulceața de după prânzișor. După răsfoirea ziarelor dimineții, negustorul decise că venise ceasul în care trebuia să înfrunte realitatea. Realitatea era că nimeni nu avea să îl salveze. Se dăduseră cu toții deoparte. Tăvălugul se apropia de el. Doar cofetăriile, brutăriile și patiseriile îi mai funcționau, dar cu câte sacrificii! În rest, îi blocaseră tot ce avea, dar trăsese nădejde până în acel moment că nu era viabilă imaginea unei Românii comuniste în condițiile în care Europa avea nevoie de un punct de stabilitate, de un tampon între Rusia și Europa. Se așeză la birou și ridică „NOTA” de la direcțiunea Centralului. Deserturile nu ajunseseră la timp. Mai văzuse nota de dimineață dar, cum Grigore, băiatul de prăvălie plecase deja cu treburi, își păstrase predica pentru momentul potrivit.

După o scurtă mormăială jignitoare referitoare la calfa care întârziase transportul cofeturilor la Hotel Central, deschise ușa biroului, ieși în hol și strigă către slujnică, cu capul îndreptat în sus, spre capul scărilor:

 – Sevastițo, să trimiți îndată pe cineva după domnul George! Și să-i spui doamnei să coboare până la birou după ce culcă pruncul de amiezi! Trânti ușa cu un aer preocupat, apoi, cu pas hotărât, traversă odaia și, după ce privi înspre fereastră și se asigură că acolo nu era nimeni, îndepărtă cărțile de pe raftul de jos din extremitatea stângă a bibliotecii și deschise seiful dichisit cu două uși suprapuse, ascuns în podea și în perete.

Partea din perete conținea polițe importante și titluri de valoare executorii, teancuri de bancnote, fișicuri de monede și un tablou neînrămat din care Irina, soția lui, îi zâmbea, în timp ce își ținea fusta și pălăria pe care vântul mării încerca să i le smulgă. Partea de sub podea, la care nu se putea pătrunde decât prin ridicarea unei scânduri și apăsarea butonului mecanismului de ridicare ce înălța tot seiful, conținea documentele importante, actele de proprietate, polițele, acțiunile și cambiile neajunse la termen, un sipețel cu bijuterii și o sumă „neagră”, contravaloarea încărcăturii îmbarcate pe un transatlantic în urmă cu șapte ani, vreo treizeci de mii de dolari americani, o sumă enormă bună ea singură să cumpere ceva moșii, sumă despre care nu știa nimeni altcineva pe lume.

Donică Anton reținu documentele de proprietate ale celor două laboratoare de cofetărie din București și pe cele ale casei în care locuiau în Intrarea Vișinului, lăsând acolo actele de la partea mai importantă a proprietăților, cum erau cele ale depozitelor de lângă Gara de Nord și ale celor de la Galați, ale casei mari de la Sinaia și ale pământurilor din Giurgiu, cu care singur o  înzestrase pe soția lui provenită dintr-o familie bună, dar sărăcită iremediabil de Marea Criza din ’29 – ’33.

 – Mi-a zis Sevastița că m-ai chemat.

Irina intrase tăcut, ca o adiere pe o rază de soare. Era firavă, dar după naștere se umpluse de strălucire.

 – Acum a adormit Nicolae, sărăcuțul, e cam răcit și respiră pe gură, se îngrijoră ea… Noroc mare că nu e zgomot pe stradă, continuă ea, poate că o să avem pace de acum. Se lipi de Anton și îl sărută pe bărbie în locul cel mai înalt în care ajungea înălțându-se pe vârfurile picioarelor. Îi plăcea că el avea o figură ca sculptată în piatră și că era ursuz și nemulțumit. După asta recunoștea ce emoții ascundea soțul ei. Acum însă, el părea nesigur și nehotărât, părea împotmolit.

Anton îi luă mâinile într-ale lui, apoi o strânse ușor de umeri și-i spuse să se așeze în fotoliul din fața biroului.

Jupanul


Cartea Jupânul poate fi cumpărată de la:

 

Ai citit această carte? Spune-ți părerea în secțiunea de comentarii de la finalul acestui fragment.


Average Rating:

5,0 rating based on 2 ratings (all editions)

ISBN-10:
ISBN-13: 9786060290773
Goodreads: 53184277

Author(s):Publisher: Libris Editorial
Published: //2019

Cine este Jupanul?
Primul raspuns – de altfel corect, dar si cel mai la indemana - este cel care ne trimite la Anton Donica, unul dintre personajele principale ale romanului cu acelasi nume semnat de Corinne Rakoczy. Al doilea raspuns insa este cel asupra caruia as vrea sa insist, caci el face trimitere la o categorie larga de romani care, asemenea „Jupanului”, au fost jefuiti in dificila perioada comunista nu doar de bunuri, ci si de demnitate si libertate.
Romanul istoric de debut Jupanul este o incursiune in istoria noastra recenta, tratand un subiect precum o rana inca neinchisa - nationalizarea fortata, abuzurile de tot felul, obligativitatea slujirii unui partid unic dedicat in niciun caz maselor - precum se sustinea agresiv in propaganda vremii - ci unui grup restrans, aflat la conducerea sa si, implicit, a tarii.
Primul capitol ne introduce in atmosfera anilor 50, ani de frica si de teroare, ani in care noul regim isi delimita teritoriul cu violente, confiscand bunuri si ucigand oameni. Pe loc, prin torturi ulterioare, prin inchisori sau, mai tarziu, pe santierul de la Canal, acolo unde au pierit zeci de mii de romani. Intr-o astfel de atmosfera, relatiile de familie si de prietenie sunt serios mutilate, in timp ce tradarile de cea mai joasa speta si relatiile bazate pe interes infloresc.
Actiunea principala a romanului are insa loc dupa mai bine de 40 de ani, in preajma Revolutiei de la 1989, si surprinde viata a mai multor personaje, provenind din medii complet diferite, dar care sunt fortate de imprejurari sa locuiasca impreuna intr-o casa nationalizata, casa pe care urmasii proprietarului de drept incearca sa o revendice, nu fara peripetii.
Ma feresc sa dezvalui chiar si putin din intriga, tocmai pentru a va pastra nealterata curiozitatea si dorinta de a patrunde intr-o lume splendid pictata de catre Corinne, ca intr-un tablou realist, in care sunt surprinse toate detaliile, dar fara ca esentialul sa scape printre randuri. Dimpotriva, talentul narativ al autoarei, dublat de experienta dobandita in viata profesionala in calitate de judecator, procuror si avocat, pune umarul la neuitare. Caci un popor ce-si uita istoria este, inevitabil, condamnat s-o repete. Va garantez ca va asteapta o lectura complexa, impresionanta prin referintele culturale, religioase, economice si istorice exacte, cu accente de ironie si, pe alocuri, de umor, ce promoveaza ideea de dreptate, toleranta, intelegere si iertare, atat la nivel personal, cat si la nivel social. - Cristina Lincu
 


Fragmentul zilei – 20 noiembrie 2019: Jupânul – Corinne Rakoczy

«
»

Spune-ți părerea:

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: