Porucinicul avea o fire veselă și în afară de asta era un oștean care-și îndrăgea meșteșugul, de aceea nu prea punea la inimă că Anusia îi zâmbea la fel lui Bychowiec din steagul moldovean, ori lui Wurcel de la artilerie, lui Wolodyjowski de la dragoni sau chiar lui Baranowski de la husari, cu toată că cel din urmă era cărunt și gângăvea vorbele, având cerul gurii străpuns de un plumb de sâneață. O dată Skrzetuski se bătuse în duel cu Wolodyjowski pentru Anusia, dar când trebuia să stea prea mult la Lubnie, fără vreo mișcare asupra tătarilor, i se ura chiar alături de Anusia, așa că, dacă trebuia să plece, pleca bucuros, fără părere de rău și fără aduceri-aminte.
La întoarcere însă se bucura întotdeauna. Iar acum se întorcea tocmai de la Crîm, unde sfârșise cu bine; iată de ce îngâna vesel o melodie și își juca fugarul, mergând alături de Longinus care, pe iapa lui letoniană, era îngrijorat și trist ca de obicei. Carele soliei, călărașii și însoțitorii rămăseseră mult în urmă.
– Domnia Sa trimisul zace ca un buștean în caleașcă și doarme întruna, începu vorba porucinicului. Mi-a spus lucruri nemaipomenite despre Moldova lui și se vede că a obosit. L-am ascultat curios. Nu-ncape vorbă! E o țară bogată, clima e blândă, iar aur, vin, bacalii și vite are îndestul. Mă gândeam atunci că prințul nostru se trage dintr-o Movileancă și are și el dreptul la tronul domniei Moldovei ca oricare altul, prințul Michal a și dovedit-o de altminteri. Stăpânii noștri cunosc Moldova mai de mult. I-au bătut acolo pe tătari și turci, pe valahi și transilvani.
– Acolo oamenii sunt mai măruntaci decât pe la noi, îmi vorbea de asta și Domnia Sa Zagloba la Czehryn, spuse Longinus, iar dac-ar fi să nu-i dăm crezare, întărirea acestui adevăr o aflăm în cărțile de rugăciuni.
– Cum așa, în cărți?
– Am și eu o astfel de carte și pot să o arăt Domniei Tale, că o port întotdeauna cu mine.
Zicând acestea, descheie curelele de la șa și scoase o cărțulie nu prea mare, legată cu grijă în piele de vițel; o sărută mai întâi cu pioșenie, apoi întoarse câteva pagini și rosti:
– Citește, Domnia-Ta. Skrzetuski începu:
– Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu. Păi unde-i vorba de moldoveni aici? Ce tot spui, Domnia Ta! Ăsta e antifonul!
– Domnia Ta să citească mai departe.
– Ca să fim vrednici de făgăduiala lui Cristos. Amin.
– Ei, și acum urmează întrebarea.
Skrzetuski citi:
– Întrebare: Pentru ce călărimea moldoveană își zice ușoară? Răspuns: Pentru că aleargă repede. Amin.
– Hm! Așa e! Dar lucrurile sunt tare amestecate în cartea Domniei Tale.
E o carte ostășească, în care, alături de rugăciuni, stau felurite instructiones militares, cu ajutorul cărora afli despre toate mințile, care din ele e mai bună, care e mai rea, în ce-i privește pe moldoveni, se arată că-s flăcăi mult amăgitori.
– Că sunt foarte șireți e sigur, se vede asta și din pățaniile prințului Michal. Adevărat este. Luminăția Sa prințul are un steag de moldoveni de mâna-ntâi, în care slujește porucinicul Bychowiec.
– Domnia Ta, porucinice, cum gândești, cam câți oameni să aibă prințul sub arme?
– Păi să tot fie ca la opt mii, fără să-i socotim pe cazacii care stau în palănci. Dar am aflat de la Zaćwilichowski că acum să se alcătuiască pâlcuri noi.
– Poate dă Dumnezeu vreo expediție sub ordinele prințului?
– Oamenii vorbesc că se gătește un război mare împotriva turcilor, la care va lua parte însuși regele cu toată puterea Republicii. Mai știu, iarăși, că tătarii au poruncă să înceteze jafurile; de frică nu mai îndrăznesc să calce hotarul. Am auzit despre asta și la Crîm, unde m-au primit atât de honeste tocmai pentru că s-a zvonit că, dacă regele și hatmanii pornesc războiul, prințul are să pălească la Crîm, să-i nimicească pe tătari. Mai mult ca sigur că o asemenea treabă n-o să fie încredințată altuia.
Longinus își ridică ochii și mâinile spre cer.
– Doamne, ai milă și dă un război sfânt ca ăsta, spre lauda creștinătății și a poporului nostru, iar pe mine păcătosul lasă-mă să-mi îndeplinesc făgăduiala spre a mă putea mângâia în luctu sau a-mi găsi o moarte plină de faimă.
– Domnia Ta ai făcut vreun jurământ?
– În fața unui cavaler atât de cinstit ca Domnia Ta îmi deschid toate ascunzișurile sufletului, cu toate că sunt multe de vorbit; dar dacă Domnia Ta mă asculți cu plăcere, iată că incipiam: Domnia Ta cunoști că blazonul meu e Rupe-glugă și vine de la o ispravă a străbunicului meu. La Grünwald când strămoșul meu Stowejko Podbipieta a văzut trei cavaleri cruciați mergând în rând cu glugi de călugăr pe cap, s-a aruncat asupra lor și le-a tăiat capetele la toți dintr-o lovitură, despre care faptă vechile cronici scriu cu mare laudă pentru strămoșul meu.
– Acel strămoș al Domniei Tale n-a avut brațul mai ușor ca Domnia Ta, l-au numit cu drept cuvânt Rupe-glugă.
– Pentru aceasta regele i-a dăruit un blazon, cu trei capete de capră pe un câmp de argint, în amintirea acelor cavaleri, pe ale căror scuturi erau închipuite tot trei capete de capră. Blazonul acesta dimpreună cu paloșul, strămoșul meu Stowejko Podbipieta le-a lăsat urmașilor săi cu porunca de a se osteni să păstreze fala neamului și a paloșului.
– Nici vorbă, Domnia Ta te tragi dintr-un neam vrednic!
Aici jupân Longinus începu să suspine cu înduioșare, iar când, în sfârșit, se mai ușură, vorbi mai departe.
– Fiind eu ultimul bărbat din neamul meu, m-am jurat înaintea Preasfintei Fecioare de la Troki să trăiesc în curățenie și să nu pășesc pe covorul de nuntă până când, după pilda străbunului meu Stowejko Podbipieta, nu voi reteza trei capete cu același paloș dintr-o singură lovitură. O, Dumnezeule milostiv, tu vezi că am făcut tot ce a stat în puterea mea! Mi-am păstrat curățenia până în ziua de astăzi, inimii simțitoare i-am poruncit să tacă, am căutat războiul și m-am bătut, dar n-am avut noroc.
Porucinicul zâmbi pe sub mustață.
– Și Domnia Ta n-ai tăiat cele trei capete?
– Ce să fac! Nu s-au nimerit să fie toate trei în rând! Mă paște nenorocul! Câte două s-a mai întâmplat, da’ trei niciodată. Eh, e greu să-i rogi pe dușmani să se așeze în șir ca să-i lovești. Unul Dumnezeu îmi vede necazul: putere-n mădulare am, avere am. dar adolescentia se trece, mă apropii de patruzeci și cinci de ani, inima-mi cere dragoste, neamul piere, iar cele trei capete nu le-am tăiat și pace! Ce fel de Rupe-glugă mai sunt și eu! Am ajuns de râsul oamenilor, cum pe drept zice jupân Zagloba, dar îmi duc crucea cu răbdare și mă rog lui Isus.
Cartea Prin foc și sabie poate fi achiziționată de la: